ICCJ. Decizia nr. 1443/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1443/2008
Dosar nr. 24/1/2008
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2585 din 18 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.C. împotriva sentinţei nr. 424 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi a fost obligată recurenta la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata C.N.P. Iaşi.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:
Recurenta-reclamantă a solicitat C.D.C.N.P. Iaşi, la data de 7 noiembrie 2005, să emită avizul pentru schimbarea sediului biroului notarial în cadrul circumscripţiei Judecătoriei Iaşi, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 36/1995 şi art. 8 alin. (3) şi art. 23 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamentul privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici probat prin hotărârea din 25 ianuarie 2005 a U.N.N.P., modificată prin hotărârea din 24 februarie 2005 „schimbarea sediului biroului notarial dintr-o localitate în alta, în cadrul aceleiaşi circumscripţii teritoriale a unei judecătorii se soluţionează de către Colegiul Director al Camerei, cu avizul Consiliului Uniunii, în conformitate cu Regulamentul de schimbări de sedii şi în limita numărului notarilor publici din acea circumscripţie";. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. (2) din acelaşi regulament, potrivit cu care „locurile destinate schimbărilor de sedii se stabilesc potrivit criteriilor care stau la baza actualizării, respectiv numărul notarilor publici în funcţie, cerinţele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor, precum şi cererile administraţiei publice locale pentru înfiinţarea unor locuri de notari publici ori vacantarea în condiţiile legii";, judecătorul fondului a concluzionat corect în sensul că schimbarea sediului chiar în cadrul aceleiaşi circumscripţii este condiţionată de existenţa locului vacant.
Or, arată instanţa de recurs, nicăieri în considerentele sentinţei recurate nu se reţine că ar fi aplicabile prevederile art. 27 alin. (2) şi art. 47 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, astfel că această critică, formulată de recurentă, este străină de pricina examinată.
De asemenea, retine instanţa de recurs, instanţa de fond nu a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât nu şi-a motivat soluţia pe prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 2198/C din 5 octombrie 2006, emis pendente litis, ordinul fiind menţionat numai în contextul în care recurenta-reclamantă a susţinut că, anterior acestuia, nu era necesară îndeplinirea condiţiei locului vacant. Cu privire la acest aspect, s-a argumentat just de către instanţa de fond în sensul că actul normativ menţionat prevede expres această condiţie, în timp ce anterior condiţia rezulta din interpretarea corelată, sistematică, a mai multor reglementări.
În fine, mai reţine instanţa de recurs, este foarte convingător şi argumentul de logică al „reducerii la absurd";, expus de judecătorul fondului în finalul considerentelor, în sensul că, dacă s-ar accepta opinia reclamantei şi nu s-ar impune condiţia locului vacant şi la schimbarea sediului în cadrul aceleiaşi circumscripţii, s-ar înfrânge întregul raţionament în baza căruia se constituie birourile notariale în cadrul unei circumscripţii [cuprins în art. 2 alin. (2) din Regulamentul cadru privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici, citat anterior] şi ar fi de prisos organizarea concursului pentru ocuparea locurilor vacante, la care recurenta, de altfel, a participat, acceptând că aceasta este procedura legală, dar media obţinută nu i-a permis ocuparea unuia din cele două locuri vacante.
Împotriva deciziei nr. 2585 din 18 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire reclamanta I.C., invocându-se numai prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fără nici o altă motivare.
Cererea de revizuire formulată de revizuenta I.C. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit prevederilor art. 322 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, printre altele, conform pct. 2, dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
Cu alte cuvinte, hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care se admite recursul şi, după caz, se modifică în tot sau în parte hotărârea recurată respectiv se casează în tot sau în parte hotărârea recurată şi se rejudecă, la acelaşi termen de judecată, pricina în fond, urmare casării cu reţinere, precum şi hotărârile prin care instanţele de recurs rejudecă pricina în fond, la un alt termen de judecată decât cel la care a avut loc admiterea recursului şi casarea cu reţinere a hotărârii recurate.
Aşadar, nu îndeplinesc condiţia evocării fondului hotărârile prin care recursul a fost anulat ca neregulat introdus sau ca netimbrat, hotărârile prin care s-a constatat nulitatea recursului, cele prin care s-a constatat perimarea recursului, hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul şi s-a casat cu trimitere sau cu reţinere, precum şi hotărârile prin care s-a respins recursul ca nefondat sau ca tardiv formulat.
În speţă, cum prin decizia nr. 2585 din 18 mai 2007 pronunţată în Dosarul nr. 4004/33/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.C. împotriva sentinţei nr. 424 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este evident că această hotărâre a instanţei de recurs, neevocând fondul, nu poate forma obiect al cererii de revizuire.
În aceste condiţii, având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în condiţiile limitativ prevăzute de lege, de strictă interpretare, se va dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire a deciziei nr. 2585 din 18 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, formulată de revizuenta I.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de I.C. împotriva deciziei nr. 2585 din 18 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1426/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1447/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
