ICCJ. Decizia nr. 1589/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1589/2008

Dosar nr. 1031/35/2007

Şedinţa publică din 11 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul S.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă C.J.P. Bihor, anularea Hotărârii nr. 10629 din 17 mai 2007 şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în perioada mai 1942 - mai 1945, s-a refugiat, împreună cu părinţii săi, din localitatea de domiciliu, Nojorid - Bihor, în satele Şauaieu şi Sititelec - Bihor.

Prin sentinţa civilă nr. 212/CA/2007-PI din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanţa a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că din probatoriul administrat în cauză, în speţă declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit, rezultă că reclamantul se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ aplicabil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Bihor, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin motivele de recurs susţinând că hotărârea atacată prin acţiunea introductivă a fost emisă în mod corect, motivat de faptul că extrasul eliberat la data de 20 septembrie 2004 de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor vizează alte persoane ce nu fac parte din familia reclamantului.

Totodată recurenta pârâtă a mai arătat că martorii audiaţi nemijlocit de instanţă au declarat că nu îşi mai amintesc exact perioada de refugiu a reclamantului, deşi, aceeaşi martori, prin declaraţiile notariale au menţionat cu exactitate această perioadă.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată" în altă localitate conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".

În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, se constată că împrejurările de fapt invocate de către reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, acestea nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Astfel, după cum rezultă din Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ pronunţată în Dosarul nr. 246/P/2006, înscris aflat la fila 15 din dosarul de recurs, martorii audiaţi în prezenta cauză de judecătorul fondului, respectiv S.V. şi I.I., au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), în privinţa acestora fiind dată, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale apreciindu-se că faptei îi lipseşte latura subiectivă.

Totodată, după cum a constat şi prima instanţă, Extrasul eliberat la data de 20 septembrie 2004 de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor nu îl vizează pe tatăl reclamantului, ci pe o altă persoană cu acelaşi nume.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor legale mai sus citate şi pentru a vedea astfel dacă reclamantul este îndreptăţită la acordarea drepturilor compensatorii trebuiau determinate, fără echivoc cauza, perioada şi împrejurările schimbării de domiciliu.

În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 313 teza 1 din C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege în sensul celor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de C.J.P. Bihor împotriva sentinţei civile nr. 212/CA/2007-PI din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1589/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs