ICCJ. Decizia nr. 1038/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1038/2008
Dosar nr. 1171/33/2007
Şedinţa publică de la 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj anularea hotărârii din 27 mai 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 septembrie 1942–6 martie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că împreună cu familia sa a fost nevoită să se refugieze din satul G., judeţul Cluj, în localitatea C.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori.
Pentru elucidarea stării de fapt a fost audiat martorul T.G. care a relatat faptul că în cursul anului 1942, reclamanta cu mama sa a fost obligată să se refugieze în C., întrucât între familia acesteia şi primar exista o divergenţă care a culminat cu faptul că la un moment dat a adus două familii de refugiaţi din localitatea B. să locuiască în casa lor, fiind imposibil să convieţuiască împreună.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 496 din 18 octombrie 2007 Curtea de Apel Cluj, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat hotărârea din 27 mai 2007, a constatat că reclamanta este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi i-a acordat aceste drepturi pentru perioada septembrie 1942–6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a suferit persecuţii pe considerente etnice, datorită cărora a fost nevoită să se refugieze din satul G., judeţul Cluj, în localitatea C.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii CLuj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că localitatea din care s-a mutat reclamanta era liberă, iar motivul plecării a fost oricare altul decât persecuţia etnică.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din Ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile depuse la dosar, apar neconcordanţe între locul naşterii şi data refugierii reclamantei, iar aceste documente oficiale nu dovedesc refugierea din localitatea G. în C.
Simpla mutare a reclamantei dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu, cauzat de persecuţii etnice.
Reclamanta, a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Martorul audiat a susţinut că părinţii reclamantei erau persecutaţi etnic şi au fost obligaţi să părăsească localitatea de domiciliu.
Or, simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia nu cunosc prea bine situaţia reclamantei, neputând să definească unde anume, când şi din ce cauză familia reclamantei a fost refugiată, nu pot fi luate în considerare mai ales că afirmaţiile nu au fost probate cu acte oficiale.
Mai mult, din adresa din 4 martie 2005 emisă de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, rezultă că reclamanta şi părinţii acesteia nu figurează în evidenţele deţinute de această instituţie.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă cerinţele prevăzute de lege şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
De altfel, chiar instanţa de fond în considerentele hotărârii atacate menţionează că vârsta martorului era înaintată iar declaraţiile date în faţa instanţei sunt incomplete.
În raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, pentru a se ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus citat, să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Nu în ultimul rând, instanţa poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Neprocedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată.
Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că în acea perioadă era situaţie de război.
Or, nu se poate aprecia că reprezintă motive de persecuţie etnică cazarea unor persoane în locuinţă în timpul războiului.
Aşa fiind, cum intimata-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod greşit, instanţa de fond a admis acţiunea.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi casată cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 496 din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea reclamantei S.E., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1036/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1039/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
