ICCJ. Decizia nr. 1058/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1058/2008
Dosar nr. 3767/2/2007
Şedinţa publică de la 14 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 24 mai 2007 reclamanţii A.T., S.L., I.D.N., E.M.C., N.C.E., T.E.M., I.J.A., H.A. şi M.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.N.C.D. şi Ministerul Justiţiei anularea Hotărârii nr. 39 din 30 ianuarie 2007 şi a adresei din 23 aprilie 2007 emise de primul pârât, urmare a faptului că sunt supuşi unui tratament discriminatoriu de către cel de-al doilea pârât.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că prin Hotărârea din 30 ianuarie 2007 C.N.C.D. s-a pronunţat în mod eronat asupra unui alt drept de natură salarială, şi anume, asupra sporului de vechime în muncă, deşi prin petiţie au menţionat că discriminarea se referă la excluderea asistenţilor judiciari de la beneficiul sporului de stabilitate, contrar dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000 şi art. 5 C. muncii.
Reclamanţii au mai menţionat că au solicitat C.N.C.D. să îndrepte eroarea din hotărârea în discuţie, dar acesta le-a comunicat faptul că a respins contestaţia pe care au formulat-o.
În plus, reclamanţii au susţinut că actele contestate sunt nelegale, întrucât C.N.C.D. nu a constatat tratamentul discriminator la care sunt supuşi de către pârâtul Ministerul Justiţiei.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 şi ale C. muncii.
Pârâtul C.N.C.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, şi pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare în cauză prin care a cerut respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1874 din 27 iunie 2007, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că, în mod corect, C.N.C.D. a apreciat că, în situaţia reclamanţilor, nu poate fi vorba de existenţa unei discriminări, întrucât O.U.G. nr. 27/2006 nu a acordat asistenţilor judiciari drepturile reglementate de art. 4 din această ordonanţă. Ca atare, nu se poate aprecia existenţa unei restrângeri, înlăturări a recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a unor drepturi pe care reclamanţii nu le au, conform legii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii, care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru motivele prevăzute de art. 312 alin. (3) teza finală şi alin. (5) C. proc. civ. În subsidiar, recurenţii au solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, anulării Hotărârii nr. 39 din 30 ianuarie 2007 şi al constatării faptului că sunt supuşi unui tratament discriminatoriu de către angajator, respectiv Ministerul Justiţiei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat de către recurenţi că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei, întrucât, după citarea dispoziţiilor din O.U.G. nr. 27/2006, a apreciat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile de existenţă a unui caz de discriminare. Aşadar, instanţa a calificat în mod eronat acţiunea, întrucât a fost investită cu o acţiune în constatare (a unui fapt de discriminare) şi nu cu o acţiune în realizarea unui drept (obligarea pârâtului la plata sumelor datorate cu titlu de spor de vechime în funcţie).
Recurenţii au precizat, de asemenea, că instanţa fondului nu s-a conformat prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu a arătat motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi pe cele pentru care a înlăturat susţinerilor acestora.
Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Sentinţa criticată este legală şi temeinică, în speţă nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 3041 C.proc.civ, în vederea casării sau modificării hotărârii.
Instanţa de fond a analizat corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care dispune că se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu este fondat.
Într-adevăr, în raport de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
Se poate aprecia că textul legal anterior enunţat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar.
Textul legal anterior citat nu impune, însă, instanţei de judecată obligaţia de a se răspunde punctual la toate susţinerile şi afirmaţiile părţilor, textul făcând referire expresă numai la indicarea motivelor pentru care au fost respinse „cererile” acestora.
Aşadar, instanţa are posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică, şi să le examineze grupat, ceea ce a fost făcut şi de către Curtea de Apel.
Nici motivul de modificare a hotărârii judecătoreşti, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat.
Astfel, în mod corect, prima instanţă a apreciat că hotărârea nr. 39 din 30 ianuarie 2007 prin care intimatul C.N.C.D. a considerat că recurenţii-reclamanţi, în calitate de asistenţi judiciari, nu pot beneficia de sporul de stabilitate, deoarece aceştia sunt numiţi pe o perioadă de timp determinată, respectiv 5 ani, conform art. 100 din Legea nr. 304/2004, este legală.
Pe de altă parte, este nefondată critica recurenţilor în sensul că prima instanţă a dat o calificare eronată acţiunii lor, întrucât aceasta avea în vedere cenzurarea hotărârii din 30 ianuarie 2007, respectiv reanalizarea omisiunii făcute de Ministerul Justiţiei, în calitate de angajator, la elaborarea actului normativ; aceasta era o acţiune în constatarea unui fapt de discriminare şi nu o acţiune în realizare.
Pe acest aspect, trebuie reţinut, în primul rând, faptul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000 şi nu intră în sfera de competenţă a intimatului C.N.C.D.
Cu alte cuvinte, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit faţă de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a unor aspecte care ţin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă care să poată fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depăşind cadrul de reglementare al O.G. nr. 137/2000.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că asistenţii judiciari au doar drepturile stabilite prin lege în favoarea lor, motiv pentru care aceştia nu pot invoca o stare de discriminare.
Pe de altă parte, aşa cum s-a mai arătat, caracterul esenţialmente temporar al funcţiei de asistent judiciar reprezintă un argument determinat pentru respingerea solicitării adresate de recurenţi intimatului C.N.C.D.
În plus, chiar dacă asistenţii judiciari se bucură pe durata îndeplinirii funcţiei, deci temporar, de unele drepturi prevăzute de lege pentru magistraţi şi le revin corespunzător anumite obligaţii, nu se poate considera că există o egalitate sau o asimilare între cele două categorii profesionale.
Astfel, judecătorii beneficiază de inamovibilitate şi îşi exercită funcţia pe durată nedeterminată.
Asistenţii judiciari au un vot consultativ şi sunt numiţi pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea unei reinvestiri ulterioare.
În plus, trebuie amintit şi faptul că instanţa de contencios constituţional a menţionat că situaţia diferită în care se află asistenţii judiciari în raport cu magistraţii justifică, atât în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, cât şi în sensul reglementărilor internaţionale, instituirea unui tratament juridic diferenţiat, drepturile care li se acordă ţinând de opţiunea legiuitorului, fără obligativitatea recunoaşterii tuturor drepturilor stabilite pentru magistraţi.
De asemenea, prin decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea Constituţională a arătat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.
Prin urmare, este corectă concluzia intimaţilor în sensul că asistenţii judiciari au aceleaşi obligaţii, interdicţii şi incompatibilităţi ca şi magistraţii, însă aceştia nu îndeplinesc aceleaşi condiţii ca şi magistraţii cu privire la perioada pentru care sunt numiţi, motiv pentru care asistenţii judiciari sunt îndreptăţiţi să beneficieze de sporul de vechime, insă nu şi de sporul de stabilitate.
În consecinţă, în raport de considerentele anterior expuse şi de prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.T., S.L., I.D.N., E.M.C., N.C.E., T.E.M., I.J.A., H.A. şi M.I. împotriva sentinţei civile nr. 1874 din 27 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1055/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1059/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
