ICCJ. Decizia nr. 1427/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1427/2008
Dosar nr. 1120/33/2007
Şedinţa publică de Ia 3 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 522 din 29 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta K.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, dispunând anularea hotărârii din 27 mai 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 1 iunie 1941-6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că familia soţului reclamantei a fost nevoită, în vara anului 1941, din motive etnice, să părăsească localitatea de domiciliu V. şi să se stabilească în Cluj, întorcându-se în localitatea de domiciliu în anul 1945.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, în temeiul art. 3041 C. proc. civ. a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
În motivarea recursului, pârâta arată, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a obligat-o la recunoaşterea calităţii de refugiat a reclamantei, întrucât această calitate o are numai soţul său decedat; de asemenea, se arată în motivarea recursului, instanţa de fond a făcut o apreciere eronată a probelor, întrucât martorii care au dat declaraţii în cauză, raportat la împrejurările în care a avut loc refugiul acestora, nu puteau cunoaşte circumstanţele refugiului familiei soţului reclamantei. Mai arată recurenta că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât schimbarea domiciliului familiei soţului reclamantei nu poate fi considerată „refugiu"; din motive etnice, atâta vreme cât localitatea părăsită nu era ocupată, aflându-se sub jurisdicţie românească.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Tot astfel, conform art. 3 din acelaşi act normativ, „soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 lit. a)-e) şi g), va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condiţiile prezentei ordonanţe, de o indemnizaţie lunară de 100 RON neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit";.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din Ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Or, din declaraţiile notariale ale martorilor C.M. şi K.-A.M., audiaţi şi nemijlocit de către instanţa de fond, rezultă, într-adevăr, că soţul decedat al intimatei-reclamante, K.I., s-a refugiat împreună cu familia sa, din cauza persecuţiilor etnice suferite, constând în agresiuni fizice pe motiv că nu vorbeau limba română, în iunie 1941, din localitatea V., în care îşi aveau domiciliul, în localitatea Cluj, întorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945.
În cauză, dovada refugiului soţului intimatei-reclamante s-a făcut, aşadar, conform legii, împrejurare faţă de care în mod corect a procedat instanţa de fond admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 105/1999.
Că aceste drepturi sunt recunoscute intimatei-reclamante în calitatea sa de soţie supravieţuitoare, rezultă în mod expres din considerentele sentinţei recurate, criticile recurentei cu privire la acest aspect nefiind, aşadar, întemeiate.
Nu poate fi reţinută nici critica vizând (ne)veridicitatea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, întrucât cu privire la acest aspect recurenta-pârâtă s-a rezumat a-şi exprima numai suspiciunea de fals a probelor respective, fără a face, însă, demersurile şi a se folosi de procedurile prevăzute de lege pentru aceste situaţii.
În ceea ce priveşte critica recurentei, potrivit căreia schimbarea domiciliului familiei soţului reclamantei nu poate fi considerată „refugiu"; din motive etnice, deoarece localitatea părăsită nu se afla sub administraţia altui stat, se va reţine, de asemenea, că este neîntemeiată.
Aceasta, întrucât din conţinutul textului art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincţie după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia, şi fără a se face vreo caracterizare a localităţii părăsite de cei persecutaţi, esenţial fiind actul persecuţiei. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.
Acest aspect a fost, de altfel, lămurit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite care, prin decizia nr. 41 din 7 mai 2007, pronunţându-se asupra recursului în interesul legii, a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, că „cetăţenii români, indiferent de naţionalitate, care au fost persecutaţi din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile româneşti aflate sub ocupaţia altor state şi indiferent dacă localitatea în care au fost strămutaţi ori s-au refugiat se afla sub jurisdicţie românească ori sub administraţia unui alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus menţionat";.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se, ca fiind temeinică şi legală, sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei nr. 522 din 29 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1425/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1429/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
