ICCJ. Decizia nr. 1552/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1552/2008
Dosar nr. 1428/35/2007
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5/CA/2007-PI din 7 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, a fost admisă excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta D.M.D., cu privire la dispoziţiile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, în contradictoriu cu pârâta D.M.P.S. Satu Mare, pentru acordarea unor drepturi băneşti, pe perioada 1 noiembrie 2006 - 22 decembrie 2006, conform art. 3 din O.U.G. nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de contencios administrativ a reţinut faptul că, dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 148/2005 stabilesc un termen de 60 de zile pentru depunerea cererii pentru plata acestei indemnizaţii, iar dispoziţiile art. 21 lit. e) din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, stabilesc termenul de 30 de zile pentru depunerea cererii, în condiţiile precizate de textul legal, motiv pentru care instanţa a apreciat că excepţia invocată este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs D.M.P.S. Satu Mare şi Guvernul României.
În esenţă, recurenta D.M.P.S. Satu Mare invocă nelegalitatea hotărârii recurate apreciind că în mod greşit fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Oradea în raport de prevederile art. 1 alin. (7) şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 reclamanta trebuia să se adreseze mai întâi Curţii Constituţionale având în vedere că cererea nu se încadrează în prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 care reglementează excepţia de nelegalitate a actelor administrative individuale în categoria cărora nu intră Normele de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 emise de Guvernul României prin H.G. nr. 1025/2006.
Se motivează că reclamanta nu a respectat termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 şi că decizia din 23 ianuarie 2007 este emisă cu respectarea prevederilor legale fiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 21 lit. e) din H.G. nr. 1025/2006 şi nu cele ale art. 10 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 148/2005.
Recurentul Guvernul României invocă excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 1025/2006, având în vedere caracterul normativ al actului administrativ contestat.
Se apreciază că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează cercetarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual astfel că este inadmisibilă contestarea H.G. nr. 1025/2006 prin formularea unei excepţii de nelegalitate, având în vedere caracterul normativ al actului contestat.
Cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, recurenta arată că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României republicată, art. 111 din O.U.G. nr. 44/2006, a Legii nr. 61/1993 iar la elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, existând avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social şi Consiliului Legislativ.
Examinând cauza prim prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat.
Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Satu Mare la 31 octombrie 2007, a fost sesizată Curtea de Apel Oradea, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a dispoziţiilor art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006.
Recurenta D.M.P.S., în invocarea excepţiei necompetenţei materiale a primei instanţe face confuzie între prevederile art. 4 din legea contenciosului administrativ care reglementează excepţia de nelegalitate a actelor administrative ce nu au ca efect anularea actului administrativ ci doar constatarea ilegalităţii şi înlăturarea lui din cauză cu acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului conform art. 9 din acelaşi act normativ, formulate de persoana vătămată, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate.
O.U.G. nu este un act administrativ cenzurabil de instanţa de contencios administrativ, ci un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în baza delegării legislative reglementate de art. 115 alin. (4)-(8) din Constituţia României şi supus aprobării Parlamentului
Curtea de Apel Oradea, în mod corect s-a învestit cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ emis de autorităţile centrale, conform art. 4 din legea contenciosului administrativ, fiind sesizată prin încheiere motivată de instanţa în faţa căreia a fost ridicată.
Excepţia inadmisibilităţii invocată ca motiv de recurs de Guvernul României nu poate fi reţinută.
Intimata-reclamantă a contestat legalitatea prevederilor H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ ce conţine reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecţi.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a şi întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de pârâţi sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 sunt nelegale. În acest sens, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că aceste dispoziţii care stabilesc un termen de 30 de zile pentru suspendarea dreptului reprezentând stimulentul lunar în cazul în care beneficiarul indemnizaţiei pentru creşterea copilului realizează venituri supuse impozitului pe venit, adaugă la lege, art. 10 din O.U.G. nr. 148/2005 stabilind în acest sens 60 zile lucrătoare.
În motivele de recurs, se fac trimiteri la alte aspecte decât cele reţinute de instanţa de fond în privinţa excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor din norme care adaugă la lege.
Potrivit art. 108 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Cum dispoziţiile din normele date în aplicarea O.U.G. nr. 148/2005 modifică termenul de 60 de zile pentru depunerea cererii la 30 de zile, în mod corect a fost admisă excepţia de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Aspectele legate de fondul cauzei privind termenele pentru depunerea cererii conform art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 sau cele privind legalitatea deciziei nr. 888/2005 urmează a fi analizate de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei având ca obiect acordarea drepturilor băneşti conform art. 3 din O.U.G. nr. 148/2005, respectiv Tribunalul Satu Mare, întrucât exced obiectului învestirii instanţei de fond, respectiv excepţia de nelegalitate conform art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa examinată este legală, recursul de faţă urmând a fi respins, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.M.P.S. Satu Mare şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 5/CA/2007-PI din 7 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1551/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1556/2008. Contencios → |
|---|
