ICCJ. Decizia nr. 1404/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1404/2008
Dosar nr. 1186/35/2007
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta I.P. a chemat în judecată C.J.P. Bihor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii din 13 iulie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care în mod nelegal i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 205/CA/2007-PI din 19 noiembrie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii din 13 iulie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a fost refugiată în perioada 2 noiembrie 1940 – 18 mai 1942, din localitatea C., aflată sub ocupaţie maghiară în urma Dictatului de la Viena, în localitatea Ş. aflată pe teritoriul României.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.J.P. Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că la dosarul cauzei nu există un document oficial din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a reclamantei şi nici o dovadă a persecuţiilor etnice suferite de aceasta.
Din declaraţiile notariale ale martorilor rezultă că doar tatăl intimatei a fost refugiat în perioada 2 noiembrie 1940 – 18 mai 1942, ceea ce înseamnă că aceste declaraţii sunt în contradicţie cu susţinerile reclamantei, în sensul că ar fi fost refugiată împreună cu tatăl său în perioada 2 noiembrie 1940 - 18 mai 1942.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.
Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză din extrasul din registrul refugiaţilor întocmit în perioada 2 noiembrie 1940 - 25 octombrie 1944 de către prefectura judeţului Bihor extras emis de Direcţia judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, rezultă că numitul I.F. (tatăl reclamantei) figurează în acest registru.
De asemenea, din declaraţiile notariale ale martorilor B.M. şi N.F. cât şi din declaraţiile date în faţa instanţei de către martorii H.T. şi U.D. rezultă că reclamanta a fost refugiată din localitatea C. aflată sub ocupaţie maghiară în urma Dictatului de la Viena, în localitatea Ş., aflată pe teritoriul românesc, urmare a persecuţiei etnice.
Faţă de cele ce preced se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică astfel că, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Bihor împotriva sentinţei civile nr. 205/CA/ 2007-PI din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1402/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1425/2008. Contencios → |
|---|
