ICCJ. Decizia nr. 1315/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1315/2008
Dosar nr. 10631/1/2007
Şedinţa publică din 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 233 din 15 noiembrie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.F. SA Buzău, în contradictoriu cu D.G.F.P. Buzău, şi a dispus următoarele:
- a anulat Decizia nr. 77/2005 emisă de D.G.F.P. Buzău şi procesul - verbal din 14 septembrie 2004 întocmit de D.C.F. Buzău;
- a anulat măsurile dispuse prin actul de control, constatând că reclamanta beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 190/2004;
- a dispus scutirea de plata obligaţiilor bugetare, penalităţi şi majorări de întârziere restante la data de 30 a lunii în care a fost semnat contractul de privatizare, în valoare de 1.347.552 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima Instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Acţionarii societăţii reclamante s-au constituit în A.P.A.F. Buzău având ca scop achiziţionarea, administrarea şi gestionarea pachetului de acţiuni ale societăţii respective, întrucât societatea nu putea să cumpere propriile acţiuni, acest fapt fiind interzis prin dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale.
Conform prevederilor OUG nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, societatea reclamantă s-a privatizat, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 19 din 7 august 2000, A.P.A.F. Buzău cumpărând de la M.A.A. cele 76.114 acţiuni ale societăţii.
Prin contractul de concesiune din 7 august 2000, A.P.A.F. Buzău a dobândit de la A.D.S. Bucureşti în concesiune, pe o durata de 49 de ani, terenul agricol în suprafaţă de 1.110,6 ha.
Ulterior, A.P.A.F. Buzău şi SC A.F. SA Buzău au încheiat contractul de asociere în participaţiune din 25 septembrie 2000, având ca obiect exploatarea de către societatea reclamantă a terenurilor agricole deţinute de asociaţie în baza contractului de concesiune încheiat cu A.D.S. Bucureşti.
În baza acestor contracte, în perioada 2001 - 2005, reclamanta a exploatat, a administrat terenurile agricole concesionate asociaţiei, iar în anii 2003 şi 2004 a administrat terenuri luate în arendă de la diferite persoane fizice.
Astfel, până la data privatizării reclamanta SC A.F. SA Buzău a deţinut în administrare terenuri agricole proprietate privată a statului şi terenuri agricole în arenda de la persoane fizice, iar după această dată terenurile proprietate privată a statului au fost preluate în exploatare, în administrare, de către reclamantă prin intermediul A.P.A.F. Buzău în baza contractului de asociere în participaţiune, beneficiind de facilităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004.
Conform raportului de expertiza contabila efectuat in cauza şi completărilor la raportul de expertiză, la data privatizării societăţii, cuantumul creanţelor bugetare, a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de întârziere, pentru care reclamanta beneficia de facilităţile prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, în sensul scutirii la plată, erau de 1.347.552 RON, din care pagubele materiale provocate de calamităţile naturale în perioada 2000 - 2005, sunt în cuantum de 579.504 RON, la baza producerii acestora existând cazul de forţă majoră confirmat de organismul abilitat în acest sens, C.C.L.A. Buzău, în conformitate cu prevederile legale în materie.
Este neîntemeiată susţinerea pârâtei D.G.F.P. Buzău, în sensul că reclamanta nu beneficiază de înlesnirile acordate prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, deoarece, potrivit alin. (2) al art. 1 din aceeaşi lege, înregistra debite restante faţă de A.D.S. Bucureşti pentru perioada de după privatizare, întrucât asociaţia, iar nu societatea, era obligată să achite la A.D.S. Bucureşti, suma de 356.724.989 ROL, sumă care, de altfel, a fost achitată de Asociaţie cu O.P. din 28 septembrie 2004 şi din 21 decembrie 2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Buzău, susţinând, în esenţă, că din documentele cauzei şi constatările organelor de control, raportat la actele normative în vigoare, rezultă că societatea reclamantă nu avea încheiat un contract de concesiune cu A.D.S., astfel că nu putea beneficia de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, întrucât titulara contractului de concesiune din 7 august 2000 era A.P.A.F. Buzău.
Prin Decizia nr. 2486 din 15 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Buzău, reţinând că hotărârea atacată a fost data cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie.
În esenţă, Înalta Curte a constatat că prima Instanţă a reţinut în mod corect că societatea reclamantă, care s-a privatizat în temeiul OUG nr. 198/1999, la data de 7 august 2000, beneficia de facilităţile prevăzute de aceasta lege, întrucât a deţinut în administrare terenuri proprietate a statului în baza contractului de concesiune din 7 august 2000 şi a contractului de asociere în participaţiune din 25 septembrie 2000, precum şi terenuri aparţinând unor persoane fizice în baza contractelor de arendă aflate în copie la dosar.
Starea de fapt reţinută de prima Instanţă, condiţiile în care s-a constituit A.P.A.F. Buzău, precum şi cele în care s-a privatizat societatea comercială reclamantă nu au fost contestate de recurentă, iar motivul pentru care s-a apreciat de către organele de control, prin actele contestate, că societatea nu poate beneficia de facilităţile prevăzute de Legea nr. 190/2004 a fost acela că reclamanta nu are un contract de administrare cu A.D.S. şi, prin urmare, nu a avut în administrare teren agricol proprietate publică sau privată a statului.
A mai reţinut Înalta Curte că intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda facilităţile respective societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare care deţineau în administrare atât terenuri proprietate publica şi privată a statului, cât şi terenuri ale altor proprietari, persoane fizice şi/ sau juridice.
Or, societatea reclamanta a fost inclusă în prevederile OUG nr. 198/1999, fiind prevăzută la pct. 185 din Anexa nr. 1, vânzarea acţiunilor a fost făcută către salariaţii şi membrii conducerii societăţii, constituiţi în A.P.A.F. Buzău, iar societatea a deţinut în administrare terenuri, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 190/2004, în baza contractului de asociere în participaţiune şi a contractelor de arendare susmenţionate, asupra cărora a exercitat acte de administrare şi de exploatare, în sensul prevederilor contractului de concesiune încheiat între A.D.S. şi asociaţie.
Împotriva Deciziei nr. 2486 din 15 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire D.G.F.P. Buzău, invocând cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi susţinând că „după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică", anume adresa din 30 octombrie 2007 din care rezultă că suma de 579.504 RON, care reprezintă calamităţi, nu poate face parte din categoria obligaţiilor fiscale ţinând cont de natura plăţii, astfel că Instanţa de Recurs greşit a menţinut sentinţa Instanţei de Fond, care dintr-o eroare de calcul a inclus şi această sumă în categoria scutirilor conform Legii nr. 190/2004.
Cererea de revizuire este inadmisibilă.
Este necontestat că prin Decizia a cărei revizuire se cere Decizia nr. 2486 din 15 mai 2007 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca Instanţă de Recurs, a fost respins recursul formulat de D.G.F.P. Buzău împotriva sentinţei civile nr. 233 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Or, potrivit art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în Instanţa de Apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o Instanţă de Recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile enumerate la acest articol.
Deci, din acest text rezultă că, pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de Instanţele de Recurs, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că asemenea hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei, în condiţiile art. 297 C. proc. civ.
Or, o Instanţă de Recurs evocă fondul cauzei atunci când ea reapreciază probele administrate în cauză de instanţele de fond sau de apel, precum şi temeiurile de drept incidente, schimbând situaţia de fapt stabilită de instanţele ale căror hotărâri au fost casate, pronunţând o soluţie proprie şi diferită de cele date anterior în cauză.
Astfel fiind, rezultă că cererea de revizuire de fată este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de D.G.F.P. Buzău cu privire la Decizia nr. 2486 din 15 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1304/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1323/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
