ICCJ. Decizia nr. 173/2008. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 173/2008
Dosar nr. 327/111/2007
Şedinţa de la 17 ianuarie 2008
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la Tribunalul Bihor sub nr. 327/111/CA/2007, reclamanţii S.V. şi S.D. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor Ministerul Public - Direcţia Naţională Anticorupţie să recunoască sporul de vechime în muncă corespunzător fiecărui reclamant pe perioada octombrie-decembrie 2003 şi să primească drepturile aferente actualizate cu rata inflaţiei; şi, totodată, obligarea pârâţilor să efectueze menţiunile corespunzătoare în cartea de muncă pentru sporul de vechime; obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să includă în buget sumele necesare drepturilor salariale solicitate.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt specialişti cu înaltă calificare în cadrul D.N.A. şi au calitatea de funcţionari publici, potrivit art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 23/CA din 23 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, reţinându-se că litigiul priveşte acte administrative care se emit de pârâţi care sunt autorităţi publice centrale, fiind incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 88/CA din 16 mai 2007, Curtea de Apel Oradea, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 177/2002, precum şi cele ale O.U.G. nr. 27/2006 care prevăd o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun.
La data de 16 august 2007, reclamanţii S.V. şi S.D. au invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei, arătând că instanţa competentă este Tribunalul Bihor, fiind vorba de un litigiu de muncă, în înţelesul Legii nr. 53/2003 C. muncii.
Învestită, prin declinarea competenţei materiale, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2596 din 24 octombrie 2007, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia comercială şi contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că este vorba de un litigiu de muncă şi incident în cauză este art. 284 C. muncii.
Astfel, competenţa de soluţionarea cauzei revine, în fond, Tribunalului Bihor.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului, în temeiul prevederilor art. 20, 21 şi 22 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bihor, pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii reclamanţilor îl reprezintă plata unor drepturi salariale restante.
Prevederile cuprinse în art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, se referă la personalul salariat care, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie la organele de conducere, prevăzute în mod expres în text.
Drepturile salariale se stabilesc după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele C.S.M. sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 9 din O.U.G. nr. 27/2006.
Reclamanţii nu au contestat modul de stabilire a drepturilor salariale, şi nu aveau obligaţia să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, cum nu aveau obligaţia să se adreseze instanţei de contencios administrativ competente, în cazul în care erau nemulţumiţi de soluţionarea contestaţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 36 alin. (2).
Cererea reclamanţilor se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) C. muncii, conform cărora „prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii”.
În speţă, nu există o lege specială derogatorie, iar sintagma „raporturile de muncă” trebuie înţeleasă în sens larg, aplicându-se nu numai persoanelor care au încheiat un contract tipic de muncă.
Prevederile C. muncii se aplică tuturor categoriilor de salariaţi (magistraţi, funcţionari publici cu statut special, etc.), cât timp nu există o lege specială derogatorie.
Cum în prezenta cauză nu există o astfel de lege specială care să reglementeze materia drepturilor băneşti restante, competenţa judecării în primă instanţă a cererii reclamanţilor aparţine Tribunalului Bihor, ca instanţă de conflicte de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe S.V., S.D., Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanţă de conflicte de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 172/2008. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1744/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
