ICCJ. Decizia nr. 1232/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1232/2008
Dosar nr. 3868/2/2007
Şedinţa publică de la 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 29 mai 2007, reclamanta B.L. a chemat în judecată pe pârâta A.M.O.F.M. Bucureşti, pentru ca în contradictoriu cu această autoritate să fie pronunţată o hotărâre prin care să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând prime de concediu, aferente perioadei 2001-2006, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în calitate de funcţionar public în cadrul autorităţii pârâte, are dreptul potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 la plata unei prime de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Iar plata acestui drept legal a fost suspendată succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat.
Reclamanta a apreciat suspendarea ca fiind neconstituţională în raport de dispoziţiile art. 53 din Constituţia României şi fiind şi nelegală, faţă de faptul că prin efectul suspendării plăţii , dreptul a fost lipsit de conţinut.
Prin sentinţa civilă nr. 2309 din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.L. în contradictoriu cu pârâta A.M.O.F.M. Bucureşti.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată în raport cu rata inflaţiei, de la data naşterii dreptului, până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, reclamanta are dreptul la plata primei de concediu pentru perioada 2001 -2006, plata acestor drepturi fiind nelegal suspendată prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat. Aceasta deoarece, deşi dreptul la plata primei nu a fost înlăturat, a fost lipsit de conţinut, ceea ce reprezintă în fapt o îngrădire nejustificată a dreptului.
Prin efectul suspendării a operat o întrerupere a cursului prescripţiei dreptului la acţiune, conform art. 7 din decretul nr. 167/1958.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs A.M.O.F.M. Bucureşti.
În motivarea recursului s-a susţinut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, astfel cum este şi prima de concediu, nu constituie un drept constituţional fundamental şi nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale în materie,.
Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 – 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.M.O.F.M. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2309 din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1230/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1233/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
