ICCJ. Decizia nr. 1672/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1672/2008
Dosar nr. 5837/2/2007
Şedinţa publică din 16 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 10 august 2007, reclamanta SC B.G. România SA Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele D.G.A.M.C. şi A.N.A.F., să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 117 din 21 mai 2007 până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestui act administrativ fiscal.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că există un caz bine justificat, în accepţiunea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât din debitul suplimentar în sumă de 1.570.697 lei stabilit în sarcina sa, a achitat obligaţia principală reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit, rămânând de plată numai accesoriile în sumă de 692.578 lei, pentru care a început executarea silită şi s-a emis somaţia din 31 iulie 2007.
Reclamanta a susţinut că este îndeplinită şi condiţia producerii unei pagube iminente care necesită a fi prevenită şi că aceasta constă în imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale asumate faţă de clienţi şi furnizori, ceea ce poate determina o stare de insolvenţă şi consecinţe sociale pentru salariaţii săi, ca urmare a indisponibilizării conturilor bancare.
Prin sentinţa civilă nr. 2194 din 19 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ unilateral.
Cu privire la cazul bine justificat invocat de reclamantă, s-a considerat că nu a fost dovedită această primă condiţie de suspendare, cu motivarea că din dosar nu rezultă împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
S-a reţinut că nu a fost dovedită nici condiţia producerii unei pagube iminente şi ireversibile, în sensul că după executarea silită, nu s-ar putea restabili situaţia anterioară, în condiţiile în care suma de 692.578 lei rămasă de plată nu este egală sau mai mare decât suma deţinută de reclamantă în conturile sale bancare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi admiterea cererii de suspendare a executării astfel cum a fost formulată.
Recurenta a susţinut că este greşită concluzia instanţei de fond privind neîndeplinirea cerinţelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, dat fiind că a dovedit atât existenta unui caz bine justificat prin îndoiala asupra legalităţii deciziei de impunere care rezultă din motivele contestaţiei formulate, cât şi iminenţa producerii unui prejudiciu, în condiţiile în care a început executarea silită prin comunicarea somaţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Cererea recurentei - reclamante s-a întemeiat pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Măsura provizorie solicitată de recurenta - reclamantă se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Îndeplinirea acestei condiţii rezultă în cauză din motivele de nelegalitate invocate în procedura administrativă şi mai ales, din faptul că prin Decizia nr. 33 din 1 februarie 2008 D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. a desfiinţat parţial Decizia de impunere nr. 117 din 21 mai 2007 pentru T.V.A. în sumă de 122.749 lei şi majorări de întârziere aferente T.V.A. în sumă de 95.454 lei, urmând ca organele de inspecţie fiscală, prin altă echipă, să emită un nou act administrativ fiscal.
Recurenta - reclamantă a dovedit şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă din începerea procedurii de executare silită, prin comunicarea somaţiei din 31 iulie 2007.
Noţiunea de pagubă iminentă a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau unui serviciu public.
Raportat la această definiţie legală dată pagubei iminente şi la calitatea societăţii recurente de distribuitor de gaz petrolier lichefiat (G.P.L.), instanţa de fond a apreciat greşit consecinţele executării silite anterior pronunţării pe fond. Astfel, instanţa de fond nu a avut în vedere că aceste consecinţe afectează nu numai activitatea societăţii recurente, dar poate perturba activitatea altor agenţi economici şi a populaţiei care se aprovizionează cu gaz petrolier lichefiat, mai ales în zonele în care nu există racordare la conducte de gaz metan.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi soluţia de respingere a cererii de suspendare va fi casată ca nelegală şi netemeinică.
Pentru motivele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va admite cererea formulată de recurenta - reclamantă, în sensul că se va dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 117 din 21 mai 2007 a D.G.M.C. până la soluţionarea în fond a acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.G. România SA împotriva sentinţei civile nr. 2194 din 19 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond admite cererea formulată de SC B.G. România SA.
Suspendă executarea Deciziei de impunere nr. 117 din 21 mai 2007 a D.G.A.M.C până la soluţionarea în fond a acţiunii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1664/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1693/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
