ICCJ. Decizia nr. 1625/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1625/2008
Dosar nr. 1023/46/2007
Şedinţa publică din 15 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4/F-C din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.A.E., în contradictoriu cu pârâta A.N.F.P., obligând-o pe aceasta din urmă să emită aviz favorabil, în vederea organizării examenului de promovare în gradul profesional superior, de către Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 46 din Legea nr. 251/2006, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, promovarea în gradul profesional superior nu mai este condiţionată de existenţa unui post vacant ci doar de reuşita în urma unui concurs sau examen, ce se organizează anual, prin transformarea, postului ocupat de funcţionarul public, conform art. 64 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată. Conform art. 65 din acelaşi act normativ, examenul de promovare în grad profesional se organizează de autoritatea sau instituţia publică, cu avizul A.N.F.P., în limita funcţiilor rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate, putând participa funcţionarii publici care îndeplinesc, cumulativ, următoarele cerinţe: cel puţin 4 ani vechime în gradul profesional din care promovează, minimum 2 ani vechime în treapta de salarizare din care evoluează, au obţinut cel puţin calificativul „bine" la evaluarea profesională individuală din ultimii doi ani şi nu au în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.
Or, reţine prima instanţă, reclamanta îndeplineşte condiţiile legale, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 24134 din 10 decembrie 2007 emisă de Prefectul judeţului Vâlcea, cât şi pe acelea privind rezervarea posturilor în vederea promovării, realizată conform art. 45 din OG nr. 6/2007, ca urmare a aprobării, prin HG nr. 431/2007, a Planului de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2007, inclusiv la nivelul instituţiei Prefectului judeţului Vâlcea.
De altfel, se arată în considerentele sentinţei recurate, nici nu se contestă de către pârâtă îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor prevăzute de actele normative în vigoare pentru promovarea în gradul profesional superior, ci doar se invocă pretinsa existenţă a unui vid legislativ, în condiţiile în care nu a fost emisă o hotărâre a Guvernului care să reglementeze normele şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, la care face referire art. 45 din OG nr. 6/2007.
Or, reţine instanţa de fond, pârâta nu dă eficienţă normei prevăzute la art. 7 din Legea nr. 251/2006, care stipulează necesitatea aprobării prin hotărâre de guvern a normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici (alin. (1)) şi statuează că până la adoptarea acestei hotărâri de Guvern se aplică în mod corespunzător dispoziţiile HG nr. 1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici (alin. (3)).
Aşa fiind, se arată în considerentele sentinţei atacate, chiar şi în ipoteza neadoptării de către Guvern a unei hotărâri în condiţiile art. 45 din OG nr. 6/2007, sunt incidente prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 251/2006, cu consecinţa aplicării corespunzătoare a prevederilor HG nr. 1209/2003.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta apreciază că prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 251/2006 au fost interpretate greşit de instanţa de fond, având în vedere că, pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, prin hotărâre a Guvernului, s-a prevăzut un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, numai în acest interval de timp putându-se aplica dispoziţiile HG nr. 1209/2003.
În prezent, susţine recurenta, întrucât de la 1 ianuarie 2007 au intrat în vigoare noile prevederi ale Legii nr. 188/1999 referitoare la promovare (art. 65, art. 70), nu se mai poate pune problema aplicării dispoziţiilor HG nr. 1209/2003, care au căzut în desuetudine, întrucât s-ar ajunge la instabilitate în legislaţia privind funcţionarul public.
Recurenta consideră, de asemenea, că, prin refuzul eliberării avizului, s-a urmărit apărarea unui interes general, respectiv aplicarea în conformitate cu voinţa legiuitorului a legislaţiei privind funcţia publică.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 251/2006, „În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea A.N.F.P., prin hotărâre a Guvernului, se aprobă normele privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici" (alin. (1) lit. a)), iar până la adoptarea acestora „se aplică în mod corespunzător dispoziţiile HG nr. 1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici" (alin. (3)).
Din dispoziţiile legale citate, rezultă, aşadar, în mod explicit, că aplicarea dispoziţiilor HG nr. 1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici urmează a fi făcută „până la adoptarea hotărârii Guvernului" de aprobare a unor noi norme în această materie, respectiv cea a organizării şi dezvoltării carierei funcţionarilor publici.
Termenul de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, menţionat de prevederile legale citate, vizează, în mod evident, obligaţia Guvernului de a aproba noi reglementări în materia în discuţie (alin. (1)) şi nu se referă la perioada aplicării HG nr. 1209/2003 (alin. (3)), aşa cum în mod greşit susţine recurenta, făcând confuzie între ipotezele celor două norme juridice, prevăzute la alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 251/2006.
Aceasta a fost, de altfel, şi raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să instituie această din urmă normă, cea de la alin. (3) al art. 7, urmărind evitarea creării unui vid legislativ în materia reglementată.
Astfel, în conformitate cu prevederile legale în discuţie, în situaţia în care Guvernul ar fi adoptat şi publicat o hotărâre privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici la o dată situată înlăuntrul termenului de 6 luni, prevăzut de lege, la acea dată dispoziţiile HG nr. 1209/2003, având acelaşi obiect, şi-ar fi încetat aplicarea, chiar dacă respectivul termen, de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii încă nu ar fi expirat. Dimpotrivă, neadoptarea de către Guvern a hotărârii în termenul legal, reprezintă „condiţia" suficientă a prorogării aplicabilităţii HG nr. 1209/2003.
Că acest din urmă act normativ este în vigoare, dispoziţiile acestuia fiind aplicabile şi după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006, până la adoptarea de către Guvern a unei noi reglementări în materie, rezultă şi din prevederile altor acte normative, adoptate ulterior, cum sunt HG nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici (art. 73) şi Legea bugetului de stat pe anul 2008, nr. 388/2007 (art. 27), în cuprinsul cărora se face referire la HG nr. 1209/2003.
Aşa fiind, cum scopul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 251/2006 este tocmai evitarea unui vid legislativ în privinţa funcţiei publice şi funcţionarului public şi, deci, prevenirea instabilităţii legislaţiei referitoare la acest domeniu, în mod corect a procedat instanţa de fond reţinând că autoritatea pârâtă avea obligaţia să facă aplicarea dispoziţiilor legale în discuţie şi să acorde avizul pentru organizarea concursului şi obligând-o în acest sens.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.F.P. împotriva sentinţei nr. 4/F-C din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1615/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1630/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
