ICCJ. Decizia nr. 1746/2008. Contencios. Anulare act emis de autorităţi publice locale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1746/2008
Dosar nr. 9953/1/2007
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată iniţial Tribunalului Botoşani, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Botoşani – prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Botoşani, a solicitat anularea dispoziţiei din 27 aprilie 2005 emisă de acesta, dispoziţie prin care s-a stabilit contribuţia Municipiului Botoşani pentru susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului.
Prin sentinţa nr. 363 din 07 iunie 2005, Tribunalul Botoşani, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu prevederile art. 187 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2003 şi a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii în contencios administrativ, reclamantul a arătat că pârâtul prin înştiinţarea de plată din anul 2005, i-a făcut cunoscut că datorează suma de 14.003.454.000 ROL, reprezentând contribuţie pentru susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului pentru perioada 2001–2004. Contestaţia formulată, prin dispoziţia din 27 aprilie 2005, a fost respinsă ca nefondată de către pârât.
Reclamantul a mai arătat că nu datorează suma pentru care a primit înştiinţarea de plată din 22 februarie 2005, deoarece pârâtul nu a calculat contribuţia datorată în conformitate cu art. 8 din H.G. nr. 457/2000 care stabileşte că la calculul contribuţiei trebuie să se ţină seama de modificările intervenite la numărul de copii, modificări care trebuie transmise în termen de 3 zile de la apariţia situaţiei şi a prevederilor art. 1 şi art. 4 din Legea nr. 326/2003. În plus, înştiinţarea de plată a fost emisă în baza unui act nul, anexa prin care s-a calculat contribuţia nefiind semnată, aprobată ori ştampilată.
Reclamantul a mai arătat că s-a aflat în imposibilitatea să facă plăţile reprezentând contribuţia Municipiului Botoşani conform H.G. nr. 457/2000 pentru anii 2001–2004, din lipsa surselor de finanţare şi că potrivit art. 5 alin. (3) din acelaşi act normativ, în situaţia în care consiliul local este în imposibilitate de plată, sumele datorate se suportă din fondul de 15% aflat la dispoziţia consiliului judeţean pentru echilibrarea bugetelor locale, adică a pârâtului.
Soluţionând în fond pricina, prin sentinţa civilă nr. 55 din 15 martie 2006, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că anexa comunicată reclamantului nu constituie un act administrativ, neavând suport legal susţinerea privind nulitatea actului ca document justificativ. S-a considerat că este nerelevantă apărarea referitoare la necomunicarea obligaţiei lunare, în condiţiile în care în perioada 2001-2004 i s-au comunicat reclamantului modificările intervenite în privinţa numărului de copii ocrotiţi.
Referitor la susţinerea privind imposibilitatea de plată, instanţa a constatat că reclamantul nu a solicitat în mod expres sume din fondul de echilibrare a bugetelor locale cu destinaţia de contribuţie la finanţarea activităţii de protecţie a copilului aflat în dificultate. Totuşi, pârâtul a emis mai multe hotărâri pentru echilibrarea bugetelor locale, reclamantul având obligaţia de a respecta destinaţia sumelor repartizate şi de a achita contribuţia datorată pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului.
Această hotărâre a fost casată prin decizia nr. 409 din 24 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis recursul reclamantului Municipiul Botoşani, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa de control judiciar a statuat că obiectul acţiunii îl constituie cererea de anulare a dispoziţiei din anul 2005 emisă în baza art. 179-180 C. proc. fisc., act administrativ fiscal supus cenzurii în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Drept urmare, Înalta Curte a considerat că excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ nu este întemeiată, Curtea de Apel Suceava fiind legal sesizată, în urma declinării de competenţă.
Instanţa de recurs a reţinut ca fiind demonstrat faptul că reclamantul a solicitat Consiliului Judeţean Botoşani repartizarea de fonduri suplimentare pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului aflat în dificultate, comunicând pârâtului că se află în imposibilitatea de a asigura finanţarea acestei activităţi din venituri proprii sau din alte surse de venit ale bugetului local.
S-a indicat instanţei de fond: să verifice dacă pârâtul a repartizat sumele solicitate ca urmare a emiterii hotărârilor pentru echilibrarea bugetelor locale şi care a fost destinaţia acestora; să analizeze raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, inclusiv răspunsul la obiecţiuni, pornind de la premisa că reclamantului i s-au comunicat de către pârât modificările intervenite cu privire la numărul de copii ocrotiţi; să se solicite părţilor să depună la dosarul cauzei actele emise de Camera de Conturi Botoşani în urma controlului efectuat la Consiliul Judeţean Botoşani în iulie 2004.
Reînvestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 143 din 8 octombrie 2007 a respins ca nefondată excepţia invocată de reclamantul Municipiul Botoşani – prin Primar, referitoare la nulitatea absolută a înştiinţării de plată şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de Municipiul Botoşani, prin Primar, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Botoşani.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut ca fiind în discuţie acte administrativ fiscale emise în scopul realizării veniturilor bugetare. Preşedintele consiliului judeţean, acţionând în mod legal şi competent în exercitarea atribuţiilor sale, conform art. 104 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, a emis dispoziţia din anul 2005.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamantul a solicitat pârâtului repartizarea de fonduri suplimentare în vederea susţinerii sistemului de protecţie a copilului, venituri proprii sau alte surse de venituri la bugetul local, neexistând. Pârâtul, în respectarea prevederilor legale [art. 1 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 457/2000 şi art. 30 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anii 2001, 2002, 2003 şi 2004], a dat curs acestei solicitări şi a emis hotărârile nr: 58 din 16 mai 2001; nr. 126 din 19 decembrie 2001; nr. 114 din 09 decembrie 2002 şi nr. 128 din 13 decembrie 2003. Or, aşa cum se reţine şi în raportul de expertiză contabilă efectuat, în Raportul Camerei de Conturi Botoşani din 23 iulie 2004, în decizia nr. 19 din 27 septembrie 2004 emisă de aceasta, reclamantul nu a respectat destinaţia fondurilor alocate, respectiv nu a calculat şi înregistrat în contabilitate majorări, dobânzi şi penalităţi aferente veniturilor reprezentând contribuţia la finanţarea activităţii de protecţie a copilului. S-a stabilit de către organul de control că în acest mod au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de stabilire a contribuţiei comunităţii locale la finanţarea activităţii de protecţie a copilului, aprobate prin H.G. nr. 457/2000.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs reclamantul Municipiul Botoşani, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Într-un amplu memoriu de recurs, recurentul critică hotărârea fondului, în esenţă, sub următoarele aspecte:
1. Acţiunea era de competenţa instanţei de executare iar nu a instanţei de contencios administrativ, întrucât înştiinţarea de plată nu este un act administrativ fiscal ci un act premergător executării silite. Cu privire la natura juridică a înştiinţării de plată invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul mai reproşează Curţii de Apel şi soluţia pronunţată în privinţa „excepţiei de nulitate absolută a dispoziţiei din 27 aprilie 2005”, arătând că preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani nu avea competenţa materială de soluţionare pe fond a contestaţiei, nefiind incidente dispoziţiile art. 174-187 C. proc. fisc. Subvenţia pentru susţinerea protecţiei copilului conform H.G. nr. 457/2000 pretinsă de la bugetul local către bugetul consiliului judeţean constituie un transfer dintre bugete şi, nefăcând parte din bugetul consolidat, nu reprezintă creanţă fiscală.
2. Au fost ignorate prevederile art. 5 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 457/2000. Sumele datorate de consiliul local aflat în imposibilitate de plată au fost suportate din fondul de 15% aflat la dispoziţia consiliului judeţean, împrejurare care rezultă şi din aceea că în perioada 01 ianuarie 2001–30 iunie 2004 Consiliul Judeţean Botoşani nu a înregistrat în evidenţele contabile nicio datorie a Consiliului Local Botoşani, fapt constatat şi prin raportul de expertiză contabilă.
Instanţa de fond a înlăturat concluziile expertului ale primului dosar de fond şi nu a observat explicaţiile date de directorul economic al Consiliului Judeţean, reţinute în Raportul Camerei de Conturi.
Recurentul a prezentat extrase din bilanţurile contabile ale municipiului Botoşani pentru a demonstra că în perioada 2001-2004 a încasat mai puţin decât previzionase şi nu i s-au alocat de către intimat sumele solicitate pentru acoperirea cheltuielilor curente şi a numeroaselor plăţi restante; a mai arătat că în aceeaşi perioadă, ordonatorul de credite (primarul) a avut obligaţia să asigure cu prioritate plata facturilor la energia electrică şi termică, gaze naturale, plata ajutorului social şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei.
Aşa fiind, conchide că în perioada 2001–2004 s-a aflat în incapacitate de plată şi nu datorează sumele pretinse de intimat fiindcă art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 457/2000 nu obligă la achitarea cu prioritate a sumelor necesare în vederea finanţării activităţii de protecţie a copilului, ci numai prevederea lor cu prioritate în bugetele proprii.
3. Cele patru hotărâri ale Consiliului Judeţean menţionate în sentinţa atacată au avut drept destinaţie legală echilibrarea pe ansamblu a bugetului local al Municipiului Botoşani şi nu o anume destinaţie. Temeiul legal al emiterii lor l-a constituit art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 45/2003, au vizat toate unităţile administrativ teritoriale şi nu au avut la bază solicitări ale consiliilor locale din judeţul Botoşani.
Recurentul combate considerentul fondului referitor la incidenţa în speţă a prevederilor art. 30 alin. (3) din Legile bugetului de stat pe anii 2002 şi 2003, arătând că acestea nu au nicio legătură cu problema dedusă soluţionării.
4. Au fost interpretate eronat constatările cuprinse în Raportul de Control din 23 iulie 2004 al Camerei de Conturi Botoşani. Nu există justificare pentru concluzia că Municipiul Botoşani nu a respectat destinaţia fondurilor alocate, respectiv nu a calculat şi înregistrat în contabilitate majorări, dobânzi şi penalităţi aferente veniturilor reprezentând contribuţie la finanţarea activităţii de protecţie a copilului.
Instanţa de fond a confundat obiecţiunile Consiliului Judeţean Botoşani cu opinia expertului.
5. Recurentul arată că dobânzile în cuantum de 634.333,3 RON nu au temei legal, întrucât, potrivit art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 457/2000 pentru neplata contribuţiei se datorează numai penalităţi de întârziere, nu şi dobânzi. Cum intimatul nu a pretins suma în litigiu în perioada 2001-2004 sumele nu au fost contabilizate drept o creanţă bugetară de încasat.
6. La calculul contribuţiei înscrise în înştiinţarea de plată din 17 februarie 2007 s-au făcut erori referitoare la numărul de copii şi nu s-a ţinut seama de dispoziţia cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 326/2003.
La rândul său, intimatul Consiliul Judeţean Botoşani, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat, în esenţă, că este organ fiscal (creditor) în raport cu Municipiul Botoşani care este contribuabil (debitor), în temeiul dispoziţiilor cuprinse în art. 17, 25 şi 32 C. proc. fisc., iar contribuţia recurentului la susţinerea sistemului de protecţie a copilului este o creanţă fiscală. Baza de impunere o constituie numărul de copii care provin de pe raza Municipiului Botoşani şi costul anual pe copil care se aprobă la sfârşitul fiecărui an calendaristic pentru anul următor, prin hotărâre de consiliu judeţean, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Intimatul a susţinut că recurentul nu a respectat destinaţia sumelor repartizate pentru protecţia copilului prin cele 4 hotărâri menţionate de instanţa de fond, deşi conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 457/2000, Direcţia de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Botoşani trebuia să cuprindă sumele în buget la capitolul privind protecţia copilului şi să efectueze plăţile lunare.
Referitor la temeiul legal al dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, intimatul indică dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. b) şi art. 22 lit. d) C. proc. fisc.
În fine, cât priveşte invocarea în ultimul motiv de recurs a prevederilor art. 4 din Legea nr. 326/2003 intimatul consideră că acestea au fost scoase din context, ignorându-se practic art. 1 al aceluiaşi act normativ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs reţinute, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală şi temeinică.
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de către Municipiul Botoşani cu o acţiune având ca obiect anularea dispoziţiei din 27 aprilie 2005 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani prin care s-a respins contestaţia recurentului-reclamant referitoare la sumele datorate serviciului public de protecţie a copilului aflat în dificultate, comunicate prin înştiinţarea de plată din 17 februarie 2005.
În partea expozitivă a dispoziţiei s-a reţinut că sumele înscrise în înştiinţarea de plată din 17 februarie 2005 ca fiind datorate pentru perioada anilor 2001-2004 au fost calculate în baza numărului de copii prevăzut în Convenţiile nr. 11225 din 30 martie 2001, nr. 1318 din 14 ianuarie 2002, nr. 29024 din 11 decembrie 2002, nr. 2143 din 26 ianuarie 2004, că acest număr a suferit modificări pe parcursul anilor 2001-2004 prin instituirea unor măsuri de protecţie a copiilor aflaţi în dificultate şi că Primăria Municipiului Botoşani a fost încunoştiinţată despre acest fapt.
Totodată, s-a arătat că la nivelul Consiliului Judeţean nu sunt disponibile sumele de echilibrare prevăzute la art. 5 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 457/2000, deoarece potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, aceste sume se repartizează la începutul fiecărui an unităţilor administrativ teritoriale.
Temeiul legal indicat de emitent vizează prevederile art. 8 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 457/2000, art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 45/2003, art. 174-187 C. proc. fisc., republicat, precum şi art. 117 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
Recurentul-reclamant a contestat atât debitul principal, reprezentând contribuţia Municipiului Botoşani pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului pentru perioada 2001-2004, în cuantum de 6.239.719.000 ROL, cât şi accesoriile calculate până la data de 31 decembrie 2004, respectiv 6.343.333.000 ROL – dobânzi şi 1.420.402.000 ROL – penalizări de întârziere.
1. După cum s-a arătat în cele ce preced, prin decizia nr. 409 din 24 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în primul ciclu procesual, s-a tranşat irevocabil chestiunea naturii juridice a înştiinţării de plată şi a dispoziţiei contestate.
Astfel, instanţa de control judiciar a stabilit că dispoziţia din anul 2005, emisă în baza art. 179-180 C. proc. fisc., în cadrul procedurii de contestare a actelor administrativ-fiscale este supusă cenzurii instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut explicit că „instanţa de fond a fost legal sesizată”.
În acest mod, instanţa de recurs a răspuns atunci la motivul de casare referitor la necompetenţa instanţelor de contencios administrativ şi fiscal şi, corelativ, la „excepţia de nulitate” a dispoziţiei, reiterate şi în recursul de faţă.
Înalta Curte constată astfel că primul motiv de recurs examinat este vădit nefondat, judecătorul fondului neavând, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., posibilitatea legală de a da o altă calificare actelor analizate.
2. Potrivit art. 5 alin. (3) din Normele metodologice de stabilire a nivelului contribuţiilor comunităţilor locale la finanţarea activităţii de protecţie a copilului aflat în dificultate, a celui cu handicap, precum şi a persoanei majore care beneficiază de protecţie în condiţiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997, republicată, aprobate prin H.G. nr. 457/2000, „în situaţia în care consiliul local este în imposibilitate de plată, sumele datorate se suportă din fondul de 15% aflat la dispoziţia consiliului judeţean pentru echilibrarea bugetelor locale”.
Imposibilitatea de plată se stabileşte strict în raport cu capitolul de cheltuieli necesare pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, iar nu în general. Faptul că Municipiul Botoşani a întâmpinat în perioada de referinţă dificultăţi în acoperirea altor cheltuieli (cu plata facturilor la energie electrică şi termică, a ajutorului social, etc.) nu prezintă relevanţă în speţă, în condiţiile în care sumele necesare susţinerii sistemului de protecţie a copilului au fost alocate şi virate de intimat, după cum se va detalia în analiza celui de-al treilea motiv de recurs.
Este real că în perioada 01 ianuarie 2001–30 iunie 004 Consiliul Judeţean Botoşani nu a înregistrat în evidenţele contabile datoria în discuţie, dar această împrejurare nu este exoneratoare de răspundere pentru debitor, întrucât obligaţia fiscală a fost stabilită în termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 88 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în forma în vigoare la data emiterii înştiinţării de plată.
Obligaţia evidenţierii şi recuperării contribuţiei reprezentând debit şi accesorii datorate de comunităţile locale pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, de către intimat, a fost stabilită de Direcţia de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi Botoşani prin decizia nr. 19 din 27 septembrie 2004 şi apoi prin încheierea nr. 16 din 25 aprilie 2005.
3. Cele patru hotărâri în discuţie sunt: hotărârea Consiliului Judeţean Botoşani nr. 58 din 16 mai 2001 privind repartizarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pe unităţi administrativ teritoriale, conform art. 30 alin. (1) şi alin. (9) şi a cotei de 15% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale conform art. 30 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001; hotărârea Consiliului Judeţean Botoşani nr. 126 din 19 decembrie 2001 privind repartizarea sumelor defalcate din impozitul pe venit şi a cotei de 16% pe unităţi administrativ teritoriale, pentru echilibrarea bugetelor locale, conform art. 25 şi art. 27 din Legea bugetului de stat pe anul 2002; hotărârea Consiliului Judeţean Botoşani nr. 114 din 09 decembrie 2002 privind repartizarea sumelor defalcate din impozitul pe venit, pe unităţile administrativ teritoriale, pe anul 2003 în sumă totală de 483.166.450 ROL şi hotărârea Consiliului Judeţean Botoşani nr. 128 din 13 decembrie 2003 privind repartizarea sumelor defalcate din impozitul pe venit, pe unităţile administrativ teritoriale, în sumă de 676.841.000 ROL pe anul 2004.
Într-adevăr, după cum indică chiar denumirea hotărârilor, arătată anterior integral, este justă critica referitoare la faptul că ele au urmărit echilibrarea bugetelor locale, temeiul legal al emiterii lor vizând textul corespunzător din legea bugetului de stat pe anul respectiv, de exemplu art. 30 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, legea bugetului de stat pe anul 2001.
Pe de altă parte însă, în toate aceste hotărâri există dispoziţii care obligă pe destinatarii fondurilor astfel alocate să le utilizeze cu prioritate pentru finanţarea activităţii de învăţământ special şi a activităţii de protecţia copilului (de exemplu art. 2 din hotărârea nr. 58/2001), aşa încât nu poate fi primită susţinerea recurentului potrivit căreia sumelor astfel repartizate nu li s-a stabilit o anume destinaţie.
Art. 30 alin. (3) din Legea nr. 216/2001 (iar nu din legile bugetului de stat pe anii 2002 şi 2003) a fost menţionat de instanţa de fond în contextul în care textul de lege se referă tocmai la modul în care se repartizează diversele cote procentuale din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat.
4. Instanţa de fond a concluzionat în sensul că reclamantul nu a respectat destinaţia sumelor repartizate pentru protecţia copilului, pe baza mai multor probe ce au fost administrate în cauză, nu numai a Raportului de Control Intermediar din 23 iulie 2004 al Direcţiei de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi Botoşani. Astfel, au fost avute în vedere concluziile expertizei contabile efectuate la data de 09 ianuarie 2006, ale organelor de control din cadrul Camerei de Conturi Botoşani, precum şi răspunsul expertului la obiecţiuni.
Instanţa de fond nu a confundat obiecţiunile intimatului cu opinia expertului, indicându-se în considerentele sentinţei atât alin. (1) şi (2), în care expertul citează obiecţiunea dar şi alin. (2) şi (3), în care figurează răspunsul.
5. Accesoriile au fost calculate în temeiul C. proc. fisc., respectiv al art. 114 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 în forma în vigoarea la data emiterii înştiinţării de plată, potrivit cu care „pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere”.
6. Pretinsa eroare referitoare la „numărul de copii” este prea generală şi nu poate fi verificată de instanţa de recurs.
Cât priveşte susţinerea că instanţa de fond nu a ţinut seama de prevederile art. 4 din Legea nr. 326/2003, Înalta Curte constată că este nepertinentă, textul invocat fiind străin de cauza examinată, după cum bine a remarcat şi intimatul prin întâmpinare.
Astfel, obiectul de reglementare al acestui act normativ vizează, după cum se arată chiar în primul articol, următoarele drepturi de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în centre maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti; „dreptul la cazarmament, echipament pentru dotare iniţială şi înlocuire, transport, jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite şi materiale cultural sportive” şi, în anumite situaţii „sume de bani pentru nevoi personale”.
Prin urmare, în mod logic, potrivit art. 4, numai cheltuielile determinate de prevederile acestei legi se suportă din bugetele proprii ale consiliilor judeţene.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Municipiul Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 143 din 8 octombrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1744/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1749/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
