ICCJ. Decizia nr. 1078/2008. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1078/2008
Dosar nr. 9971/4/2007
Şedinţa de la 14 martie 2008
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 06 septembrie 2007, sub nr. 2152/262, petenta SC T. SRL, în contradictoriu cu I.T.M. Dâmbovita, a formulat plângere prin care contestă procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 24 august 2007.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, prin procesul verbal contestat, a fost amendată cu suma de 3.000 RON, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 276 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 cu modificările şi completările ulterioare. A mai arătat petenta că într-adevăr, la data controlului efectuat de inspectorii intimatului I.T.M. Bucureşti, la punctul de lucru din Bucureşti, aparţinând societăţii sale, se aflau două persoane fără contracte individuale de muncă şi amenda i-a fost aplicată de către I.T.M. Dâmboviţa. Privitor la cele două persoane, arată contestatoarea, acestea veniseră în vizită la un prieten, salariat în cadrul societăţii sale, moment în care au fost găsite de inspectorii de muncă. Deci, aceste persoane nu efectuau activităţi de muncă pentru a avea încheiate contracte individuale de muncă.
Pentru toate aceste motive, petenta a solicitat anularea procesului verbal, iar, în subsidiar exonerarea de plata amenzii aplicate prin acesta, având în vedere că cele consemnate nu corespund realităţii, precum şi dificultăţile financiare cu care se confruntă.
Judecătoria M., prin sentinţa civilă nr. 634 din 18 septembrie 2007, a admis excepţia necompetenţei „materiale” şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, dar reţinând, în esenţă, necompetenţa sa teritorială în raport cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi cu faptul că locul săvârşirii contravenţiei –este situat în raza acesteia.
La rândul său, Judecătoria sector 4 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 6463 din 21 noiembrie 2007, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii Judecătoriei M., judeţul Dâmboviţa şi, constatând ivirea unui conflict negativ de competenţă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, Judecătoria sector 4 Bucureşti a reţinut că pretinsa faptă, reţinută de agentul constatator în sarcina petentei este prevăzută drept contravenţie şi sancţionată de art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, potrivit căruia constituie contravenţie primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 RON la 2.000 RON pentru fiecare persoană identificată fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 RON.
S-a reţinut că obligaţia pe care legea o impune, conform art. 16 C. muncii, este aceea de a încheia contracte de muncă tuturor persoanelor pe care angajatorul le primeşte la muncă.
Potrivit aceluiaşi text legal, contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfăşoare o activitate independentă, precum şi asociaţia familială au obligaţia de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior raporturilor de muncă.
S-a apreciat că punctul de lucru nu poate fi ";angajator";, iar posibila neîndeplinire a obligaţiei de a încheia contracte de muncă nu se putea săvârşi decât la sediul angajatorului, astfel cum art. 16 din C. muncii arată în mod expres întrucât inacţiunea se săvârşeşte, ca element material al contravenţiei, la locul în care ar fi trebuit să se săvârşească acţiunea, conduita activă la care legea obligă.
Prin urmare, întrucât sediul angajatorului se află în M., competenţa aparţine acestei Judecătorii, aşa cum, de altfel, au apreciat atât agenţii constatatori, cât şi apărătorul petentei.
Înalta Curte, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 şi urm. C. proc. civ., urmează să stabilească competenţa soluţionării pricinii în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente acesteia.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect Judecătoria Sector 4 Bucureşti, având în vedere atât pretinsa faptă arătată în cele ce preced cât şi dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G.nr. 2/2001 raportat la cele ale art. 276 alin. (1) lit. e) şi ale art. 16 din C. muncii, a apreciat că posibila neîndeplinire a obligaţiei de a încheia contracte de muncă nu se poate considera că s-ar putea săvârşi altundeva decât la sediul angajatorului, punctul de lucru neputând fi asimilat acestuia.
Prin urmare, Înalta Curte constată că într-adevăr, competenţa soluţionării pricinii aparţine Judecătoriei M., în raza căreia se află sediul angajatorului şi în consecinţă va trimite dosarul acesteia pentru soluţionarea plângerii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului privind pe SC T. SRL M. şi I.T.M. Dâmboviţa în favoarea Judecătoriei M.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1072/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1080/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
