ICCJ. Decizia nr. 1084/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1084/2008
Dosar nr. 43517/3/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta M.F. a chemat în judecată Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2003 şi 2005, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a avut calitatea de funcţionar public în cadrul autorităţii pârâte din anul 2000 şi că potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999 avea dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. A mai arătat că printr-o serie de ordonanţe de urgenţă s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol dar şi faptul că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului fiind o măsură cu caracter temporar şi nu permanent.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr.2353 din 3 octombrie 2007 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele aferente perioadei 2001-2003 şi a admis acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să-i plătească acesteia sumele reprezentând primele de concediu aferente anilor 2001-2003 şi 2005, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că textele de lege prin care s-a dispus suspendarea primei de concediu au amânat doar plata drepturilor privind prima de concediu, deoarece în lumina prevederilor constituţionale (art. 53 Constituţie) nu se putea aduce atingere existenţei însăşi a dreptului.
Cu privire la actualizarea sumei cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă, solicitarea reclamantei este întemeiată faţă de principiul echităţii şi al reparării integrale a prejudiciului suferit.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.
Recurentul a susţinut printr-un prim motiv de recurs că acţiunea reclamantei nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 15 din Legea nr. 146/1997, care reglementează acţiunile exceptate de la obligaţia timbrării, invocând excepţia netimbrării recursului.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru anii 2001-2003 a susţinut că acest drept este prescris, reclamanta putând introduce cerere de chemare în judecată cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2005 pentru prima de vacanţă aferentă anului 2001 până la data de 1 ianuarie 2006 pentru prima de vacanţă aferentă anului 2002 şi cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2007 pentru prima de vacanţă aferentă anului 2003.
Pe fond, a susţinut că „beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este şi prima de concediu nu constituie un drept constituţional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în privinţa reglementărilor lor astfel că legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice sau să înceteze acordarea lor, precum şi să stabilească perioada pentru care se acordă".
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici de a primi pe lângă indemnizaţia de concediu o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziţii succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001-2006.
Suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor. acordate precum şi dispoziţiile art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar a obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudumjus, ceea ce ar Constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Cât priveşte actualizarea sumei cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă, corect a reţinut instanţa de fond că pretenţia este întemeiată faţă de principiul echităţii şi al reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamantă.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeiniciei şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile împotriva sentinţei civile nr. 2353 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 591/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 1087/2008. Contencios → |
|---|
