ICCJ. Decizia nr. 1049/2008. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1049/2008
Dosar nr. 227/30/2007
Şedinţa de la 13 martie 2008
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la Tribunalul Timiş, secţia civilă reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care aceştia din urmă să fie obligaţi la plata drepturilor salariale reprezentând 30% din indemnizaţia de încadrare brută conform O.U.G. nr. 43/2002 pe perioada ianuarie 2002 - aprilie 2004 şi de 40% pentru perioada mai 2004 - februarie 2006 din indemnizaţia de încadrare brută lunară, la acordarea acestor drepturi reactualizate cu indicele de inflaţie, susţinând în motivare că este îndreptăţită la solicitarea acestor drepturi, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2004, ale Legii nr. 601/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2004, ale Legii nr. 508/2004, invocând şi Hotărârea nr. 185/2005 a C.N.C.D., care a stabilit că se aplică un tratament nejustificat între magistraţii care efectuează urmărirea penală şi cei care participă la judecarea acestora, în raport de ceilalţi magistraţi.
Prin sentinţa civilă nr. 1693/PI din 15 august 2007 Tribunalul Timiş, secţia civilă, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul judiciar, aprobată prin Legea nr. 45/2007, legiuitorul a stabilit fără echivoc faptul că instanţa competentă în soluţionarea litigiilor privind drepturile salariale ale magistraţilor este Curtea de Apel Bucureşti.
Investită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2511 din 17 octombrie 2007, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia litigii de muncă şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii competenţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti, a reţinut că dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei reglementează competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei, C.S.M., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ale D.N.A., pronunţate în soluţionarea contestaţiilor, ce vizează modul de stabilire al drepturilor salariale.
Curtea de Apel a susţinut că aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în cauză, întrucât obiectul acţiunii nu este reprezentat de plângerea formulată de reclamanţi împotriva hotărârii organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei, emisă în soluţionarea contestaţiei ce vizează modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, ci de obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale la care reclamanţii consideră că sunt îndreptăţiţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Timiş, secţia litigii de muncă, pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii reclamantei îl reprezintă plata unor drepturi salariale la care aceasta consideră că este îndreptăţită.
Prevederile cuprinse în art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, se referă la personalul salariat care, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie la organele de conducere, prevăzute în mod expres în text.
Drepturile salariale se stabilesc după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele C.S.M. sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 9 din O.U.G. nr. 27/2006.
Reclamanta nu a contestat modul de stabilire a drepturilor salariale, şi nu avea obligaţia să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, cum nu avea obligaţia să se adreseze instanţei de contencios administrativ competente, în cazul în care era nemulţumită de soluţionarea contestaţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 36 alin. (2).
Cererea reclamantei se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) C. muncii, conform cărora „prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii”.
În cauză, nu există o lege specială derogatorie, iar sintagma „raporturile de muncă” trebuie înţeleasă în sens larg, aplicându-se nu numai persoanelor care au încheiat un contract tipic de muncă.
Prevederile codului muncii se aplică tuturor categoriilor de salariaţi (magistraţi, funcţionari publici cu statut special, etc.), cât timp nu există o lege specială derogatorie.
Cum în prezenta cauză, nu există o astfel de lege specială, care să reglementeze materia drepturilor băneşti restante, competenţa soluţionării pricinii, în primă instanţă, aparţine Tribunalului Timiş, secţia litigii de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe S.M., Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1047/2008. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1050/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
