ICCJ. Decizia nr. 1664/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1664/2008

Dosar nr. 14/1/2008

Şedinţa publică de Ia 16 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2008, N.C.M. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 prin care Plenul C.S.M. i-a respins cererea de recunoaştere a gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta a arătat că intimatul a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale în materie, stabilind că procurorii la care se referă hotărârea atacată nu pot dobândi gradul profesional solicitat, de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decât prin concurs, cu îndeplinirea condiţiei de 8 ani vechime ca magistrat.

În acest sens, recurenta a precizat că a fost numită în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Cluj, prin Ordinul nr. 1286 din 18 mai 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, act prin care s-a constatat că îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Ministerului Public, printre care vechimea de 6 ani în funcţia de procuror.

Recurenta a învederat că D.I.I.C.O.T. s-a înfiinţat ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii ce efectuează acte specifice ce intră în componenţa acestei direcţii beneficiind în fapt şi în drept de statutul şi remuneraţia acordate procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin întâmpinare, C.S.M. a solicitat respingerea recursului, arătând că hotărârea atacată a fost dată în aplicarea art. 43 din Legea nr. 303/2004 republicată, potrivit căruia promovarea procurorilor la parchete, inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face în limita posturilor vacante, numai prin concurs organizat la nivel naţional şi numai după îndeplinirea condiţiei de vechime în funcţia de judecător sau procuror.

Referitor la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T., aceasta nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedura de încadrare a procurorilor la această structură specializată fiind reglementată distinct de cea de promovare în funcţii de execuţie, actualmente în condiţiile art. 75 alin. (4) - (8) din Legea nr. 304/2004 republicată, tară a constitui o excepţie de la regula promovării prin concurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile legale aplicabile, Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune anularea hotărârii atacate şi obligarea intimatului să recunoască recurentei gradul profesional solicitat.

Astfel, recurenta a funcţionat iniţial ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj - Napoca în perioada mai 1998 - decembrie 2006, la 15 decembrie 2006 fiind delegată ca procuror la Biroul teritorial Cluj al D.I.I.C.O.T., iar de la 18 mai 2007 până în prezent, procuror la D.I.I.C.O.T., structura centrală, fiind numită în această ultimă funcţie prin Ordinul nr. 1286/2007 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 75 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost înfiinţată prin Legea nr. 508/2004, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 131/2006, ca structură specializată, cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Secţiei de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog şi a structurilor sale teritoriale.

Potrivit art. 75 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 republicată, D.I.I.C.O.T. se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul C.S.M., în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat conform legii. în alin. (4) al art. 75 din aceeaşi lege, sunt prevăzute condiţiile pentru ca procurorii să fie numiţi în D.I.I.C.O.T.: să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului, de comisia organizată în acest scop.

Prin urmare, dispoziţiile legale speciale privind organizarea şi funcţionarea D.I.I.C.O.T. nu condiţionează numirea în cadrul acestei structuri specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de promovarea unui concurs sau de necesitatea unei vechimi de 8 ani ca judecător sau procuror, prevederile generale din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor referitoare la promovarea procurorilor, cuprinse în art. 43 şi art. 44, neavând aplicabilitate.

Aşadar, Curtea reţine că recurenta, numită ca procuror la D.I.I.C.O.T. cu respectarea dispoziţiilor legale specifice acestei structuri, îndeplineşte acte ce intră în competenţa acestei direcţii şi beneficiază de statutul şi indemnizaţia acordate procurorilor încadraţi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul căruia s-a înfiinţat şi funcţionează D.I.I.C.O.T., astfel încât cererea sa de recunoaştere a gradului profesional solicitat este justificată.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul, va anula hotărârea C.S.M. în ceea ce o priveşte pe recurentă şi va admite cererea de obligare a intimatului la recunoaşterea gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de N.C.M. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată în ceea ce o priveşte pe recurenta N.C.M.

Admite cererea recurentei şi obligă intimatul C.S.M. să recunoască acesteia gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1664/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs