ICCJ. Decizia nr. 1364/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1364/2008
Dosar nr.25241/3/2006
Şedinţa publică din 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de Instanţă, înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC A.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.M., solicitând Instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să recunoască apa I.I., din judeţul Mehedinţi, ca apă minerală plată, în caz contrar să o despăgubească pe reclamantă cu suma de 300.000 RON, sumă ce a fost investită pentru îmbutelierea apei plate din acest izvor.
În motivarea acţiunii se arată că prin Ordinul 11/2000 privind concursul public de oferte pentru concesionarea unor activităţi de exploatare, emis de Preşedintele A.P.R.M., reclamantul a obţinut licenţa de concesiune pentru exploatare, momentul începerii derulării licenţei fiind 11 aprilie 2001. Se mai arată că prin adresa din 20 iulie 2004, A.N.M.R. i-a comunicat reclamantei că apa provenită din acest izvor nu întruneşte condiţiile cerute de Normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale, aprobate prin HG nr. 760/2001 pentru a fi atestată ca apă minerală şi îi opreşte activitatea.
Prin întâmpinare, pârâta a ridicat excepţia necompetenţei materiale a Instanţei, faţă de prevederile art. 3 alin. (1) C. proc. civ., excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în temeiul art. 11 din Legea 554/2004 şi totodată a invocat şi lipsa efectuării procedurii prealabile.
Prin sentinţa civilă nr. 715 din 18 ianuarie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a comercială, s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei materiale în sensul admiterii ei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 1410 din 28 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de tardivitate a efectuării procedurii prealabile ca şi excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile de către reclamantă, dar a admis excepţia de tardivitate a formulării acţiunii reclamantei, respinsă aşadar pe acest aspect procedural.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut următoarele:
Privitor la excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile, Instanţa a constatat că din conţinutul înscrisului din 27 iulie 2004 reiese că reclamanta a manifestat interes fată de răspunsul primit şi a solicitat pârâtei, cu raportare expresă la adresa din 20 iulie 2004, să reexamineze situaţia, astfel că excepţia este neîntemeiată.
Excepţia de tardivitate a efectuării procedurii prealabile, a fost apreciată neîntemeiată, faţă de considerentele expuse în precedent şi cu raportare la art. 7 din Legea nr. 554/2004, Instanţa de Fond constatând că reclamanta a solicitat pârâtei, ca autoritate publică emitentă a actului administrativ atacat, revocarea acestuia, în termen de 30 de zile de la data emiterii (respectiv la 27 iulie 2004, faţa de 20 iulie 2004 data emiterii actului atacat).
Cu privire la excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii, Instanţa s-a pronunţat în sensul admiterii acesteia, constatând că actul administrativ atacat, respectiv adresa din 20 iulie 2004, a fost emis în anul 2004, iar acţiunea reclamantei a fost promovată la 14 iulie 2006, cu mult peste termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, care este un termen de decădere, în sensul prevăzut la alin. (5) al aceluiaşi articol.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL Drobeta Turnu - Severin, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând, în esenţă, că în mod greşit a considerat Instanţa de Fond că acţiunea este tardiv introdusă, încălcând astfel prevederile OG nr. 27/2003 privind aprobarea tacită. Se arată că societatea reclamantă a făcut dovada că a avut din partea pârâtei aprobarea tacită de exploatare, până la data de 31 ianuarie 2006, moment în raport de care acţiunea apare ca fiind formulată în termen. Mai susţine că a plătit redevenţe miniere pentru anii 2005 şi 2006, urmând ca pârâta să publice societatea reclamantă pe lista societăţilor cu drept de exploatare tacită.
Intimata A.N.R.M. a formulat în cauză întâmpinare faţă de recursul reclamantei - recurente, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Intimata pârâtă a arătat că faţă de prevederile art. 7 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004, acţiunea reclamantei, introdusă la data de 14 iulie 2006, în mod corect a fost apreciată ca fiind tardivă întrucât a fost depăşit termenul de 1 an de la data emiterii actului contestat, din 20 iulie 2007.
A mai susţinut intimata - pârâtă că în cauza de faţă nu este incidenţă procedura aprobării tacite, pentru încheierea actului juridic la care tinde reclamanta, fiind prevăzută o procedură specială în Legea minelor nr. 85/2003. Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 3041 C. proc. civ., de criticile recurentei dar şi de apărările intimate, reţine că nu este incident în cauză nici un motiv legal de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Rezultă cu evidentă din actele dosarului că actul administrativ atacat de recurenta - reclamantă, prin acţiunea de faţă, este din 20 iulie 2004 (fila 26 Dosar nr. 25241/3/2006) emisă de intimata A.N.R.M., prin care se comunică reclamantei că apa provenită din P.I. nu întruneşte condiţiile cerute de Normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale, aprobate prin HG nr. 760/2001, pentru a fi atestată ca apă minerală naturală, fiind totodată expres arătate care condiţii sunt neîndeplinite.
În raport de data acestei adrese, generatoare de efecte juridice pentru reclamantă, corespondenţa expediată intimatei - pârâte la data de 26 iulie 2004, prin care se şi solicita revenirea asupra celor contestate, argumentat punctual cu privire la fiecare din condiţiile apreciate ca nefiind îndeplinite, în mod corect a apreciat Instanţa de Fond că s-a dovedit îndeplinirea procedurii prealabile, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţia intimatei pe acest aspect fiind legal respinsă.
Înalta Curte retine că nu sunt întemeiate criticile recurentei - reclamante vizând introducerea în termenul legal a acţiunii de chemare în judecată.
Potrivit art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, sau după caz, data comunicării refuzului, sau de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără însă a depăşi termenul de 1 an prevăzut de art. 2 alin. (11) din acelaşi act normativ.
În acest din urmă text de lege se stipulează că pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ, cererea poate fi introdusă peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului, acest termen fiind definit de lege ca fiind un termen de decădere (art. 2 alin. (5)).
Potrivit principiilor generale de drept, termenul de decădere, potrivit cu care i se impune titularului unui drept subiectiv, printr-o dispoziţie legală imperativă, să îşi exercite acel drept, sub sancţiunea stingerii acestuia, nu poate fi, de regulă, nici suspendat, nici întrerupt, fiind deci incompatibil şi cu repunerea în termen.
În raport cu cele arătate, rezultă că în mod corect Instanţa de Fond a stabilit că este tardivă acţiunea recurentei introdusă la data de 14 iulie 2006, prin care se contestă adresa din 20 iulie 2004, act administrativ unilateral, prin care, practic, a fost oprită activitatea reclamantei - recurente.
Faţă de prevederile legale invocate şi de natura legală imperativă a termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite argumentele recurentei, prezentate sub forma motivelor de recurs, în sensul că achitarea redevenţei miniere efectuată pe anii 2004 şi 2005 semnifică că au fost autorizaţi tacit pentru exploatarea izvorului, în baza procedurii aprobării tacite, prevăzută de OUG nr. 27/2003 art. 1 pct. 2 lit. c).
Această prevedere legală, la care recurenta - reclamantă face referire, privind procedura de reautorizare ca urmare a expirării termenului de suspendare a autorizaţiilor sau a îndeplinirii măsurilor stabilite de organele de control competente, nu este incidenţă în cauză, întrucât, în cazul concret al reclamantei - recurente, în raport de specificul activităţii desfăşurate, a fost eliberată o licenţă de exploatare, în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003 ce prevede o procedură specială, fiind încheiat şi contractul de concesiune a activităţii miniere de exploatare, act juridic ce presupune o procedură aparte, expres prevăzută în legea specială şi care nu face parte din categoria celor ce se înscriu în sfera de aplicare a OUG nr. 27/2003, privind procedura aprobării tacite.
De altfel, din actele depuse la dosar cu ocazia soluţionării recursului, rezultă că licenţa de exploatare a recurentei, a expirat la 11 aprilie 2004, aceasta nesolicitând prelungirea ei. În plus, chiar din perioada validităţii acesteia, intimata a comunicat societăţii reclamante că este interzisă îmbutelierea şi comercializarea apei ca „apă minerală naturală".
În fine, irelevantă pentru modalitatea în care a fost soluţionată excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii recurentei - reclamante este şi împrejurarea că această societate a plătit redevenţa minieră pentru anii 2004 - 2005, câtă vreme plătitorii de taxe se înregistrează la direcţiile financiare. Mai mult, după cum chiar intimata i-a comunicat reclamantei, prin avizul din 29 iulie 2002 s-a interzis acesteia îmbutelierea şi comercializarea apei ca apă minerală necarbogazoasă.
Faţă de aspectele mai sus arătate, în raport de prevederile legale imperative prezentate, Înalta Curte va respinge recursul de faţă ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., reţinând că este tardivă acţiunea în anularea actului administrativ individual, introdusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 2 alin. (2) cu referire la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, impunerea unui termen de decădere nefiind de natură a aduce atingere accesului liber la justiţie, consfinţit de art. 21 din Constituţie şi nici dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.I. SRL Drobeta Turnu - Severin, împotriva sentinţei civile nr. 1410 din 28 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1355/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1370/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
