ICCJ. Decizia nr. 1571/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1571/2008
Dosar nr. 1590/59/2007
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, reclamanta SC R. SRL a solicitat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere fiscală din 5 octombrie 2007 şi a raportului de Inspecţie fiscală din 5 octombrie 2007 emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivare a arătat că prin decizia contestată a fost nelegal impusă la plata sumei de 926.181 RON reprezentând contribuţii suplimentare la Fondul pentru Mediu şi obligaţii accesorii, motiv pentru care a şi atacat-o pe calea contestaţiei.
Prin sentinţa nr. 321 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, a admis cererea formulată de reclamanta SC R. SRL Arad, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 5 octombrie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală emise de pârâtă, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că nici în decizia de impunere şi nici în raportul de inspecţie nu este cuprins temeiul juridic al obligaţiilor stabilite suplimentar. Debitul semnificativ prin cuantumul său şi punerea în executare a acestuia, în condiţiile în care reclamanta a contestat în procedura prealabilă debitul, reţine Curtea de Apel Timişoara, sunt circumstanţe care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind iminenţa prejudiciului şi cazul bine justificat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.F.M. Bucureşti.
În motivarea cererii, recurenta critică sentinţa ca neîntemeiată şi nelegală, arătând:
- Că suspendarea executării actului administrativ fiscal s-a făcut fără fixarea şi plata cauţiunii prevăzute obligatoriu de dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.
- Că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamanta a solicitat suspendarea „până la pronunţarea instanţei de fond”, iar dispozitivul menţionează: „până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ”, ceea ce ar avea semnificaţia suspendării până la soluţionarea irevocabilă a cererii.
- Că reclamanta nu a dovedit cele două condiţii necesare, cumulativ, pentru suspendarea executării, astfel încât hotărârea pronunţată e lipsită de temei legal.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare, întrucât nu cuprinde elementele prevăzute de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele din C. proc. civ. şi necuprinzând critici de nelegalitate.
Invocă intimata şi dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. în susţinerea excepţiei nulităţii, cât şi doctrina cu privire la modul în care trebuie motivat recursul pentru a putea permite analizarea sentinţei sub incidenţa cauzelor din art. 304 C. proc. civ.
În fine, arată intimata că dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., care permit analiza sub toate aspectele a recursului, se aplică fondului cauzei, în vreme ce dispoziţiile art. 306 alin. (1) şi 3021 alin. (1) lit. e) privesc forma cererii de recurs.
Ulterior, recurenta a renunţat la primul motivul, constatând că plata cauţiunii a fost dispusă legal şi îndeplinită în faţa primei instanţe.
Curtea, examinând cererile, constată:
I. Excepţia nulităţii recursului nu se fondează.
Cererea de recurs cuprinde toate menţiunile enumerate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1), inclusiv pe cea de la lit. c), întrucât argumentarea din recurs invocă nelegalitatea sentinţei prin referire la cele două condiţii pe care dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 le prevăd, cumulativ, pentru admiterea cererii de suspendare: cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Intimata dă o interpretare nuanţată unei formulări foarte generale a legiuitorului: „motivele de nelegalitate”, dar atâta vreme cât textul lit. c) nu face expres trimitere la art. 304 pct. 1-9, sancţiunea nulităţii nu se poate aplica.
II. Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi modificată în tot, iar cererea de suspendare respinsă ca neîntemeiată, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 condiţionează admiterea cererii de suspendare a unui act administrativ de existenţa – şi implicit dovedirea unor „cazuri bine justificate” şi a unei „pagube iminente”.
Dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. t) definesc sintagma „cazuri bine justificate” ca acele împrejurări, legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În speţă, instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia cu privire la condiţia legală a „cazului bine justificat”.
Singura motivare a instanţei se referă la valoarea de titlu executoriu a deciziei de impunere şi la suma de bani foarte mare la care reclamanta a fost obligată prin titlu. Aceste argumente conturează însă doar condiţia pagubei iminente, nu şi pe cea a cazului bine justificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia de nulitate a recursului invocată de intimata-reclamantă.
Admite recursul declarat de A.F.M. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 321 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios, administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1568/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1579/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
