ICCJ. Decizia nr. 1400/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1400/2008
Dosar nr. 1524/33/2007
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.I. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii din 3 august 2007 emisă de aceasta din urmă prin care i s-a respins cererea pentru recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, deşi a justificat cu acte faptul că s-a refugiat, cererea i-a fost respinsă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 528 din 30 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii din 3 august 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 privind statutul de refugiat în perioada octombrie 1040 – noiembrie 1944 şi, să-i acorde indemnizaţia cuvenită, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că esenţial în cauză este faptul că reclamantul a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu şi a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forţate, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat este lege refugiaţilor este nelegală.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.
Recurenta a susţinut în esenţă că, întrucât localitatea din care s-a mutat reclamantul era liberă, motivul plecării a fost oricare altul decât persecuţia etnică, având loc cel mult o simplă alegere nouă de domiciliu, iar nu o veritabilă rupere forţată de acasă.
A mai susţinut şi că proba cu martori este precară şi că acesta trebuie să rămână la aprecierea instanţei, care neapărat urmează să o coroboreze cu o prealabilă cercetare a unor lucrări istorice de specialitate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940,până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada susmenţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente alin. (1) sau în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori alin. (2).
În cauză, atât din declaraţiile notariale autentificate ale martorilor P.I. şi I.P. cât şi din declaraţia acestuia din urmă dată în faţa instanţei rezultă că reclamantul s-a refugiat din localitatea de domiciliu satul L.V. judeţul Cluj în cătunul A. satul L.V. judeţul Cluj în luna octombrie 1940, reîntoarcerea în localitatea de domiciliu având loc în cursul lunii noiembrie 1944.
Tot din conţinutul acestor declaraţii rezultă că, motivul strămutării reclamantului l-a constituit persecuţia etnică instituită în localitatea de domiciliu a acestuia.
Cum din analiza prevederilor ordonanţei nr. 105/1999 rezultă că obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice şi cum reclamantul a făcut pe deplin dovada că a fost refugiat urmare a persecuţiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu în perioada 1940 – 1944, în mod corect instanţa de fond i-a recunoscut acestuia calitatea de refugiat, acordându-i drepturile corespunzătoare, cu începere de la 1 noiembrie 2006.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinice şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare recursul declarat de C.J.P. Cluj urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 528 din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1398/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1402/2008. Contencios → |
|---|
