ICCJ. Decizia nr. 1220/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1220/2008
Dosar nr. 11232/1/2007
Şedinţa publică de la 21 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de G.C.S. – procuror în cadrul D.N.A. privind recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul C.S.M. a reţinut faptul că în situaţia în care s-ar considera că prin numire, conform procedurii speciale, a procedurilor la această structură specializată, aceştia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.
S-a reţinut faptul că legiuitorul a prevăzut, în mod expres că la încetarea activităţii în cadrul D.N.A., procurorul revine la Parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la D.N.A. sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta G.C.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiţii speciale, având acelaşi efect, ca şi promovarea în urma organizării unui concurs sau examen.
Întrucât, în conformitate cu dispoziţiile legale, prin ordinul din 22 mai 2006, al procurorului şef al D.N.A., începând cu data de 22 mai 2006, a fost numită în funcţia de procuror la D.N.A. – nivel central, unde funcţionează şi în prezent, îndeplineşte acte ce intră în competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, beneficiază în fapt de statutul şi remuneraţia acordată procurorilor din cadrul acestui parchet, iar în prezent D.N.A. este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită recurenta admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În susţinerea motivelor de recurs, recurenta G.C.S. invocă practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios, administrativ şi fiscal, deciziile din 21 februarie 2007 şi din 21 septembrie 2007.
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat cu motivarea în esenţă că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa acestei direcţii şi de a fi remunerat cu un salariu prevăzut de lege pentru această funcţie, nu şi gradul corespunzător Parchetului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul solicitând să se constate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că este lipsită de temei legal şi este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie.
Se motivează de recurentă că principalul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate constă în nerespectarea principiilor drepturilor câştigate şi a aplicării legii în timp de către Plenul C.S.M.
În anul 2006 a fost promovată legal ca procuror în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, cu respectarea condiţiilor legale prevăzute de art. 8 alin. (2), art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002, iar introducerea sau modificarea ulterioară a condiţiilor pentru muncă ca procuror în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie nu au nici o înrâurire asupra promovării recurentului.
Recurenta arată că prin respingerea cererii sale, intimatul încalcă principiile aplicării corecte a legii în timp întrucât au fost invocate art. 8 şi 9 din O.U.G. nr. 43/2002, articole în prezent abrogate, susţinând în fapt o retroactivitate a legii vechi.
Susţine recurentul că ordinul de numire al Procurorului şef al D.N.A. din 21 mai 2006 are natura juridică a unei promovări, ca procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aducând ca argumente, că a fost numit cu respectarea prevederilor legale, a îndeplinit acte ce intrau în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie D.N.A., a beneficiat în tot acest timp de statutul şi remuneraţia pentru procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iar în prezent Direcţia Anticorupţie este o structură în cadrul acestui parchet .
În susţinerea motivelor de recurs, recurentul G.C.S. invocă practica recenta a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, deciziile din 21 februarie 2007; din 21 februarie 2007; din 21 septembrie 2007.
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea în esenţă că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa acestei direcţii şi de a fi remunerat cu un salariu prevăzut de lege pentru această funcţie, nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios, administrativ şi fiscal, invocată de recurent, intimatul susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept suspusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Analizând recursul formulat de G.C.S., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în materia supusă cenzurii instanţei de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat, fiind admis pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea din 28 noiembrie 2007 Plenul C.S.M. a respins cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulat de un număr de 69 de procurori de la D.N.A.
În esenţă problema de drept vizează dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către procurorul G.C.S. care a fost numit la D.N.A. în conformitate cu condiţiile şi conform procedurii reglementate de O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, care s-a înfiinţat prin O.U.G. nr. 43/2002 la nivel naţional, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie , care exercită atribuţia pe întreg teritoriul României.
Iniţial organizat ca structură autonomă în cadrul Ministerului public iar prin O.U.G. nr. 102/2003 aprobată pin Legea nr. 26/2004, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002. Parchetul Naţional Anticorupţie funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca parchet specializat, în combaterea infracţiunilor de corupţie.
Condiţionarea promovării în funcţia de execuţie de promovarea unui examen sau concurs astfel cum este prevăzut de Legea nr. 92/1992 şi respectiv Legea nr. 303/2004, are în vedere exclusiv funcţiile vacante existente la nivelul Tribunalelor, Curţilor de Apel şi Parchetelor corespunzătoare.
Pentru funcţiile de execuţie la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi respectiv Parchetului General sau Parchetului Naţional Anticorupţie – nivel central actele normative menţionate nu mai impun aceeaşi condiţie, numirea făcându-se în raport doar cu criteriile vizând pregătirea profesională şi vechimea.
Că este aşa rezultă din chiar modul de structurare al dispoziţiilor privind promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul Naţional Anticorupţie– nivel central şi care se regăsesc în capitole distincte de cele referitoare la instanţele şi parchetele inferioare în grad.
În cauză, Înalta Curte constată că numirea (deci nu detaşarea şi nici delegarea) lui G.C.S. la 22 mai 2006 la D.N.A., structură autonomă înfiinţată la nivel naţional specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie condusă de un Procuror general şi coordonată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, –reprezintă în fapt o promovare bazată pe criterii stricte de selectare.
În acest sens ordinul din 22 mai 2006 emis de Procurorul şef al D.N.A. precizează ca temei de drept al măsurii prevăzută de art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, art. 87 alin. (1)-(6) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, art. 30 din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 54/2006.
Este necontestat că recurentul a funcţionat în cadrul D.N.A. îndeplinind funcţii de execuţie şi de conducere, în tot acest timp desfăşurând activitatea specifică conform atribuţiilor pe care legea le prevede exclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie astfel încât este evident că recurentul a dobândit gradul profesional corespunzător respectivei structuri la nivel central– acesta fiind un drept câştigat, conform principiilor generale ce stau la baza executării unui raport de serviciu, ştiut fiind că şi acesta aparţine raporturilor de muncă în înţelesul larg al sintagmei (chiar dacă nu este un raport de muncă contractual).
Totodată, este cunoscut că în mod constant în jurisprudenţa instanţei comunităţilor europene s-a reţinut posibilitatea prevalării de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia s-a produs sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispoziţiilor statutare.
Mai mult, intimatul nu a efectuat vreo evaluare a sarcinilor şi responsabilităţilor recurentului şi o constatare negativă faţă de cerinţele gradului ce se refuză a fi acordat, încălcându-se astfel principiul echivalenţei postului şi gradului.
În plus, se constată că nici noile dispoziţii legislative nu indică faptul că noile criterii de încadrare în grad cu ocazia promovării ar conţine o modificare pentru cei aflaţi în funcţie, în sensul descrescător în ierarhie al gradului funcţiei ocupate.
Înalta Curte reţine că faptul încadrării la Parchetul Naţional Anticorupţie făcut în baza art. 30 din O.G. nr. 43/2002 - cât şi posibilitatea revenirii la postul ocupat anterior nu afectează promovarea cu toate drepturile ce decurg din aceasta.
A admite teza intimatului ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene.
De altfel, se constată că nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că, înainte de modificările legislative (care nu pot retroactiva), recurentului i s-ar fi pus în vedere că nu îndeplineşte condiţiile necesare funcţiei pe care o ocupă sau că ar fi necesară participarea sa la vreun concurs de promovare.
Prin urmare, Înalta Curte constată că s-ar încălca principiul încrederii legitime în măsura în care acesta avea temei (ordinul de numire şi legislaţia în vigoare la data numirii) pentru a spera să beneficieze, după promovare, de tratamentul stabilit în baza atribuţiilor ce-i revin ca procuror al structurii centrale.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la Parchetul Naţional Anticorupţie, structură similară D.N.A., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene”.
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, 37-39).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
Rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei” (Zielinski şi Pradal Gonzalez şi alţii împotriva Franţei, nr. 24846/94, 59; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, 98); cât priveşte menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, 96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, 98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, 37-39); invocarea caracterului obligatoriu numai în privinţa problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanţă în cauza dedusă judecăţii deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezenţa unei practici contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie unică în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă, având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudenţe.
În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl priveşte pe recurentul, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., va anula hotărârea din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl priveşte pe recurent, va admite cererea acestuia şi îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.C.S. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată în ceea ce o priveşte pe recurentă.
Admite cererea recurentei de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1219/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1221/2008. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
