ICCJ. Decizia nr. 1127/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1127/2008
Dosar nr. 551/2/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 24 ianuarie 2007, reclamanţii A.M., B.E., B.O., C.S., C.J., D.C., F.M., I.A., P.C., U.M.L., W.A., D.M.V., B.E.E., C.C.M., C.A., D.M.L., G.M., G.A., N.F.C., N.C.C., N.S.A., P.A.J., S.C., Ş.S.E., S.S.L., T.I., T.F.G., T.D., T.R., T.A.M., T.L., V.C.F. şi L.V.P., au solicitat acordarea primei de concediu pentru perioadele în care au avut calitatea de funcţionari publici în cadrul pârâtei, sumele urmând a fi actualizate în raport cu rata inflaţiei, până la data efectuării plăţii.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, în perioada 2001, 2002 şi 2006 au avut calitatea de funcţionari publici în cadrul pârâtei şi au dreptul, potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999, să primească pe lângă îndemnizaţia de concediu, o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Reclamanţii au mai arătat că suspendarea acordării dreptului privind prima de concediu prin acte normative succesive este neconstituţională şi nelegală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1879 din 27 iunie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanţii: A.M., B.E., B.O., C.S., C.J., D.C., F.M., I.A., P.C., U.M.L., W.A., D.M.V., B.E.E., C.C.M., C.A., D.M.L., G.M., G.A., N.F.C., N.C.C., N.S.A., P.A.J., S.C., Ş.S.E., S.S.L., T.I., T.F.G., T.D., T.R., T.A.M., T.L., V.C.F. şi L.V.P. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. A obligat pârâta la plata către reclamanţia primei de vacanţă, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, pentru perioadele în care aceştia au avut calitatea de funcţionar public în cadrul pârâtei.
A respins cererea reclamantei L.V.P. ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, reclamanţii (mai puţin reclamanta L.V.P. care s-a constatat a nu fi avut calitate de funcţionar public) au avut calitate de funcţionar public în cadrul instituţiei publice pârâte, că au dreptul, în temeiul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 să primească pe lângă îndemnizaţia de concediu o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. S-a mai reţinut că, la data expirării duratei de suspendare a prevederilor legale, dreptul prevăzut prin lege devine executoriu, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune nefiind aplicabilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta C.N.P.D.A.S., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, în mod greşit a fost obligată la plata primelor de concediu prevăzute de art. 34 din Legea nr. 188/1999, deoarece funcţionarii publici nu au beneficiat de prime de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, întrucât dispoziţiile art. 34 ale Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare au fost suspendate prin acte normative succesive, în perioada 2001 - 2006.
Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este necontestat că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziţii succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004, precum şi prin art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege, republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007.
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu a existat în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că, s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o prevedere lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută să fie violat în substanţa sa şi practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine în considerente că, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 C. muncii.
OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plăţi primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, precum şi obligaţia ordonatorilor principali de credite să asigure aplicarea prevederilor acestui act normativ.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1879 din 27 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1126/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1132/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
