ICCJ. Decizia nr. 1090/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1090/2008
Dosar nr. 3820/2/200.
Şedinţa publică din 18 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii A.D., ş.a., au chemat în judecată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea acestuia la plata primelor de concediu pentru perioada 2001–2006, actualizate în raport cu rata inflaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt funcţionari la instituţia pârâtă şi îndreptăţiţi în baza Legii nr. 188/1999 la prima de vacanţă, întrucât legile bugetare care au suspendat acest drept nu au condus la anularea însăşi a dreptului, fiind vorba de un drept câştigat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1814 din 26 iunie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanţi, dispunând obligarea pârâtului să plătească acestora (reclamanţilor) primele de vacanţă pentru anii 2001 – 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, reclamanţii erau îndreptăţiţi la primă de vacanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 188/1999, întrucât suspendarea nu echivalează cu anularea dreptului astfel că, la încetarea acesteia, odată cu încheierea exerciţiului bugetar se impunea plata drepturilor sociale respective.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Recurentul a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa a obligat ministerul la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2003, întrucât această cerere este prescrisă prin trecerea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă.
S-a mai susţinut că, potrivit art. 3 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, având obligaţia legală de a respecta aceste dispoziţii.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Dispoziţiile textului de lege suscitat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă pe întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.
Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturare lui, atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care gestionează realizarea drepturilor acordate, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită ( privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv.
A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial a cărui existenţă este recunoscută, să fie golit de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, odată câştigat nu mai poate fi anulat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au ost prevăzute de lege.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanţii au dreptul la primă de concediu pe perioada 2001-2006, obligând pârâtul la plata acestora.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 1814 din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1089/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1091/2008. Contencios → |
|---|
