ICCJ. Decizia nr. 1743/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1743/2008
Dosar nr. 802/32/200.
Şedinţa publică din 22 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 17 mai 2007, reclamanta SC U. SA Roman a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 265 din 6 decembrie 2006 emisă de A.N.A.F., a deciziei nr. 1462 din 13 decembrie 2005 a D.G.F.P. Neamţ, pentru suma de 683.651 lei obligaţii fiscale accesorii pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 13 decembrie 2005 şi pentru suma de 344.642 TVA.
În motivarea acţiunii s-a arătat că pentru perioada 1 ianuarie 2004-13 decembrie 2005 reclamanta nu datorează dobânzi deoarece s-a aflat în reorganizare judiciară din anul 1996 şi s-au aplicat dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995.
Cu privire la TVA, reclamanta a precizat că prin sentinţa civilă nr. 9 din 31 ianuarie 2007 Tribunalul Neamţ s-a pronunţat în sensul că nu este datorată iar judecătorul sindic a dispus neînregistrarea sumei în tabelul creditorilor.
Prin sentinţa civilă nr. 95/2007 a Curţii de Apel Bacău a fost admisă contestaţia reţinându-se că accesoriile fiscale nu sunt datorate avându-se în vedere dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, în forma în vigoare la data la care reclamanta a intrat în procedura de reorganizare judiciară, anul 1997, conform sentinţei nr. 195/1997 a Tribunalului Neamţ, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. IV din OG nr. 38/2002. Referitor la obligaţia de bază (TVA) curtea de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 9/2007 a Tribunalului Neamţ, irevocabilă prin Decizia nr. 282/2007 a Curţii de Apel Bacău s-a stabilit că reclamanta nu datorează suma respectivă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen D.G.F.P. Neamţ în nume propriu şi pentru A.N.A.F.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă: că sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 alin. (4) din OG nr. 92/2003, republicată, care prevăd că pentru obligaţiile fiscale neplătite la termen atât înainte cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment; că în acelaşi sens este şi Ordinul nr. 1365 din 16 septembrie 2004 pentru aprobarea Deciziei nr. 5 din 22 iulie 2007 a Comisiei fiscale centrale (M.Of. nr. 879 din 27 septembrie 2004); că art. 37 din Legea nr. 64/1995 nu se referă la accesoriile fiscale, deoarece face trimitere la dobânzi comerciale şi alte cheltuieli şi nu la sancţiuni stabilite prin legi speciale de natură fiscală; că acest articol a fost modificat prin OG nr. 38/2002, prin care s-au cuprins şi dobânzile, majorările sau penalităţile de întârziere; că aceste sancţiunii fiscale au fost datorate prin OG nr. 11/1996, OG nr. 61/2002 şi apoi prin Codul de procedură fiscală; că prin OG nr. 38/2002 s-a modificat şi art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, care prevede că pentru neachitarea obligaţiilor bugetare debitorul datorează majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere conform legii speciale în materie, dispoziţii care derogă de la cele ale art. 37 din Legea nr. 64/1995 modificată; că, la data calculării accesoriilor erau în vigoare prevederile art. 118 alin. 4 C. proCod Fiscal;că accesoriile fiscale sunt sancţiuni de drept financiar percepute de stat şi nu se confundă cu dobânda.
Referitor la TVA recurentele au arătat: că reclamanta nu a contestat procesul verbal de control nr. 6468 din 10 octombrie 2003 privind suma de 1.175.756 lei care cuprinde şi diferenţa de TVA de 344.642,59 lei; că suma de 344.642,59 lei TVA a fost contestată odată cu procesul-verbal nr. 1156 din 12 martie 2003 dar prin sentinţa civilă nr. 141/2005 a Curţii de Apel Bucureşti acţiunea a fost respinsă ca tardivă, soluţie irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de părţi; că preţul acţiunilor nu a acoperit creanţa statului, astfel încât se calculează accesoriile; că judecătorul sindic nu a anulat debitul şi că instanţa de contencios administrativ nu poate fi ţinută de soluţia pronunţată de judecătorul sindic în dosarul de faliment al societăţii reclamante, mai ales că aceste creanţe bugetare nu sunt verificate de judecătorul sindic conform art. 80 din Legea nr. 64/1995.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constantă că nici unul din motivele de recurs nu este fondat.
SC U. SA Roman s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară şi faliment prevăzută de Legea nr. 64/1995 din anul 1996 (dosar nr. 429/F/1996 al Tribunalului Neamţ). Prin HG nr. 871 din 28 septembrie 2000 s-a dispus o procedură de recuperare a creanţelor bugetare iar Tribunalul Neamţ prin încheierea din data de 18 octombrie 2000 a dispus suspendarea cauzei în baza art. 129 din Legea nr. 64/1995. În perioada suspendării, acţiunii societăţii au fost preluate de la F.P.S. de către Ministerul Finanţelor ca mandatar legal al creditorilor bugetari Ministerul Finanţelor a obţinut în schimbul acţiunilor vândute un preţ mai mic decât valoarea creanţelor bugetare, plăţile creanţelor s-au efectuat parţial şi pentru diferenţa de creanţe neacoperite s-au calculat accesorii fiscale.
Debitul reprezentând suma de 344.642,59 lei TVA a fost inclus în obligaţiile societăţii stabilite prin HG nr. 871/2000 (art. 3), obligaţii apreciate de reclamantă la acel moment, ca fiind corect stabilite. Întrucât datoriile bugetare nu au fost recuperate prin aplicarea corectă a HG nr. 871/2000, reclamanta, la data de 25 decembrie 2002 a formulat contestaţia nr. 4648 pentru creanţele nestinse în cadrul dosarului de faliment. Prin sentinţa nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003 a Tribunalului Neam, judecătorul sindic a soluţionat contestaţia şi sentinţa a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 262/2004a Curţii de Apel Bacău.
Prin sentinţa nr. 9 din 31 ianuarie 2007 a Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă conform deciziei nr. 282/2007 a Curţii de Apel Bacău, a fost admisă acţiunea reclamantei, s-a anulat parţial Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2006 a D.G.F.P. Neamţ, s-a anulat Decizia de impunere nr. 228/2007 pentru accesorii de 10584 lei şi pentru TVA de 344.642,59 lei, reţinându-se că, în conformitate şi cu expertiza contabilă efectuată în cauză, suma reprezentând TVA nu s-a recuperat în urma valorificării acţiunilor societăţii prin aplicarea HG nr. 871/2000 şi a sentinţei civile nr. 2898/2003 a Tribunalului Neamţ irevocabilă conform deciziei nr. 262/2004 a Curţii de Apel Bacău, sentinţă prin care s-a stabilit că debitul nu este datorat şi că reclamanta nu are culpă.
Aşadar, cu privire la obligaţia de bază, suma de 344.642,59 lei TVA, s-a stabilit în mod irevocabil de către o instanţă judecătorească, faptul că reclamanta nu datorează această sumă şi ca atare s-a dispus (prin sentinţa nr. 2898/2003 a Tribunalului Neamţ) neînregistrarea creanţei în tabelul creditorilor.
Sentinţa civilă nr. 2898/2003 a Tribunalului Neamţ nu poate fi ignorată, întrucât elementele raportului juridic analizat sunt identice cu cele ale prezentei cauze. Părţile, obiectul şi cauza sunt aceleaşi şi în esenţă, din cuprinsul acţiunilor, rezultă că scopul final urmărit de reclamantă este identic în ambele acţiuni. Principiul lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat (cu tripla identitate arătată), ci şi contrazicerile între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute părţii să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară dată în alt proces.
În concluzie, debitul de bază reprezentând TVA de 344.642 lei, se constată că nu este datorat de către reclamantă.
Pe cale de consecinţă, nici accesoriile aferente acestui debit nu pot fi datorate, astfel încât în mod corect reclamanta a fost exonerată de plata lor.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că organele fiscale au aplicat greşit legea prin obligarea la plata accesoriilor în baza Codului de procedură fiscală, deoarece nu a fost respectat principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile [art. 15 alin. (2) din Constituţia României].
Având în vedere că reclamanta se afla din anul 1996 în procedura de reorganizare judiciară prevăzută de Legea nr. 64/1995, îi erau aplicabile dispoziţiile acestei legi, în vigoare la data procedurii reorganizării.
Conform art. 37 din Legea nr. 64/1995, accesoriile fiscale, la care a fost obligată reclamanta, circumscriu noţiunii de „cheltuieli" prevăzute de textul legal, sume la care debitorul nu mai poate fi obligat. A proceda în mod contrar ar însemna să se creeze o situaţie mai favorabilă creditorilor bugetari, situaţie neprevăzută de Legea nr. 64/1995 în forma în vigoare la acea dată.
Modificările aduse acestei legi prin OG nr. 38/2002 [la art. 37 şi la art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995], invocate de recurentă, nu pot fi aplicate în speţă, întrucât s-ar încălca aceleaşi principiu constituţional al neretroactivităţii legii civile.
Legea nr. 64/1995, în forma în vigoare la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare, reprezintă legea specială aplicabilă societăţilor comerciale aflate în astfel de situaţii şi fiind normă specială, se aplică prin derogare de la norma generală.
Nu pot fi primite susţinerile recurentelor referitoare la Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1365/2004, deoarece este un act administrativ care nu poate fi aplicat împotriva legii.
De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea privind împrejurarea că la data calculării accesoriilor erau în vigoare dispoziţiile art. 118 alin. (4) C. proCod Fiscal, întrucât trebuie avută în vedere norma legală de la momentul naşterii raportului juridic, în conformitate cu principiul de drept tempus regit actum.
Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Neamţ în nume propriu şi în numele şi pentru A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 95 din 13 august 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1739/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1745/2008. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
