ICCJ. Decizia nr. 1402/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1402/2008
Dosar nr. 1558/33/2007
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul G.I. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă cu consecinţa recunoaşterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi netemeinică şi ca atare se impune anularea acesteia, întrucât în perioada aprilie 1941 - martie 1945 a fost refugiat împreună cu mama sa, datorită persecuţiilor etnice. A arătat astfel că, în luna iulie 1940 mama sa s-a angajat slujnică la un evreu din localitatea C., de unde a plecat în localitatea B. pentru ca apoi, în luna martie 1941 să revină în localitatea C., însă datorită persecuţiilor etnice din această localitate, în aprilie 1941 s-au refugiat din punctul de frontieră T., succesiv în localităţile C.N., B., C., T.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 511 din 22 octombrie 2007, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă.
Totodată, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 aprilie 1941 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa, analizând proba testimonială administrată a constatat că declaraţia martorului L.V. este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei şi concludentă, întrucât acesta a arătat instanţei detalii ale refugiului reclamantului împreună cu familia acestuia, relatând fapte pe care le-a cunoscut direct şi în care a fost implicat personal.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.J.P. Cluj.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa a administrat probele cerute de lege, constând în audierea unui singur martor, fără să analizeze argumentele avute în vedere de recurentă împotriva celorlalţi martori.
A mai susţinut că, potrivit legii ar fi trebuit să fie avute în vedere două surse de informaţie care să indice împreună aceleaşi date, precum: data de plecare, localitatea de refugiu şi data întoarcerii din refugiu, date care ar fi putut fi coroborate în favoarea reclamatului.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât şi cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Nu se poate susţine ideea că prin folosirea în conţinutul actului normativ a termenului de „persoană cetăţean român” legiuitorul ar fi înţeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnia lor, care aflaţi pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuţii pe motive etnice, persecuţii care au determinat părăsirea localităţii de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, deşi au fost depuse declaraţiile autentificate ale martorilor N.A. şi P.L. din al căror conţinut rezultă că reclamantul împreună cu familia lui s-a refugiat din localitatea de domiciliu urmare a persecuţiilor etnice, instanţa a dispus administrarea nemijlocită a probei cu martori. Astfel, în temeiul art. 193 pct. 1 C. proc. civ. martorul L.V. a confirmat calitatea de refugiaţi a reclamantului şi membrilor familiei sale, dând instanţei detalii privitoare la refugiu şi relatând fapte pe care le-a cunoscut direct şi în care a fost implicat personal.
Faţă de cele ce preced, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică astfel că, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 511 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1400/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1404/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
