ICCJ. Decizia nr. 1295/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1295/2008
Dosar nr. 214/45/2007
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 121/CA din 24 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 214/45/2007, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a respins excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune şi a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC T. SRL în calitate de continuatoare a SC T. SA împotriva pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor – Oficiul de Plăţi şi Contractare P.H.A.R.E.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel, a reţinut că încetarea contractului de grant a avut loc potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din Condiţiile generale aplicabile contractelor pentru finanţare nerambursabilă ale Comisiei Europene şi că, potrivit art. 18.2 din acestea, autoritatea contractantă poate cere plata parţială sau integrală a sumelor plătite către beneficiar în cazurile specificate în art. 11 alin. (3).
Chestiunea dacă decizia autorităţii contractante, administrator al Fondului R.I.C.O.P. este sau nu conformă cu prevederile contractului sau dacă actul din 8 august 2005, are sau nu valoarea unei decizii valabile de încetare a contractului de grant este, astfel cum a reţinut însăşi pârâta prin decizia din 29 iunie 2006, străină raporturilor născute între agenţia de implementare şi beneficiarul-reclamant, întrucât priveşte exclusiv părţile contractante, în orice parte referitoare la încheierea, executarea şi încetarea raporturilor născute din contractul de grant încheiat de B.C.R. cu SC T. SA Iaşi, faţă de care pârâtul trebuie considerat a fi terţ, în raport de data emiterii actului contestat.
Acelaşi statut îl are pârâtul şi în ceea ce priveşte raporturile născute din faptele şi actele încheiate de organele de control fiscal, el fiind doar informat despre neregulile constatate, începând cu momentul în care D.G.F.P. Iaşi a cerut, la data de 4 mai 2005, Autorităţii Contractante, să procedeze la reanalizarea modului de utilizare a fondurilor nerambursate aferente Programului R.I.C.O.P., de către reclamantă.
Astfel, pârâtul nu putea, în cadrul procedurii consacrate de art. 175 C. proc. fisc. (în vechea numerotare) să cerceteze şi să se pronunţe asupra unor acte şi fapte aparţinând altor persoane.
Nici instanţa nu le putea examina, întrucât controlul de legalitate nu poate depăşi sfera actului administrativ contestat.
Neavând drept de control şi de decizie asupra actului emis de Autoritatea Contractantă, pârâtul, în calitatea sa de agenţie de implementare a fost obligat să procedeze la iniţierea procedurilor de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile constatate în executarea contractului de grant fără să mai fie obligat să urmeze procedurile referitoare la inspecţia fiscală.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că pârâtul nu poate fi considerat străin de raporturile născute între agenţia de implementare şi beneficiarul fondurilor nerambursabile şi nici în ceea ce priveşte activitatea de control fiscal.
Pârâtul avea obligaţia de monitorizare ex.post a programului şi avea responsabilitatea gestionării fondurilor comunitare şi recuperării fondurilor nerambursabile utilizate necorespunzător.
Potrivit art. 2 lit. e) din O.G.nr. 79/2003, pârâtul are în competenţă întocmirea actului de control cu valoare de titlu de creanţă.
Nu se poate reţine faptul că pârâtul este străin de raportul contractual şi de activitatea desfăşurată de organele de control fiscal.
La societate nu a existat nicio activitate de control din partea organelor fiscale concretizată într-un titlu de creanţă.
Deşi instanţa de fond susţine că nu poate cerceta contractul de grant întrucât vizează B.C.R. care nu este parte în dosar, aceeaşi instanţă a constatat încetarea contractului fără a fi investită în acest sens.
Chiar dacă instanţa de fond a fost investită cu controlul legalităţii actului administrativ contestat nu se poate omite a se constata că nu există nicio decizie emisă de B.C.R. de încetare a contractului grant, critici ce nu au fost analizate.
Instanţa de fond nu a răspuns criticilor aduse cu privire la inexistenţa primei etape şi anume aceea a constatării, concretizată în întocmirea titlului de creanţă.
Nu se poate reţine faptul că activitatea de constatare ar fi revenit B.C.R., iar activitatea de recuperare privea agenţia de implementare.
B.C.R. nu avea atribuţii în activitatea de constatare, de stabilire şi individualizare a obligaţiei de plată şi de întocmire a titlului de creanţă, întrucât această instituţie nu este una cu atribuţii de control fiscal, iar după data de 31 octombrie 2004, responsabilitatea gestionării ex-post a Programului R.I.C.O.P. aparţinea în exclusivitate pârâtului.
Chiar dacă, „nota de debit” ar avea valoarea unui act administrativ, aceasta nu conţine motivele de fapt şi temeiul legal, plus celelalte elemente obligatorii, datele de identificare a organelor de control şi a persoanelor responsabile din structura controlată, sediul acesteia, locurile unde s-a desfăşurat controlul etc.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se arată că încetarea contractului de grant a avut loc în baza art. 11 alin. (3) din anexa II a contractului, datorită neregulilor financiare, fără notificare prealabilă.
Prin adresa din 8 august 2008, B.C.R. a notificat recurenta după încetarea contractului invocându-se procesul-verbal de control al A.N.A.F.- D.G.F.P. Iaşi.
Intimatul-pârât are obligaţia recuperării creanţei, motiv pentru care a fost emisă nota de debit contestată.
Instanţa de judecată are obligaţia să se pronunţe numai în limitele a ceea ce a fost investită şi numai în limitele în care a fost soluţionată plângerea prealabilă de către organul competent.
Nulitatea actului administrativ nu poate fi invocată direct în faţa instanţei de judecată.
Prin invocarea altor motive direct în faţa instanţei se încalcă dispoziţiile art. 18 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.
Raportat la obligaţiile ce-i revin, intimatul era obligat să emită nota de debit şi să urmărească executarea sa şi nu să soluţioneze problema de fond privind legalitatea încetării contractului.
Recursul este nefondat.
Prin adresa din 29 august 2005, B.C.R., în calitate de Autoritate Contractantă, a notificat recurenta-reclamantă în calitate de Beneficiară a contractului de grantdespre încetarea contractului, în temeiul anexei II art. 11 alin. (3).
Anexa II din contract conţine Condiţiile generale aplicabile contractelor de finanţare nerambursabilă finanţate de C.E. încheiate conform programelor de ajutor extern descentralizat şi permite încetarea unilaterală a contractului de către Autoritatea Contractantă, fără notificarea prealabilă, urmare a constatării unor nereguli financiare.
Această decizie nu a fost contestată şi atacată în instanţă de către SC T. SA.
Abia în anul 2006, odată cu emiterea notei de debit din 8 mai 2006, recurenta contestă întreaga operaţiune de recuperare a sumei de care a beneficiat prin intermediul contractului de grant.
S-a invocat împrejurarea că numai intimatul în calitate de autoritate de implementare avea obligaţia să efectueze controlul şi să dispună recuperarea fondurilor comunitare utilizate necorespunzător.
În realitate, există două ipoteze, şi anume: cea a posibilităţii încetării contractului de grant prin decizie unilaterală a autorităţii contractante şi cea a recuperării sumelor fără a se dispune încetarea contractului.
Această ultimă posibilitate se află în competenţa autorităţii de implementare, cu toate obligaţiile ce decurg de aici: efectuarea controlului fiscal, recuperarea fondurilor etc.
Dacă s-ar admite că în orice situaţie autoritatea de implementare are obligaţia efectuării controlului – întocmirii actului de control, transmiterea actului de constatare, recuperarea creanţelor – atunci ipoteza prevăzută chiar în contractul de grant nu ar putea fi aplicată vreodată, norma legală ar rămâne fără conţinut.
Din acest motiv, în mod corect instanţa de fond a apreciat că intimatul-pârât nu are competenţa să se pronunţe asupra încetării contractului, dar are obligaţia să aducă la îndeplinire dispoziţiile autorităţii contractante în sensul recuperării debitului.
În speţă, a avut loc un control al organelor fiscale, iar decizia unilaterală a fost întemeiată pe constatările acestora.
Prezenta acţiune nu are ca obiect pronunţarea asupra legalităţii deciziei emise de B.C.R. prin care s-a dispus încetarea contractului de grant şi nu au relevanţă obiecţiunile aduse de recurentă acestui act.
Este întemeiată apărarea intimatului- recurent, conform căreia instanţa de judecată este investită să se pronunţe asupra aceloraşi motive care au fost invocate şi în contestaţia formulată în cadrul procedurii prealabile.
Totuşi, motivele de nulitate ale actului administrativ contestat trebuie analizate de instanţă şi în ipoteza în care nu au fost invocate prin plângerea prealabilă.
Actul administrativ fiscal atacat conţine însă toate elementele prevăzute de art. 43 C. proc. fisc., atât obiectul, cât şi motivele de fapt, precum şi temeiul legal.
Actul contestat a fost emis în conformitate cu prevederile art. 31 din Condiţiile Generale, art. 7 din Ordonanţa nr. 79/2003 cu modificările ulterioare şi art. 136 din O.G. nr. 92/2003 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, urmează ca în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T. SA –Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 121/CA din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1293/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1296/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
