ICCJ. Decizia nr. 1089/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1089/200.
Dosar nr. 3755/2/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii D.D., M.I., M.C., P.V., S.T., V.C. şi V.D. au chemat în judecată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2006, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că au calitatea de funcţionari publici, fiind în raporturi de serviciu cu pârâtul, raporturi generate de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, iar potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din lege, au dreptul „pe lângă indemnizaţia de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Reclamanţii au mai susţinut că nu au beneficiat niciodată de acest drept, întrucât printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, deşi acest drept subzistă şi în prezent, textul de lege care îl prevede nefiind abrogat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1776 din 20 iunie 2007 a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât, a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul să plătească acestora, prima de concediu actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, după cum urmează: D.D. şi P.V., pentru anii 2001-2006; M.C. şi M.I. pentru anii 2004-2006; V.C. şi V.D. pentru anii 2005-2006 şi S.T. pentru anul 2006.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţă instanţă a reţinut că pentru ca dreptul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 să nu conţină doar o obligaţie corelativă, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, este necesară recunoaşterea acestuia, în caz contrar ajungându-se la situaţia inadmisibilă ca un drept patrimonial să fie golit de substanţa sa.
S-a mai reţinut şi că încălcarea dreptului la prima de concediu ar contraveni prevederilor art. 41 art. 53 şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României întrucât acest drept este un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impusă de o societate democratică.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, deoarece nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001-2006, dispoziţiile art. 34, alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, au fost suspendate.
A mai susţinut şi că potrivit art. 3 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare:
Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001-2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M.Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa pentru anii 2001 şi 2002.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În plus, Înalta Curte reţine că este de necontestat că intimaţilor-reclamanţi li se vor calcula drepturile privind prima de concediu, raportat nu doar la perioada solicitată dar şi la perioada cât au fost efectiv funcţionari publici.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 1776 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1088/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1090/2008. Contencios → |
|---|
