ICCJ. Decizia nr. 1222/2008. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1222/2008
Dosar nr. 4191/2/2006
Şedinţa publică de la 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 aprilie 2006, reclamanţii G.N.M. şi G.I.C. a chemat în judecată C.C.S.D., solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în condiţiile titlului VII „regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”, din Legea nr. 247/2005 şi obligarea pârâtei la daune interese, în valoare de 1.000 RON, pentru fiecare zi de întârziere a executării obligaţiei.
În motivarea acţiunii reclamanţii arată că, au calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a emis dispoziţia nr. 1112 din 10 decembrie 2003, prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, iar dosarul a fost predat secretariatului comisiei, fiind înregistrat sub nr. 000903/2005.
La 16 martie 2006, reclamanţii au depus o cerere prin care solicitase soluţionarea dosarului, fără însă a primi vreun răspuns.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 1397 din 13 iunie 2006, a admis cererea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta la emiterea deciziei solicitate, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definite şi irevocabile a sentinţei.
Instanţa a reţinut că, pârâta nu a efectuat în dosar, timp de un an, nici un act prevăzut de lege şi nu a răspuns cererii formulate de reclamanţi în termen de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., susţinând în esenţă că:
- instanţa în mod greşit a admis cererea formulată de reclamanţi şi totodată, nu s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii cererii, invocată prin întâmpinare;
- procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile, aşa cum instanţa a apreciat, având în vedere numărul de 20.000 de dosare de restituire în echivalent, de la nivelul întregii ţări;
- instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, obligând pârâta la plata unei penalităţi de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, cu toate că reclamanţii au solicitat obligarea acesteia la daune interese de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere a executării obligaţiei.
Recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Urmare a notificării din 28 noiembrie 2001 înaintate Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, de reclamanţii G.N.M. în nume personal şi în calitate de mandatar al I.C.G., le-a fost admisă cererea.
Prin dispoziţia nr. 1112 din 10 decembrie 2003 li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, în sumă de 162.609.778.217 lei vechi.
În conformitate cu dispoziţiile art. 161 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VIII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a predat Secretariatului Comisiei Centrale, dosarul cu privire la cererea reclamanţilor.
Prin cererea înregistrată din 19 martie 2006 reclamanţii au solicitat intimatei-pârâte soluţionarea cererii lor de acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005.
În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la centralizarea dosarelor, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Comisia Centrală, în baza raportului de evaluare va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Faptul că prin Legea specială nr. 247/2005 legiuitorul nu a înţeles să stabilească un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de retrocedare şi de emitere a deciziei , reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversarea şi pentru nesoluţionarea într-un termen rezonabil.
Dreptul la soluţionarea în termen rezonabil reprezintă o garanţie pentru soluţionare echitabilă atât în procedura prealabilă, cât şi în contencios, fiind statuat ca atare în Convenţia europeană a drepturilor omului – art. 6.
Invocarea de către recurenta-pârâtă a numărului mare de dosare aflate în soluţionare nu poate fi primită drept justificare, fiind evident că, prin modul său de a proceda, nu numai că nu mai poate fi vorba de un termen rezonabil, dare se pot produce grave inechităţi prin sistemul aleatoriu de soluţionare.
Problema numărului mare de dosare poate fi semnalată de conducerea Comisiei Centrale, A.N.R.P. în vederea suplimentării schemei de personal.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs potrivit căruia instanţa de fond ar fi acordat „plus petitio”, se constată că şi acesta este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, soluţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere.
Faptul că reclamanţii au calificat cererea lor ca fiind de daune interese, este lipsit de relevanţă, atâta timp cât au specificat că suma cerută este pentru fiecare zi de întârziere a executării obligaţiei.
În legătură cu motivul de recurs privind prematuritatea acţiunii reclamanţilor, invocată prin întâmpinare, acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art. 8 alin. (1) ultima teză, precizează că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului său interesului legitim.
Având în vedere cele mai sus expuse, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 1397 din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1221/2008. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1225/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
