ICCJ. Decizia nr. 1339/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.1339/2008

Dosar nr.3764/2/2007

Şedinţa publică din 28 martie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.P.M. Bucureşti anularea Hotărârii nr. 16630/595 din 13 decembrie 2006 şi totodată, obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2007, fiind soţia supravieţuitoare a lui M.D.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că soţul său s-a născut la data de 10 aprilie 1943 în localitatea Baia, judeţul Tulcea în perioada de refugiu a părinţilor săi, ca urmare a Tratatului româno - bulgar.

Reclamanta în susţinerea acţiunii a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, Decizia nr. 753 din 14 august 2002 prin care i se recunoc drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 soţului şi situaţia de avere imobiliară rurală eliberată de Arhivele Naţionale.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 2002 din 4 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a dispus anularea Hotărârii nr. 16630/595 din 13 decembrie 2006 emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a adopta această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a dovedit,prin probele administrate, că este soţia supravieţuitoare a lui M.D., iar acesta s-a născut în 1943, ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi.

Împotriva hotărârii Instanţei de Fond a declarat recurs pârâta, C.P.M. Bucureşti, considerând-o nelegală şi netemeinică.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În motivele de recurs se arată că soţul decedat s-a născut în România şi nu a părăsit niciodată teritoriul ţării, astfel încât nu se poate face şi nici nu s-a făcut dovada persecuţiei etnice invocate.

Recurenta a mai arătat că persecuţia etnică a fost exercitată asupra cetăţenilor români aflaţi pe teritoriile ocupate, de către autorităţile străine. Cum soţul reclamantei s-a născut în România în data de 10 aprilie 1943, iar la acea dată conducerea ţării se afla sub administraţie românească nici soţul decedat şi nici familia acestuia nu puteau fi persecutaţi etnic, fiindcă autorităţile române nu îşi persecutau proprii cetăţeni.

Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că soţul reclamantei s-a născut la data de 10 aprilie 1943, în perioada de refugiu a părinţilor săi, în mod corect Instanţa de Fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului, iar reclamanta se află în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 189/2000 potrivit cărora „soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea de o indemnizaţie lunară neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit".

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.P.M. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 2002 din 4 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1339/2008. Contencios