ICCJ. Decizia nr. 1732/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1732/2008
Dosar nr. 10892/1/200.
Şedinţa publică din 18 aprilie 2008
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10 din 20 ianuarie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de Municipiul Târgu Mureş, reprezentat de D.F., primarul Municipiului Târgu Mureş şi de M.C., secretar al Consiliului Local Municipal Târgu Mureş, în numele şi pe seama Consiliului Local Municipal Târgu Mureş, împotriva Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut cultelor Religioase din România şi a anulat Decizia nr. 505 din 16 mai 2005 emisă de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 505/2005, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a admis cererea formulată de Fundaţia C. şi a dispus retrocedarea nudei proprietăţi a imobilului compus din construcţii şi terenul aferent, situat în municipiul Târgu Mureş, înscris în C.F. nr. 426 Târgu Mureş, nr.top 722/1, 722/2, 723, cu păstrarea destinaţiei imobilului timp de 5 ani şi celelalte dispoziţii obligatorii prevăzute de lege în această situaţie.
Analizând condiţiile prevăzute de OUG nr. 94/2000 art. 1, pe care şi-a întemeiat Comisia Decizia de restituire a imobilului, instanţa a constatat ca acestea nu sunt îndeplinite, întrucât în Cartea Funciară se menţionează ca proprietar „comunitatea Biserica Izraelită", astfel încât aceasta era îndreptăţită a solicita restituirea şi nu Fundaţia C., iar în al doilea rând, cererea de retrocedare trebuia să se depună prin centrul eparhial sau după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase, or cererea a fost înregistrată direct la Comisia Specială de retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.
A mai reţinut instanţa de fond că Fundaţia C. a fost constituita în urma apariţiei OUG nr. 21/1997, acordându-i-se personalitate juridica prin Decizia nr. 60/A din 5 martie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, potrivit acestei ordonanţe fundaţia având atribuţiile prevăzute în art. 2 şi un drept de administrare a bunurilor.
Cum din textul art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000, rezultă că imobilele se pot retroceda numai foştilor proprietari, cu condiţia ca şi aceştia să fie cult religios, iar din C.F. rezultă că fostul proprietar este „Biserica Izraelită", numai aceasta prin centrul eparhial sau centrul de cult, putea sa solicite restituirea imobilului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen Comisia Specială de Retrocedare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit instanţa a apreciat că Fundaţia C. nu are calitate de persoană îndreptăţită la restituire, restituirea imobilului putând fi solicitată numai de biserica izraelită prin centrul eparhial de cult, tot în mod greşit apreciindu-se şi faptul că cererea de retrocedare a fost depusă fără a fi respectată procedura prevăzută de art. 4 din OUG nr. 94/2000.
La data de 5 decembrie 2006, Fundaţia C. a depus cerere de intervenţie în interesul recurentei, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii introductive.
În susţinerea cererii de intervenţie, intervenienta precizează că această entitate juridică nu a figurat ca parte în litigiu pentru ca hotărârea pronunţată să-i fie opozabilă, iar instanţa de fond, numai printr-o analiză formală a situaţiei de fapt, a ajuns la concluzia că Fundaţia C. nu avea calitatea de a solicita restituirea imobilului în litigiu, pentru că în realitate, prin actul constitutiv i s-a conferit şi prerogativa de a revendica bunurile imobiliare evreieşti ce au aparţinut Federaţiei Comunităţilor Evreieşti.
Intervenienta a arătat că este reprezentanta acestei federaţii, care, la rândul ei, reprezenta interesele unui cult (mozaic) şi nu ale unei minorităţi naţionale.
S-a susţinut că au fost respectate prevederile OUG nr. 94/ 2000 modificată şi completată prin Legea nr. 501/2002 şi că retrocedarea imobilului foştilor proprietari nu reprezintă de fapt o înstrăinare propriu-zisă, acest act normativ conţinând dispoziţii derogatorii de la prevederile dreptului comun.
Prin Decizia nr. 1694 din 21 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile ce au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 10 din 20 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Fundaţia C. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că din analiza probelor existente la dosar, extrasele de carte funciară, rezultă că proprietar al imobilului din Târgu Mureş, a fost „comunitatea Biserica Izraelită", proprietarul făcând parte din categoria „unui cult religios" şi nu a unei comunităţi a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, aşa cum susţine recurenta, de vreme ce chiar Decizia emisă de comisie a încadrat cererea de retrocedare în prevederile OUG nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.
În situaţia în care s-ar fi interpretat că fostul proprietar ar face parte din categoria unei comunităţi a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale (evreieşti), ar fi trebuit să fie aplicate în cauză dispoziţiile OUG nr. 21/1997 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor evreieşti din România şi nu dispoziţiile OUG nr. 94/2000, care se referă în mod expres la „imobile care au aparţinut cultelor religioase".
Cum legea prevede în mod expres că retrocedarea se face către „foştii proprietari", este cert că titularul acţiunii nu putea fi decât cultul religios izraelit, care, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948 modificat prin Legea nr. 178/2002, are personalitate juridica şi nu Fundaţia C., care nu are nici calitatea de fost proprietar al imobilului şi nici pe cea de succesor al acestuia.
S-a mai reţinut şi faptul că nu a fost îndeplinită nici condiţia specială, aceea ca cererea de retrocedare să fie depusă de un cult religios prin centrul eparhial sau centrul de cult, în speţă, cultul mozaic sau Biserica Izraelită.
Împotriva deciziei sus menţionate a formulat contestaţie în anulare Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Contestatoarea invocă în motivare atât greşeala materială cât şi omisiunea instanţei de recurs de a cerceta un motiv de modificare cuprins în recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 10 din 20 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Se susţine că instanţa a confundat noţiunea de „comunitate a membrilor Cultului Mozaic" cu cea de „comunitate a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale", deşi Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi OUG nr. 83/1999, art. 1 alin. (3) care le definesc, stabilesc că sunt entităţi distincte.
Contestatoarea a mai arătat că s-a omis, din greşeală, a se cerceta motivul de modificare referitor la dreptul Fundaţiei C. de a obţine restituirea imobilului situat în Târgu Mureş, în baza drepturilor dobândite de la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. Potrivit statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Mozaic, activitatea confesională a evreilor din România este condusă de către această federaţie („a comunităţilor Evreieşti/Mozaice din România), care este, în acelaşi timp şi organizaţia centrală a cultului mozaic din România, asigurând realizarea în fapt a practicilor, perceptelor şi tradiţiilor religioase mozaice.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul municipiul Târgu Mureş a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.
În motivare au fost combătute susţinerile contestatoarei referitoare la incidenţa art. 318 C. proc. civ. şi au fost reluate pe larg argumentele instanţelor care au pronunţat cele două hotărâri judecătoreşti anterior arătate.
Intimatul a arătat că pretinsa greşeală materială nu este indicată, toate criticile contestatoarei vizând aspecte care ţin de judecata propriu-zisă. Invocând jurisprudenţa Curtea de Apel Bucureşti (Decizia nr. 55/1995), intimatul afirmă că nu se poate obţine o nouă judecată a recursului sub pretextul existenţei unor erori de judecată, textul de lege (art. 318 C. proc. civ.) fiind clar în sensul că vizează numai greşeli de fapt iar nu greşeli de apreciere a probelor ori de interpretare a textelor legale.
Intimatul combate şi susţinerea legată de omisiunea cercetării unui motiv de modificare, arătând că motivul referitor la art. 2 şi art. 3 din Statutul Cultului Mozaic („părţile componente ale cultului mozaic sunt Comunităţile") nu se încadrează între motivele expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Or, argumentează intimatul, jurisprudenţa instanţei supreme (Decizia nr. 2383/2003) este în sensul că nu poate fi primită o contestaţie în anulare motivată generic, fără indicarea motivului de recurs omis a fi cercetat.
Prin concluziile scrise formulate de către intervenienta Fundaţia C. s-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare.
Sistematizând motivele contestaţiei în anulare şi argumentând in extenso justeţea acestora, intervenienta accesorie a concluzionat în sensul că instanţa de recurs a avut în vedere doar faptul că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România are calitatea de reprezentant legal al tuturor comunităţilor evreieşti locale, ignorând însă, că aceeaşi Federaţie este organizaţia centrală a Cultului Mozaic din România, conducând activitatea confesională a evreilor din România. De aici a decurs, a arătat intervenienta, considerentul referitor la inaplicabilitatea dispoziţiilor OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Examinând contestaţia în anulare de faţă, prin prisma dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., potrivit cu care:
„Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", Înalta Curte constată că este fondată.
Într-adevăr, instanţa de recurs a pornit de la premisa greşită că Fundaţia C. reprezintă numai comunitatea cetăţenilor aparţinând administrativ minorităţii evreieşti din România.
Aceasta este o simplă eroare asupra unei situaţii de fapt iar nu o eroare de judecată, nefiind incidente argumentele expuse în jurisprudenţa semnalată.
Această greşeală materială a fost generată de terminologia folosită în cazul specific al evreilor, în care, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România are nu doar calitatea de reprezentantă a comunităţilor evreieşti din România, dar şi atribuţii de coordonare în plan religios, de vreme ce este unul dintre cultele religioase din România (recunoscut prin Decretul nr. 589/1949 al Prezidiului MAN a R.P.R.).
Şi motivul care vizează omisiunea cercetării unui motiv de recurs este fondat.
Chiar dacă instanţa de recurs a stabilit că Fundaţia Caritatea nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, răspunzând astfel primului motiv de recurs enunţat de recurenta Comisia Specială de retrocedare, în realitate motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. („hotărârea fondului a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii") nu a fost examinat. Nu au fost analizate, în succesiunea lor, dispoziţiile legale invocate de recurentă în justificarea calităţii Fundaţiei C., situaţie ce a fost generată tocmai de eroarea materială enunţată anterior.Instanţa de recurs a apreciat ca fiind de prisos lămurirea acestei chestiuni, în condiţiile în care stabilise deja că titularul acţiunii nu putea fi decât cultul religios izraelit.
Or tocmai în cadrul acestui motiv de recurs erau expuse argumentele care susţineau juridic demersul acestei fundaţii pentru recuperarea proprietăţilor ce au aparţinut comunităţii evreieşti din România.
Pentru aceste considerente, găsind fondată contestaţia în anulare, în temeiul art. 320 C. proc. civ., o va admite, cu consecinţă anulării deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva deciziei nr. 1694 din 21 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Anulează Decizia atacată şi fixează termen pentru judecata recursului la 27 iunie 2008, cu citarea tuturor părţilor.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1727/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1737/2008. Contencios → |
|---|
