ICCJ. Decizia nr. 1290/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1290/2008
Dosar nr. 35199/2/2005
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 2 septembrie 2005, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, reclamantul V.V.V. a solicitat anularea deciziei prin care i s-a respins cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a arătat că împotriva sa au fost luate măsuri administrative abuzive, precum: refuzul eliberării recomandării necesare înscrierii la concursul pentru doctorat; mutarea abuzivă în altă localitate, detaşarea fără acordul său în Cernavodă, retrogradarea cu două trepte pe o perioadă de trei luni, toate acestea datorită refuzului de a se înscrie în partidul comunist şi a colaborării cu securitatea.
Prin sentinţa civilă nr. 3890 din 7 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 7042/CA/2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, având în vedere prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
În faţa Curţii de Apel Bucureşti pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece reclamantul nu îndeplineşte condiţiile pentru aplicarea O.U.G.nr. 214/1999.
C.N.S.A.S., prin adresa din 22 iunie 2005, a comunicat că nu au fost identificate documente, privitoare la reclamant, care să ateste că acestuia i s-au aplicat măsuri administrative abuzive din motive politice.
Prin sentinţa civilă nr. 1246 din 14 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 35199/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate nu rezultă că împotriva reclamantului s-au luat măsuri administrative abuzive pentru motive politice.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul arată că nota-raport despre care face vorbire instanţa de fond se referea la tatăl său, iar împrejurarea că C.N.S.A.S. a comunicat faptul că numele său nu figurează în evidenţele acestei instituţii nu constituie o probă concludentă pentru respingerea cererii.
Instanţa de fond a greşit când a apreciat că fişa medicală de internare din 1974 ar fi trebuit să fie semnată sau contrasemnată, „de organele fostei securităţi sau miliţii”, având în vedere că în Declaraţia din aprilie 1964 G.G.D. a spus că nu mai există deţinuţi politici şi nici un fel de măsuri restrictive sau punitive pe motive politice.
La dosar există dovada clară că recurentul a fost strămutat la Cernavodă cu obligarea schimbării domiciliului.
De asemenea, s-a făcut dovada retrogradării recurentului.
Instanţa de fond s-a antepronunţat când a decăzut recurentul din administrarea probei cu martori, nefiind posibil ca martorul propus să fie adus din S.U.A.
Recurentul a dovedit şi împrejurarea că i-au fost respinse cererile de înscriere la doctorat şi de plecare în străinătate în scopuri turistice, iar instanţa de fond avea obligaţia să solicite dosarul de la serviciul de paşapoarte.
Intimatul-pârât a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, nefiind îndeplinite prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3 lit. b) din O.U.G-nr. 214/1999: „Prin măsuri administrative abuzive se înţelege orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţii ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:
a) privarea de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări;
b) internarea în spitale de psihiatrie;
c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;
d) strămutarea într-o altă localitate;
e) deportarea în străinătate după 23 august 1944, din motive politice;
f) exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi;
g) încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice şi dovedit cu acte scrise, administrative sau judecătoreşti de la acea dată“.
Internarea în spitalul de psihiatrie nu s-a dovedit a fi făcută în urma săvârşirii vreunei fapte prevăzut de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 214/1999.
Din fişa de consultaţii depusă la dosar rezultă că recurentul a avut probleme psihice atât înainte de internare, cât şi după internare în spital.
Nu are legătură internarea din anul 1974 cu declaraţia făcută de G.G.D.
Instanţa de fond nu a încălcat principiul in dubio pro reo, deoarece din actul medical rezultă cu certitudine că internarea nu s-a făcut ca urmare a măsurii luate de organele de securitate sau miliţie.
De altfel, recurentul invocă numai aspectul internării şi ignoră faptul că era cunoscut cu antecedente medicale de acest gen.
Aspectele legate de refuzul vizei de ieşire din ţară, măsurile disciplinare şi interzicerea înscrierii la doctorat nu pot fi încadrate în dispoziţiile O.U.G.-nr. 214/1999 deoarece nu au fost urmate de măsurile descrise în art. 3 lit. b) din actul normativ amintit.
În ceea ce priveşte strămutarea într-o altă localitate nici aceasta nu este dovedită, chiar recurentul afirmând în notele scrise că „s-a încercat strămutarea reclamantului la Cernavodă”.
Deşi instanţa de fond a considerat în mod greşit că în nota-raport se vorbea de recurent şi nu de tatăl acestuia, soluţia dosarului nu poate fi modificată, deoarece şi în ipoteza în care tatăl recurentului sau recurentul ar fi fost urmăriţi de organele de securitate, încadrarea în prevederile O.U.G. nr. 214/1999 se poate face numai dacă împotriva petentului s-au luat măsuri administrative, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.
În fine, decăderea recurentului-reclamant din proba cu martori de către instanţa de fond s-a făcut în mod legal, având în vedere că reclamantul nu a indicat numele şi adresa martorului, potrivit art. 170 C. proc. civ.
Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.V.V. împotriva sentinţei civile nr. 1246 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1288/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1291/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
