ICCJ. Decizia nr. 1323/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1323/2008
Dosar nr. 1302/35/2007
Şedinţa publică din 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 septembrie 2007, reclamanta SC R.P. SRL Oradea a solicitat, în contradictoriu cu M.M.D.D. – A.F.M., în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, suspendarea executării atât a Deciziei nr. 33 din 11 septembrie 2007 comunicată la 18 septembrie 2007 emisă de pârât, cât şi a Deciziei de impunere nr. 102.003 din 16 iulie 2007 şi a Raportului de inspecţie nr. 102.002 din 16 iulie 2007 emise tot de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei care priveşte anularea acestor acte.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a emis atât somaţie de plată cât şi titlu executoriu, societatea urmând să fie executată silit, fapt ce ar crea un prejudiciu iminent, cu repercusiuni grave asupra activităţii sale economice.
A mai arătat reclamanta că există divergenţe cu privire la obligaţia de plată a contribuţiei la Fondul de mediu şi referitor la cuantumul sumelor datorate, în situaţia în care se va aprecia de instanţe că datorează vreo contribuţie. În opinia reclamantei s-ar putea să ajungă în incapacitate de plată, suma stabilită în sarcina sa fiind foarte mare, iar numărul semnificativ de angajaţi şi diverşii furnizori, prestatori de servicii ar rămâne neplătiţi.
Reclamanta a mai menţionat că nu este cazul unei sustrageri de la plata obligaţiilor către bugetul de stat şi creditorii persoane fizice şi juridice, dar executarea silită a sumei respective ar bulversa întreaga activitate a societăţii şi aceasta ar fi pusă în faţa unui colaps financiar.
Deşi ulterior reclamanta, în completarea cererii de suspendare a executării titlului, a solicitat şi deblocarea conturilor sale, prin cererea din 6 noiembrie 2007 aceasta a renunţat la cererea de deblocare.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă în cazul neplăţii cauţiunii şi ca neîntemeiată în situaţia achitării acesteia, arătând că reclamanta nu a probat motive temeinice şi o pagubă iminentă în patrimoniul său de natură a justifica suspendarea executării.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 190/CA/2007 - P.I. din 6 martie 2007 a admis cererea şi a suspendat executarea actelor atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, luând act de renunţarea la capătul de cerere privind deblocarea conturilor bancare deţinute la B.T. SA, sucursala Oradea şi B.R.D. SA - G.S.G., sucursala Oradea.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că, prin actele depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta AFM din cadrul M.M.D.D., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs nestructurate potrivit cerinţelor art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, recurenta susţine că în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea acţiunii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube iminente, cuantumul ridicat al sumei nefiind prin ea însăşi de natură a produce o pagubă în sensul prevăzut de legiuitor, iar argumentele ce vizează fondul pricinii nu puteau fi reţinute. Aceasta în condiţiile în care, arată recurenta, actul administrativ fiscal este executoriu, bucurându-se de prezumţia de legalitate.
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei Instanţei de Fond, cu probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, este cunoscut că actul administrativ, respectiv actul administrativ fiscal, se bucură de prezumţia de legalitate şi sunt executorii ex - officio.
Numai că legiuitorul a considerat că în anumite situaţii suspendarea executării actelor administrative este totuşi posibilă.
În acest sens, conform prevederilor art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, Instanţa poate suspenda executarea actului administrativ.
Dacă anterior modificării Legii nr. 554/2004 era definită de legiuitor doar paguba iminentă(prin art. 2 lit. s) devenită după modificare art. 2 lit. ş) ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, ulterior, au fost definite şi cazurile bine justificate prin art. 2 lit. a)) în sensul că această sintagmă exprimă împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În cauză, Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a analizat corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
De altfel, şi probele prezentate în recurs confirmă justeţea soluţiei atacate.
Astfel, pe lângă faptul că nu a fost contestată echivalenţa dintre suma datorată şi cifra de afaceri ca principal reper al puterii economice ce determină în cele mai multe cazuri intrarea în incapacitate de plăţi cu toate consecinţele economice şi sociale reţinute de Instanţa de Fond, din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă şi existenţa unor mari divergenţe cu privire la obligaţia reclamantei de a achita datoria stabilită în raport cu faptul că produsele livrate la export nu pot fi considerate, în opinia expertului, factori poluanţi în România de natură a impune obligaţia de a plăti cota de 3% la Fondul pentru mediu.
Desigur, Instanţei de Fond îi revine în continuare competenţa de a verifica legalitatea obligaţiilor stabilite, dar nici nu se poate susţine că în raport cu probele administrate atât la fond cât şi în recurs nu s-ar fi dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării actelor atacate.
Prin urmare, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia sunt nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 14, art. 15, art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M.D.D. – A.F.M. împotriva sentinţei civile nr. 189/CA/2007 - PI din 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1315/2008. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1332/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
