ICCJ. Decizia nr. 1585/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1585/2008
Dosar nr. 1489/33/2007
Şedinţa publică din 11 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 22190 din 03 august 2007, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fără a detalia motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate.
Prin sentinţa civilă nr. 630/2007 din 22 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanţa a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 06 martie 1945 şi să îi acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţia martorului audiat nemijlocit, rezultă că reclamantul se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ aplicabil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, opinând că potrivit legii ar trebui să existe două surse de informaţie în ce priveşte data de plecare, localitatea de domiciliu, motivul plecării, localitatea de refugiu şi data întoarcerii din refugiu, iar, prima instanţă, cu nerespectarea acestei reguli, a procedat la stabilirea drepturilor în baza unui singur martor, insuficient însă potrivit rigorilor legii.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată" în altă localitate conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, se constată că împrejurările de fapt invocate de către reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, acestea nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Astfel, din declaraţiile notariale ale martorilor D.I. şi U.L. rezultă că reclamantul M.A. s-a refugiat din localitatea Ghiolţi, în Mociu, iar, potrivit declaraţiei martorului U.I., localitatea de refugiu a reclamantului ar fi fost localitatea Geaca.
Totodată, deşi martorul U.L. declară că împrejurările legate de refugiul reclamantului le cunoaşte întrucât a fost refugiat în aceeaşi localitate, din declaraţia fratelui său, U.I., rezultă că cei doi s-au cunoscut după încetarea războiului.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor legale mai sus citate şi pentru a vedea astfel dacă reclamantul este îndreptăţită la acordarea drepturilor compensatorii trebuiau determinate, fără echivoc cauza, perioada şi împrejurările schimbării de domiciliu.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 313 teza 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege în sensul celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 630/2007 din 22 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1583/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1587/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
