ICCJ. Decizia nr. 1355/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1355/2008
Dosar nr. 6021/2/2007
Şedinţa publică din 28 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2293/2007 pronunţată la data de 26 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării HG nr. 845/2007 formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima Instanţă a reţinut că prin HG nr. 845 din 1 august 2007, s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României raportat la art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată şi art. 33 alin. (1) lit. c) din HG nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, trecerea din funcţia de prefect al Judeţului Argeş a reclamantului C.I., în funcţia publică de subprefect al Judeţului Argeş.
A statuat Instanţa de Fond că cererea de suspendare a executării HG nr. 845/2007 formulată de reclamant este neîntemeiată, întrucât nu sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată - cazul bine justificat şi paguba iminentă, reclamantul invocând în sprijinul cererii sale doar „periculoase încălcări şi sfidări ale legii" şi aspecte de nelegalitate care vizează fondul cauzei, precum şi o eventuală diferenţă de salariu în ceea ce priveşte funcţia în care s-a dispus trecerea, respectiv funcţia de subprefect, care nu poate reprezenta o pagubă iminentă în sensul dispoziţiilor legale, art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
A mai reţinut Instanţa de Fond că nici susţinerile reclamantului cu privire la prejudiciul de imagine suferit nu pot fi reţinute şi nu prezintă un motiv întemeiat pentru cererea de suspendare, legiuitorul stabilind în mod precis condiţiile de admisibilitate ale acesteia în conţinutul art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Împotriva sentinţei a declarat recurs în termenul prevăzut de lege reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. - „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii" şi „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prin motivele de recurs formulate, recurentul arată că sentinţa Instanţei de Fond s-a pronunţat cu încălcarea legii, pentru că în cauză sunt întrunite condiţiile de admisibilitate şi de procedură impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cazul bine justificat rezultând din faptul că prin punerea în aplicare a hotărârii de guvern atacată până la exercitarea de către Instanţa de contencios a cenzurii pe motive de nulitate, i s-ar crea o gravă şi ireparabilă nedreptate, hotărârea de guvern fiind dată cu încălcarea principiului stabilităţii în funcţie a funcţionarilor publici, al legalităţii, imparţialităţii, obiectivităţii şi transparenţei prevăzute de Legea nr. 188/1999, precum şi cel al mobilităţii reglementat de art. 27 alin. (1) din HG nr. 341/2007.
În plus, arată recurentul, hotărârea de guvern este şi nemotivată, iar o propunere motivată a M.I.R.A. nu există pentru trecerea sa în funcţia de subprefect, aşa cum de altfel nici în legislaţie nu există pentru noţiunea de „trecere", ca modalitate de modificare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici.
Recurentul arată că „trecerea" sa în funcţia de subprefect s-a făcut ca urmare a unei decizii politice, fiind un abuz în serviciu şi reprezentând de fapt, retrogradarea sa din funcţia de prefect, el neîncadrându-se în nici unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de HG nr. 341/2007 de realizare a mobilităţii înalţilor funcţionari publici.
Precizează recurentul că împrejurările de fapt şi de drept în care a fost emită hotărârea de guvern creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărei suspendare o solicită, în mod netemeinic şi nejustificat Instanţa de Fond considerând contrariul.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind un prejudiciu viitor şi previzibil, recurentul precizează că aceasta se concretizează prin retrogradarea sa din funcţia de prefect fără a i se putea imputa ceva din punct de vedere profesional sau disciplinar, cariera sa în administraţia publică fiind grav afectată, prejudiciul fiind şi de natură materială (diferenţa de salariu) dar şi unul de imagine, imposibil de cuantificat în bani.
Intimaţii Guvernul României şi M.I.R.A. au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu legislaţia incidenţă în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Articolul 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte cele două condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca Instanţa să poată dispune suspendarea executării actului administrativ: paguba iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public; cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Reglementând instituţia suspendării actului administrativ, prin art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, legiuitorul a dorit de fapt să-l apere pe cel ce se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, împotriva unei pagube care cu greu ar putea fi acoperite, chiar şi în condiţiile în care actul administrativ atacat ar fi anulat.
Argumentele invocate de recurentul - reclamant în susţinerea cererii de suspendare nu sunt de natură a crea convingerea că, chiar şi în ipoteza în care s-ar anula actul administrativ contestat, ar fi foarte dificil sau chiar imposibil de reparat paguba cauzată.
În primul rând funcţia în care a fost „trecut" recurentul - reclamant este salarizată conform OG nr. 6/2007 şi în al doilea rând, în cazul anulării actului administrativ pentru nelegalitate, se dispune repunerea acestuia în situaţia anterioară emiterii actului, inclusiv plata diferenţelor salariale, deci nu se poate vorbi de o pagubă iminentă în sensul dispoziţiilor legale.
Cazul bine justificat, astfel cum este definit de lege, iarăşi nu este dovedit în speţă, cum bine a reţinut şi Instanţa de Fond.
Motivele de nelegalitate a actului administrativ atacat, nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii HG nr. 845/2007, de trecere a recurentului - reclamant în funcţia de subprefect, această măsură prin ea însăşi neconstituind un caz bine justificat.
Dar, de fapt, recurentul - reclamant deşi trebuie să-şi motiveze cererea de suspendare strict în raport de cele două condiţii de admisibilitate prevăzute de lege, argumentele aduse în sprijinul acesteia, cât şi motivele de recurs formulate se referă în realitate la fondul litigiului.
Aspectele invocate de recurentul - reclamant referitoare la aşa zisa „retrogradare nelegală" în cazul său şi încălcarea principiului mobilităţii înalţilor funcţionari publici, reglementat de art. 2 alin. (3) din HG nr. 341/2007, pot face obiectul analizei în cadrul soluţionării pe fond a acţiunii de anulare a actului administrativ contestat şi nu în contextul soluţionării unei cereri de suspendare a acestuia.
Oricum, Instanţa de Fond a interpretat corect dispoziţiile legale ce reglementează suspendarea actului administrativ - HG nr. 845/2007, în speţă, ţinând seama şi de faptul că aceasta se bucură de prezumţia de legalitate până la anularea ei de către Instanţa de judecată.
Pentru toate aceste considerente, constatând că Instanţa de Fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 2293 din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1349/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1364/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
