ICCJ. Decizia nr. 1021/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1021/2008
Dosar nr. 4467/2/2007
Şedinţa publică din 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la 17 octombrie 2007, Direcţia Generală a Marilor Contribuabili Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2124 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând să se constate că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi dispusă suspendarea solicitată de SC M.S.H. SA.
În fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-au solicitat probe noi.
Din ansamblul probelor cauzei se reţine că prin sentinţa civilă nr. 2124 din 12 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare invocată de către pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
S-a admis cererea formulată de reclamanta SC M.S.H. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 77 din 30 martie 2007 de impunere având ca obiect suma de 1.040.809 lei reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA până la pronunţarea instanţei de fond.
Instanţa de fond a reţinut că cererea de suspendare a Deciziei nr. 77 din 30 martie 2007 a Direcţiei Generale de Administrare Fiscală este întemeiată. S-au invocat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv faptul că este un caz bine justificat iar suspendarea se impune pentru prevenirea unei pagube iminente precum şi dispoziţiile art. 195 C. proc. civ. care nu interzic celui ce a introdus contestaţia pe calea administrativă de atac să solicite suspendarea executării, dacă depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Considerându-se că societatea reclamantă a făcut dovada atât a cazului bine justificat cât şi a pagubei iminente (concluziile raportului de inspecţie fiscală sunt contradictorii iar pe de altă parte, punerea în executare silită a deciziei ar aduce prejudicii materiale şi de imagine societăţii reclamante, constând în împiedicarea desfăşurării în condiţii normale a activităţii comerciale, cât şi desfăşurarea raporturilor contractuale).
Recurenta a susţinut că odată ce s-a emis Decizia nr. 77 din 30 martie 2007, iar termenul pentru plata sumelor prevăzute în actul administrativ s-a împlinit, reclamanta nu mai putea apela la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ea putând numai să se întemeieze pe prevederile codului de procedură fiscală.
În aceste condiţii, susţine recurenta, se impunea respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei formulată în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta consideră că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Recursul declarat este neîntemeiat şi va fi respins.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede că: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 (plângere prealabilă) a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
În cauză, reclamanta a dovedit că a formulat contestaţie împotriva actului administrativ fiscal – anexa 8, şi pe de altă parte, în mod corect s-a reţinut că executarea sumei de 1.040.809 lei reprezentând majorări de întârziere este de natură a produce o pagubă iminentă petentei.
Dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ fiscal potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu este condiţionat de împrejurarea că actul administrativ poate fi executat, eventualul abuz administrativ putând fi cenzurat în condiţiile Legii nr. 554/2004. În mod greşit recurentul a susţinut că partea nu se poate adresa decât potrivit C. proCod Fiscal, împrejurare care nu rezultă din nici o dispoziţie legală.
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 2124 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1014/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1122/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
