ICCJ. Decizia nr. 1607/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.1607/2008

Dosar nr.8398/2/2006

Şedinţa publică din 15 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1834 din 13 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă SC A.G. SRL - Giurgiu, în contradictoriu pârâtul M.E.F., dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 192 din 19 mai 2006 emisă de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei privind anularea aceleiaşi decizii, prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă pe numele societăţii reclamante.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de judecată a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, reţine prima instanţă, reclamanta a făcut dovada condiţiei exercitării procedurii administrative prealabile, în sensul dispoziţiilor art. 7 din actul normativ sus menţionat, precum şi a celorlalte două condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente. Este adevărat, arată instanţa de judecată, că suspendarea actelor administrative apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, însă este de dorit să fie asigurate şi persoanelor fizice sau juridice, după caz, o protecţie jurisdicţională provizorie, de notorietate fiind acţiunile autorităţilor administrative în diferite domenii, acţiuni de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor.

Aşa fiind, se arată în considerentele hotărârii recurate, în raport cu împrejurările de fapt invocate de reclamantă şi ţinând seama şi de Recomandarea nr. R/89/8, adoptată de Consiliul de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei, la data de 13 septembrie 1989, instanţa de judecată apreciază că, în speţă, există un caz bine justificat, întrucât Decizia contestată prezintă existenţa unui indiciu de nelegalitate în ce priveşte aspectul invocat de pârât, ca temei al emiterii acesteia, respectiv ţinerea de către reclamantă a evidenţei în sistem computerizat de evidenţă a produselor aflate în antrepozite, astfel cum este reglementată de art. 183 lit. c) din C. fiscal şi HG nr. 44/2004, aspect asupra căruia instanţa de fond care va soluţiona cererea de anulare urmează să se pronunţe.

De asemenea, reţine prima instanţă, este îndeplinită şi condiţia privind prevenirea unei pagube iminente, întrucât punerea în executare a actului administrativ contestat este de natură a produce o pagubă majoră în realizarea obiectivului specific de activitate al societăţii reclamante, disponibilizarea angajaţilor, cu consecinţe negative în plan social şi cu posibilitatea afectării bugetului de stat prin plata ajutorului de şomaj si pierderea clienţilor de afaceri.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul M.E.F., solicitând modificarea în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 192 din 19 mai 2006, ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a susţinut că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare a executării unui act administrativ impuse de art. 14 din Legea nr. 554/207, întrucât reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat, nefiind înfăţişate instanţei aspecte concrete care să evidenţieze caracterul ilegal al actului şi abuzului autorităţii, iar aspectele relevate de aceasta sub aspectul iminenţei pagubei nu au legătură cu aplicabilitatea art. 15 din aceeaşi lege.

În opinia recurentului, consecinţele negative invocate de reclamantă ţin de însăşi esenţa sancţionării şi nu por fi identificate cu efectele reale, ireversibile care ar justifica o atare măsură, astfel cum au fost statuate în doctrină, exemplul clasic de prejudiciu material fiind cel al demolării unei construcţii, dispusă printr-un act abuziv nelegal.

În drept, au fost invocate prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului, criticile recurentului circumscrise, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speţă nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia.

Pentru a se concluziona astfel, au fost avute în vedere considerentele în continuare arătate.

Actul administrativ se bucură, într-adevăr, de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării acestuia din oficiu, constituind el însuşi titlu executoriu.

Tocmai datorită acestui specific devine însă necesară suspendarea executării lui în acele situaţii de excepţie când este contestat din punct de vedere al legalităţii, iar prin executare s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituţia contenciosului administrativ.

Necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută şi în plan european, prin recomandarea R/89/8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă şi României, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Potrivit acestei Recomandări, instanţa, în calitate de autoritate jurisdicţională, chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie, trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente şi să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În dreptul intern, situaţia de excepţie a suspendării executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestor prevederi legale, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până, la pronunţarea instanţei de fond şi, respectiv, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

În accepţiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul justificat vizează existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia acesta este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă are semnificaţia stabilită prin art. 2 lit. s) din această lege.

În considerarea acestor prevederi legale, raportat la actele dosarului, prima instanţă a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.

De altfel, prin sentinţa civilă nr. 1795 din 25 iunie 2007, soluţionând fondul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a anulat Decizia contestată, obligând emitentul la repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin suspendarea activităţii, împrejurare ce constituie un argument suficient de puternic pentru a se reţine legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei nr. 1834 din 13 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1607/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs