ICCJ. Decizia nr. 1036/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1036/2008
Dosar nr. 1095/33/2007
Şedinţa publică de la 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul V.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj anularea hotărârii din 21 mai 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în perioada în care familia sa a fost nevoită să se refugieze din Ardealul de Nord, datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă, odată cu cedarea Ardealului de Nord, Ungariei.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, certificatul din 21 iunie 2004 emis de Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Cluj şi declaraţiile autentificate ale unor martori.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 450 din 26 septembrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea din 21 mai 2007 şi a constatat că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul, fiind minor, a avut de suferit de pe urma refugierii tatălui său.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs, recurenta arată că neputând face dovada calităţi de refugiat cu nicio probă oficială reclamantul s-a folosit de depoziţiile notariale ale unor persoane care nu cunoşteau situaţia exactă a acestuia.
A existat o activitate de inducere în eroare a comisiei, însă nu intenţionată, ci cu un fel de intenţie indirectă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din Ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia nu cunosc prea bine situaţia reclamantului, neputând să definească unde anume, când şi din ce cauză familia acestuia a fost refugiată, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Mai mult, din adresa din 21 iunie 2004 emisă de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, rezultă că numai tatăl reclamantului figurează în evidenţele deţinute de această instituţie.
Din declaraţia dată de tatăl reclamantului la Biroul refugiaţilor de pe lângă Prefectura Cluj, aflată la dosarul de fond, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că numai tatăl reclamantului a fost refugiat, nu şi familia acestuia.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă cerinţele prevăzute de lege şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
În raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, pentru a se ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus citat, să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Nu în ultimul rând, instanţa poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Neprocedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată.
Cum intimatul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 450 din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea reclamantului V.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1031/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1038/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
