ICCJ. Decizia nr. 1047/2008. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1047/2008
Dosar nr. 385/112/2007
Şedinţa publică de la 13 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în data de 27 martie 2007, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâţii A.N.A.F. şi D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud, solicitând anularea, în principal, a deciziei nr. 226 din 22 noiembrie 2006, emisă de A.N.A.F., prin care s-a dispus suspendarea soluţionării pe cale administrativă a contestaţiei din 13 octombrie 2006 şi obligarea pârâtei să soluţioneze contestaţia formulată şi în subsidiar, anularea raportului de inspecţie fiscală din 22 august 2006 şi a deciziei de impunere din 21 august 2006, stabilirea bazelor de impozitare, suspendarea executării actelor administrative fiscale până la soluţionarea irevocabilă a plângerii.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat nelegalitatea controlului, fiscal şi modificarea abuzivă a bazei de impunere a T.V.A. şi impozitului pe profit.
Prin sentinţa civilă nr. 90/CA/2007, pronunţată în Dosarul nr. 385/112/2007, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 158 alin. (3), art. 159 pct. 2 raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 440 din 21 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 385/112/2007,Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziei din 22 noiembrie 2006 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării pe cale administrativă a contestaţiei înregistrată la A.N.A.F. din 13 octombrie 2006.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că procedura suspendării este facultativă, important fiind ca organul fiscal să procedeze la o analiză temeinică a legăturii dintre infracţiunea ale cărei indicii ar determina suspendarea soluţionării cauzei fiscale şi litigiului fiscal, având în vedere că, de multe ori, cel ce formează contestaţia (cum este cazul în speţă) este un alt subiect de drept decât cel împotriva căruia s-a început urmărirea penală.
Faptul că împotriva administratorului societăţii s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală constând în înregistrarea în contabilitatea societăţii de cheltuieli fictive nu reprezintă automat un motiv temeinic de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate de persoana juridică pentru suma reprezentând diferenţa de impozit şi taxe stabilite de organul fiscal de control în legătură cu operaţiunile economice efectuate de conducerea acestei persoane juridice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc civ.
Recurentele apreciază că între stabilirea obligaţiilor bugetare datorate de reclamantă şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de către reprezentantul legal al societăţii există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea dosarului ce face obiectul contestaţiei actului administrativ.
Interdependenţa constă în faptul că debitele contestate au fost stabilite prin decizia de impunere din 22 august 2006 pe considerentul că societatea a înregistrat în contabilitatea proprie cheltuieli care nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil şi a justificat scutirea de T.V.A, cu drept de deducere aferentă veniturilor din transportul internaţional de persoane cu documente emise pe numele altor operatori de transport rutier, operaţiuni asupra cărora urmează să se pronunţe organele de cercetare penală.
Se mai arată că a fost începută urmărirea penală împotriva administratorului societăţii reclamante.
Recurentele critică sentinţa instanţei de fond şi din perspectiva nepronunţării asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte anularea raportului de inspecţie fiscală din 22 august 2006 şi a deciziei de impunere din 21 august 2006.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 republicată, organul de soluţionare a contestaţiei fiscale poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
În speţă, organul care a efectuat activitatea de control a sesizat I.P.J. Bistriţa-Năsăud cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală de către administratorul SC E. SRL, A.D., constând înregistrarea în contabilitatea societăţii de cheltuieli fictive în sumă de 200.000 RON, cu consecinţa diminuării obligaţiilor fiscale cu suma de 51.183 RON.
Prin rezoluţia confirmată de procuror la 5 mai 2005 a fost începută urmărirea penală împotriva administratorului societăţii.
Controlul fiscal a constatat că scopul încheierii contractului şi a Convenţiei a fost diminuarea obligaţiilor fiscale care ar fi trebuit înregistrate şi plătite de reclamantă.
Între stabilirea obligaţiilor bugetare datorate de reclamantă şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate administratorului societăţii există o strânsă legătură.
Este necesar a se stabili dacă a fost săvârşită o infracţiune în legătură cu aspectele constatate, cu atât mai mult cu cât cel împotriva căruia a fost începută urmărirea penală este administratorul societăţii.
Este adevărat că procedura suspendării prevăzută de art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 republicată, este facultativă, însă în speţă măsura suspendării a fost luată întemeiat şi motivat, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, se va aprecia în sensul temeiniciei măsurii luate. Organul fiscal, luând măsura suspendării, a procedat la analizarea condiţiilor art. 184 alin. (1) lit. a) şi motivat luarea măsurii, un argument în plus fiind începerea urmării penale împotriva administratorului societăţii.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la inadmisibilitatea cererii subsidiare, prin care s-a solicitat anularea raportului de inspecţie fiscal şi a deciziei de impunere, se constată a fi întemeiat, întrucât această fază a procedurii administrative nu permite acţionarea direct în instanţă, în lipsa emiterii unei decizii de soluţionare a contestaţiei fiscale.
Faţă de acestea în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., se vor admite recursurile formulate, se va casa sentinţa atacată şi se va respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud în numele A.N.A.F. –împotriva sentinţei civile nr. 440 din 21 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea reclamantei SC E. SRL , ca neîntemeiată.
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud în nume propriu împotriva sentinţei civile nr. 440 din 21 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1046/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1049/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
