ICCJ. Decizia nr. 1426/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1426/2008
Dosar nr. 948/32/2007
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 130 din 15 octombrie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamantul C.C.C., în contradictoriu cu pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Neamţ, solicita obligarea acestora la plata în solidar a unor daune materiale, estimate provizoriu la valoarea de 65.000 RON, respectiv 5.000 RON lunar, reactualizată în raport cu rata inflaţiei la data executării efective. De asemenea, s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului faţă de pârâtul T.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de judecată a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada întrunirii condiţiilor cumulative impuse de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, atât sub aspectul prejudiciului, cât şi al faptei ilicite şi - implicit - al legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Astfel, constatând că legea specială nu cuprinde criteriile şi condiţiile în raport de care se stabileşte prejudiciul şi se dispune repararea acestuia, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie coroborate cu dispoziţiile legii generale, respectiv art. 998 - 999 C. civ.
Examinând pretenţiile reclamantului, în raport cu dispoziţiile legale susmenţionate, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul susţine că i-a fost produs un prejudiciu prin neexecutarea hotărârii prin care s-a dispus primirea sa în profesia de avocat, prejudiciu constând în lipsirea sa de veniturile pe care le-ar fi realizat în calitate de avocat, în perioada 22 noiembrie 2005 – 26 noiembrie 2007.
La data de 22 noiembrie 2005, când a formulat cerere de primire în avocatură, reclamantul avea calitatea de magistrat, fiind însă suspendat din funcţia de judecător potrivit Hotărârii C.S.M. din 26 ianuarie 2005.
Faptul că începând cu data de 19 octombrie 2004 reclamantul nu a mai beneficiat de plata drepturilor salariale în calitate de magistrat nu are nici o legătură cu pârâţii, fiind consecinţa pornirii acţiunii penale împotriva sa.
Reclamantul şi-a păstrat calitatea de magistrat până la data de 02 iulie 2007, când şi-a dat demisia din această funcţie şi s-a adresat pârâtului Baroul Neamţ, căruia i-a adus la cunoştinţă acest aspect, în vederea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 24 din Legea nr. 51/1995, potrivit căruia „în cazul în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei"; alin. (2).
Or, se arată considerentele sentinţei recurate, în perioada la care se raportează pretenţiile reclamantului – 22 noiembrie 2005-26 februarie 2007 - nu s-a înlăturat starea de incompatibilitate prevăzută de art. 14 din Legea nr. 51/1995, situaţie care îi este imputabilă reclamantului şi nu pârâţilor.
Mai mult decât atât, retine instanţa de fond, cererea reclamantului nu este întemeiată nici sub aspectul prejudiciului solicitat, neputându-se aprecia că acesta ar avea un caracter cert şi neîndoielnic, dată fiind natura liberală a profesiei de avocat, în cadrul căreia nu există o limită minimă sau maximă a veniturilor realizate, acestea depinzând de o multitudine de aspecte - cum ar fi renumele avocatului, experienţa, formarea unei clientele, colaborarea permanentă cu unii clienţi, recomandările primite - iar nu numai de pregătirea profesională, aşa cum susţine reclamantul.
În speţă, reclamantul, chiar dacă ar fi acţionat în mod legal pentru înlăturarea stării de incompatibilitate şi ar fi profesat ca avocat, nu poate dovedi că ar fi avut câştiguri la nivelul celor reclamate (respectiv egale cu cele ale decanului baroului).
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ.
Criticile aduse soluţiei pronunţate de instanţa de fond au fost punctate astfel:
1. În mod greşit s-a imputat recurentului –reclamant că nu a întreprins demersurile necesare pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 141 din 21 iulie 2006 a Curţii de Apel Bacău –devenită irevocabilă prin decizia nr. 503 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – s-a stabilit cu putere de lucru judecat că incompatibilitatea invocată de Baroul Neamţ nu are relevanţă la soluţionarea cererii de primire în profesia de avocat, fiind lămurit sensul dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995;
2. Motivarea sentinţei vine în contradicţie cu probatoriul administrat, mai exact ignoră proba apreciată ca utilă şi admisă în consecinţă cu privire la cuantumul veniturilor obţinute de decanul baroului; sub acest aspect recurentul a subliniat că judecătorul fondului a apreciat în mod greşit că nu există legătură de cauzalitate între refuzul constatat nelegal al Baroului Neamţ, de a-l primi în profesia de avocat, cu scutire de examen şi prejudiciul care constă tocmai în privarea de a obţine venituri din exercitarea acestei profesii;
3. În mod greşit cererea de daune materiale formulată de către recurentul-reclamant în temeiul Legii contenciosului administrativ a fost analizată din perspectiva prevederilor art. 998-999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală şi nu din cea a reglementărilor dreptului administrativ.
Ambii intimaţi au formulat întâmpinări în cauză.
U.N.B.R. a arătat că niciunul din motivele indicate în cererea de recurs nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., iar în privinţa pct. 10 al art. 304 a menţionat că aceste din urmă dispoziţii au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Baroul Neamţ a apreciat, în principal, ca fiind incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ., invocând excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la Dosarul nr. 68/32/2006 care priveşte aceleaşi părţi şi are acelaşi obiect şi aceeaşi cauză; în privinţa fondului pricinii s-a arătat că soluţia curţii de apel este temeinică şi legală, neexistând nici fapt ilicit şi nici prejudiciu.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimatul Baroul Neamţ, ca excepţie de fond, peremptorie şi absolută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta nu este întemeiată.
Potrivit art. 1201 C. civ. „este autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
În speţă, nu există tripla identitate prevăzută de legiuitor pentru a fi atrasă incidenţa art. 1201 C. civ., fiind diferit obiectul (pretenţia formulată) celor două cereri de chemare în judecată.
În Dosarul nr. 68/32/2003 recurentul-reclamant a cerut intimaţilor-pârâţi Baroul Neamţ şi U.N.B.R. daune morale motivate de nelegalitatea hotărârii nr. 3/2006 a baroului Neamţ, iar în Dosarul de faţă, pornind de la nelegalitatea aceluiaşi act, a solicitat daune materiale constând în nerealizarea de venituri din profesia de avocat urmare a culpei intimatului Baroul Neamţ.
Temeiul juridic al celor două cereri nu este diferit chiar dacă recurentul a arătat că acţiunea pentru daune materiale a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 8,16, 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziţii legale oferă posibilitatea celui vătămat printr-un act administrativ nelegal să ceară şi instanţei de contencios să acorde şi „despăgubiri pentru daunele materiale şi morale cauzate” odată cu anularea actului art. 8 şi art. 18 alin. (3) din lege.
Ca urmare, în lipsa triplei identităţi prevăzute de art. 1201 C. civ., excepţia invocată de intimatul Baroul Neamţ va fi respinsă.
Examinând pricina prin prisma criticilor formulate de recurent, expuse deja, cât şi în virtutea art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, conform art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Situaţia de fapt şi de drept care au generat litigiul de faţă au fost evaluate irevocabil prin decizia din 26 ianuarie 2007 a secţiei de contencios, administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa nr. 141/2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, aşa încât acestea nu vor mai face acum obiectul analizei instanţei de control judiciar.
Rezumând însă, pentru a putea răspunde motivelor invocate prin prezentul recurs, trebuie amintit că:
C.C.C. a formulat cerere de primire în avocatură cu scutire de examen la data de 2 noiembrie 2005, mai exact în perioada în care încă avea calitatea de magistrat/judecător dar era suspendat din funcţie prin hotărârea din 20 ianuarie 2005 a Plenului C.S.M.
Hotărârea din 30 ianuarie 2006 prin care Baroul Neamţ a dispus respingerea cererii de primire în profesia de avocat a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 141/2006 a Curţii de Apel Bacău- rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 503/2007.
Ca urmare, la 9 martie 2007 Baroul Neamţ a emis o hotărâre prin care a admis cererea reclamantului, stabilind ca înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi să se facă după ce petentul va face dovada încetării stării de incompatibilitate.
Pentru neexecutarea întocmai a sentinţei civile nr. 141/2006, Curtea de Apel Bacău a făcut aplicaţia art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, amendând conducătorul Baroului Neamţ prin sentinţa civilă nr. 4/CC/28 martie 2007 (rămasă irevocabilă).
În acest context, în executarea sentinţei civile nr. 141/2006, Baroul Neamţ a emis hotărârea nr. 164 din 28 august 2007.
Recurentul-reclamant a solicitat prin acţiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 948/32/2007 obligarea intimaţilor-pârâţi la plata de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin împiedicarea sa de a obţine venituri din profesia de avocat pe perioada 22 noiembrie 2005 – 26 februarie 2007.
Recurentul şi-a păstrat calitatea de magistrat până la data de 2 iulie 2007 când şi-a dat demisia din această funcţie şi a încunoştiinţat Baroul Neamţ despre aceasta.
Cererea de acordare de daune materiale a fost respinsă, soluţia fiind legală şi temeinică.
Argumentul privind existenţa stării de incompatibilitate în perioada pentru care se cer despăgubiri este pertinent şi nu va fi înlăturat aşa cum se cere prin primul motiv de recurs.
Într-adevăr incompatibilitatea la care se referă art. 14 din Legea nr. 51/1995, republicată, nu poate constitui un impediment pentru primirea în profesia de avocat* dar reprezintă un veritabil impediment pentru admiterea cererii de daune materiale formulate de recurent.
Existenţa stării de incompatibilitate nu poate fi negată în condiţiile în care recurentul a avut calitatea de magistrat până la data de 2 iulie 2007, iar faptul că la momentul depunerii cererii de primire în avocatură era suspendat din funcţie, după cum s-a arătat mai înainte şi că în perioada precizată în acţiune nu a realizat venituri nu este imputabil intimaţilor-pârâţi.
În sprijinul acestei concluzii vin în mod evident dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată.
Şi cea de-a doua critică adusă de recurent va fi înlăturată întrucât judecătorul fondului a explicat în considerentele sentinţei că profesia de avocat este o profesie liberală, în cadrul căreia nu există o limită minimă sau maximă a veniturilor realizate şi că, chiar şi în ipoteza în care recurentul-reclamant ar fi profesat ca avocat nu poate dovedi că ar fi avut câştiguri egale cu cele ale decanului baroului.
Abordarea cererii de chemare în judecată s-a făcut în mod corect prin raportare la regulile răspunderii civile delictuale (art. 998-999 C. civ.), aspect însuşit dealtfel şi în motivul 2 de recurs prin care recurentul pretinde că există o legătură de cauzalitate între emiterea unui act nelegal şi prejudiciul ce i-a fost creat.
În mod corect, prima instanţă a constatat că nu s-a făcut dovada întrunirii condiţiilor cumulative impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Mai mult, în cea de-a treia critică adusă prin cererea de recurs se face vorbire de neaplicarea regulilor de drept administrativ unei acţiuni întemeiate pe Legea contenciosului administrativ fără însă a se dezvolta în concret despre ce reguli este vorba.
Fără a pune la îndoială dificultăţile financiare cu care recurentul s-a confruntat în toată perioada 2005-2007, este cert însă că la acoperirea prejudiciului cauzat nu pot fi obligaţi intimaţii-pârâţi, în lipsa nedovedirii faptei ilicite şi a unei legături de cauzalitate între aceasta şi prejudiciu.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi dovezile depuse de intimata U.N.B.R.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimatul Baroul Neamţ.
Respinge recursul declarat de reclamantul C.C.C. împotriva sentinţei nr. 130 din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la 400 RON –cheltuieli de judecată către intimata U.N.B.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1421/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1443/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
