ICCJ. Decizia nr. 1055/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1055/2008
Dosar nr. 2971/57/2006
Şedinţa publică de la 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Alba Iulia reclamantul B.A. a chemat în judecată I.S.U. al judeţului Sibiu şi M.A.I., solicitând anularea Hotărârii Consiliului de Judecată din 16 februarie 2006 prin care a fost sancţionat, în baza prevederilor art. 92 alin. (1) lit. b), cu eliberarea din funcţie şi punerea sa la dispoziţie, repunerea în drepturile deţinute anterior şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 16 din 16 februarie 2007 Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de necompetentă materială invocată de I.G.U., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.A.I. şi I.S.U. „Căpitan D.C.” Sibiu, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de I.G.S.U şi a respins acţiunea reclamantului.
În considerentele sentinţei s-a arătat că excepţia de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ invocată de I.G.S.U. este neîntemeiată pentru că hotărârile Consiliului de Judecată sunt acte administrative emise de o autoritate publică, susceptibile de a fi atacate pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/ 2004, dar pentru că hotărârea atacată a fost dată de Consiliul de Judecată constituit la nivelul I.G.S.U. s-a considerat că M.A.I. şi I.S.U. „Căpitan D.C.” Sibiu nu au calitate procesuală pasivă. Cu această motivare a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestor autorităţi pentru că nu s-ar fi contestat de reclamant vreun act emis de aceştia.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului a fost apreciată ca fiind întemeiată în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul ar fi luat la cunoştinţă de hotărârea Consiliului de Judecată din data de 16 februarie 2006 în aceeaşi zi, la orele 12.43, prin semnarea de luare la cunoştinţă.
La data de 24 februarie 2006 reclamantul s-a adresat M.A.I. cu contestaţie şi chiar dacă nu ar fi primit răspuns la această contestaţie, din data de 3 aprilie 2006, potrivit art. 11 alin. (1) lit. b) începe să curgă termenul de 6 luni, înăuntrul căruia reclamantul putea introduce acţiune în anularea actului administrativ.
Prin introducerea acţiunii la 10 octombrie 2006 reclamantul a depăşit termenul legal şi nu au fost invocate motive temeinice în sensul dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care să justifice introducerea acţiunii peste termen, iar instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.A., considerând-o nelegală şi netemeinică.
Se arată în motivele de recurs că reclamantul a contestat nu doar hotărârea Consiliului de Judecată din data de 16 februarie 2006 ci şi măsura eliberării din funcţie, măsură care nu i-a fost comunicată.
Contestaţia reclamantului a fost soluţionată prin raportul din 30 martie 2006, fiind respinsă contestaţia, dar acest raport nu a fost comunicat reclamantului decât prin adresa din 6 aprilie 2006, comunicată la 11 aprilie 2006, astfel că cererea nu este tardivă.
A mai fost invocat şi faptul că orice termen, inclusiv cel de contestare sau de adresare către instanţa de contencios administrativ curge de la comunicarea actului administrativ, iar în speţă, invocându-se caracterul secret al acestora, reclamantului nu i-au fost comunicate actele administrative contestate, ci numai soluţiile, fără motivele pe care s-au bazat.
Se apreciază că soluţia instanţei de fond este greşită şi sub aspectul stabilirii calităţii procesuale a părţilor.
Deşi instanţa de fond a considerat că au calitate procesuală doar Consiliul de Judecată din cadrul I.G.S.U., totuşi nu poate fi analizată legalitatea măsurii eliberării din funcţie şi punere la dispoziţie, măsuri care nu au fost luate de Consiliul de Judecată, astfel încât nu trebuia admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.S.U. Sibiu şi M.I.R.A.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului pentru că nu s-a contestat niciun act emis de această autoritate, iar I.G.S.V. are personalitate juridică şi această instituţie a emis actele contestate.
Şi I.G.S.U. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi s-a invocat faptul că măsurile contestate au fost luate conform legii.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:
Reclamantul a contestat Hotărârea Consiliului de Judecată din 16 februarie 2006 şi măsura eliberării sale din funcţie, în faţa instanţei de fond.
Chiar dacă la dosar nu au fost solicitate dovezi cu privire la existenţa tuturor actelor contestate şi cu privire la data comunicării lor către reclamant, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului.
Coroborând probele administrate la instanţa de fond cu cele administrate în faţa instanţei de recurs, se constată că prin Ordinul Inspectoratului General al I.G.S.U. din 1 februarie 2006 reclamantul a fost eliberat din funcţie, dar actul având caracter secret nu a fost comunicat niciodată reclamantului ci doar măsura dispusă.
La circa două săptămâni de la emiterea ordinului de eliberare din funcţie, care nu i-a fost comunicat, a fost emisă Hotărârea Consiliului de Judecată din 16 februarie 2006 şi în baza art. 92 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, s-a hotărât că reclamantul este „vinovat, cu menţinerea în activitate şi aplicarea sancţiunii mustrare „scrisă”.
Prin urmare, după ce s-a dispus „eliberarea din funcţie” s-a hotărât şi aplicarea sancţiunii „mustrare scrisă” şi menţinerea în activitate.
La dosar există dovada că la 16 februarie 2006 reclamantului i-a fost adusă la cunoştinţă această ultimă măsură luată de Consiliul de Judecată, dar nu există dovezi de comunicare a actului prin care s-a dispus eliberarea din funcţie.
În faţa instanţei de recurs s-a solicitat expres (încheierea din 19 octombrie 2007) intimatului I.G.S.U. să facă dovada comunicării, dar acesta s-a limitat la a preciza că măsurile luate i-au fost comunicate reclamantului. De remarcat ar fi faptul că I.G.S.U., în întâmpinarea depusă la instanţa de fond, chiar reproşează reclamantului că nu a depus la dosar probe din care să rezulte că împotriva lui s-ar fi luat măsura eliberării din funcţie şi punerea la dispoziţie, iar întâmpinarea vizează numai hotărârea consiliului de judecată şi nu şi măsura eliberării din funcţie.
În lipsa dovezilor de comunicare a măsurii eliberării din funcţie este greu de înţeles cum instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru că dacă nu se comunică actul administrativ, ci doar măsura luată, nu pot fi cunoscute motivele care au determinat autoritatea să ia acea măsură şi cel vizat nu-şi poate face apărările în raport de aceste motive, care pot viza fie legalitatea, fie temeinicia actului.
Art. 7 din Legea nr. 554/2004 condiţionează introducerea acţiunii de parcurgerea procedurii prealabile de comunicare a actului, iar în speţă, reclamantului i-a fost comunicată măsura luată dar nu şi actul administrativ, astfel că soluţia instanţei de fond a fost dată cu interpretarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Soluţia instanţei de fond a fost dată şi cu nerespectarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., care prevăd că instanţa trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În cazul în care se invocă mai multe excepţii de procedură şi acestea trebuie soluţionate. Instanţa de fond, în condiţiile în care au fost invocate excepţiile inadmisibilităţii cererii şi a tardivităţii, fără a o respinge pe cea a inadmisibilităţii, care trebuia să fie analizată cu prioritate, a respins cererea ca tardivă, deşi poate fi respinsă ca tardivă numai o acţiune admisibilă.
Se impune deci, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
La rejudecare va fi analizată excepţia inadmisibilităţii cererii, în condiţiile în care se contestă o măsură dispusă în baza Ordinului nr. 300/2004 al M.A.I. dar şi una emisă în baza Ordinului nr. 400/ 2004 al M.A.I.
În privinţa hotărârii Consiliului de Judecată care a fost contestată, trebuie să se plece de la dispoziţiile art. 95-96 din Ordinul nr. 400/2004 al M.A.I.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.A. împotriva sentinţei civile nr. 16 din 16 februarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1051/2008. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1058/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
