ICCJ. Decizia nr. 1738/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1738/2008
Dosar nr. 1844/109/200.
Şedinţa publică din 21 aprilie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 116/F-C din 5 decembrie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii P.I., G.C., C.V. şi C.M.D., în contradictoriu cu pârâţii M.E.F., prin D.G.F.P. Argeş, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., I.N.E.P., I.G.P.R. şi M.I.R.A.
Pe cale de consecinţă, au fost obligaţi pârâţii I.N.E.P., I.G.P.R. şi M.I.R.A. la plata către reclamanţi a primei de vacanţă pentru perioada 2004-2006, actualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie, la data plăţii, calculată în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant şi de perioada în care a avut calitatea de poliţist în cadrul autorităţilor pârâte, precum şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, la valoarea actualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie, în raport cu data efectuării plăţii.
De asemenea, aceiaşi trei pârâţi, precum şi pârâtul M.E.F., prin D.G.F.P. Argeş, au fost obligaţi să asigure fondurile băneşti necesare plăţii drepturilor acordate reclamanţilor.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins cererea reclamanţilor, prin care solicitau obligarea pârâtei C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la restituirea contribuţiei de 7% la bugetul asigurărilor sociale şi a disjuns cererea de intervenţie formulată de intervenientul S.I., înaintând-o spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş.
Totodată, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F. şi prescripţiei dreptului la acţiune.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţiile, că: M.E.F. are calitate procesuală pasivă, având competenţe privind elaborarea bugetelor, modificarea şi execuţia acestora, în temeiul mai multor acte normative cum ar fi: Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi Normele de aplicare a acesteia, HG nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionare a acestei autorităţi etc.
- drepturile solicitate de reclamanţi nu s-au prescris, câtă vreme acestea au fost suspendate prin legi succesive.
Cu privire la cererea de intervenţie, instanţa de judecată, constatând că intervenientul este salariatul I.P.J. Argeş, a reţinut că, fată de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Argeş.
Pe fond, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte cererea reclamanţilor prin care au solicitat obligarea pârâtei C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la restituirea contribuţiei de 7% la bugetul asigurărilor sociale, că aceasta este neîntemeiată, reglementarea din Legea nr. 360/2002 art. 28 pct. 1 lit. c), potrivit căreia poliţiştii beneficiază de asistenţă medicală, medicamente şi proteze medicale în mod gratuit,nescutind pe reclamanţi de plata contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. De altfel, reţine instanţa de fond, obligaţia de plată a contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în cazul reclamanţilor, a fost dezlegată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. III/2006, pronunţată în recursul în interesul legii.
Referitor la prima de vacanţă, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că acest drept este reglementat, pentru categoria de personal din care fac parte reclamanţii, de art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, raportat la art. 33 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, iar suspendarea în mod succesiv, prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, a plăţii primei de concediu contravine dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României şi principiului protecţiei juridice a drepturilor omului.
În ceea ce priveşte perioada pentru care prima de vacanţă este datorată, prima instanţă a constat şi reţinut că această chestiune a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, potrivit căreia prima de vacanţă se cuvine poliţiştilor pe perioada 2004-2006.
Referitor la sporul de fidelitate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că dreptul reclamanţilor la acest spor este reglementat de art. 6 din OG nr. 38/2003 şi se cuvine a fi acordat acestora pentru anul 2005, pentru aceleaşi considerente arătate cu privire la dreptul la primă de vacanţă. În ceea ce priveşte anul 2006, s-a reţinut că acordarea sporului de fidelitate a fost reluată în acest an, reclamanţilor fiindu-le plătite deja aceste drepturi pe anul respectiv.
Referitor la modul de calcul al primei de vacanţă, se arată în considerentele hotărârii recurate, urmează a se avea în vedere, pentru fiecare reclamant, perioada lucrată în anul pentru care se acordă, ţinându-se seama, după caz, de data angajării sau a încetării raporturilor de serviciu, de dreptul la concediu avut şi dacă acesta a fost efectuat.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii I.G.P.R. şi M.E.F., prin D.G.F.P. Argeş.
I.G.P.R. a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului P.I. cu privire la plata sporului de fidelitate şi a primei de concediu pentru perioada anterioară datei de 1 iunie 2006, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar cu privire la restul reclamanţilor ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a apreciat că soluţia de respingere, fără nici o motivaţie, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului-recurent în ceea ce priveşte acţiunea reclamantului P.I. este greşită, întrucât acest reclamant a solicitat, prin cererea precizatoare depusă la 2 iulie 2007, sporul de fidelitate pentru anul 2005 şi prima de concediu aferentă perioadei 1 ianuarie 2004-1 iunie 2006, perioadă în care nu a fost salariatul I.G.P.R., fiind angajatul I.P.J. Argeş în perioadele 1 ianuarie 2004-20 iulie 2004, 1 mai 2006-31 mai 2006 şi respectiv, al I.P.J. Satu-Mare de la 31 iulie 2004 până la 1 ianuarie 2006.
În opinia acestui recurent, plata drepturilor solicitate cade în sarcina serviciilor financiare ale inspectoratelor judeţene, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, potrivit cărora inspectoratele judeţene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora este ordonator terţiar de credite şi, respectiv, art. 21 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 500/2002, privind Finanţele Publice care reglementează condiţiile de utilizare de către ordonatorii terţiari a creditelor bugetare ce le-au fost repartizate.
Pe fondul cauzei, s-a susţinut că neacordarea primei de concediu şi a sporului de fidelitate a fost întemeiată, fiind determinată de obligativitatea respectării dispoziţiilor legale aplicabile la acel moment, inclusiv a celor ale art. 57 din OG nr. 38/2003 potrivit cărora acordarea drepturilor băneşti reglementate prin acest act normativ se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.
M.E.F. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi respingerii pe acest considerent a acţiunii reclamanţilor faţă de acest pârât-recurent.
Dezvoltând motivul de nelegalitate invocat, acest recurent a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 3 (56) din HG nr. 208 din 17 martie 2005, potrivit cărora M.E.F. reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa organelor de justiţie, numai în acele situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu a stabilit alte organe în acest sens şi, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind Finanţele Publice.
Astfel, susţine recurentul, acest minister răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum şi a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată prin art. 19-35 din această lege, obligaţia realizării prevederilor bugetare şi repartizării sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite revenind Guvernului.
Or, M.E.F. este ordonator principal de credite numai pentru instituţiile din subordinea sa şi nu poate fi obligat la asigurarea fondurilor pentru plata salariaţilor altor instituţii, întrucât se încalcă prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, în speţă ordonator principal de credite fiind M.I.R.A., căruia îi revin obligaţiile prevăzute de art. 21 alin. (1) din aceeaşi lege.
Recursurile sunt fondate.
Examinând actele dosarului şi criticile recurenţilor prin prisma dispoziţiilor art. 304, art. 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii-recurenţi este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
Pentru a reţine calitatea procesuală pasivă a M.E.F., prima instanţă a avut în vedere competenţele date acestuia prin dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. a)-d), art. 48 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea 500/2002 şi respectiv, art. 3 pct. 10, 12 şi 14 din HG nr. 386/2007, al căror conţinut a fost redat în considerentele hotărârii.
Or, modalitatea de executare a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii este reglementată prin OG nr. 22/2002, obligarea acestui pârât la asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor solicitate, în baza respectivelor texte de lege, fiind eronată.
Astfel, potrivit art. 1 din acest act normativ, executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la capitolul cheltuielilor în care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligaţiile de plată stabilite printr-un titlu executoriu în sarcina celorlalţi pârâţi, în ceea ce priveşte pe reclamanţii C.C., C.V. şi C.M.D., se realizează din sumele aprobate fiecăruia dintre pârâţi, fără nici o legătură cu competenţele M.E.F. în materie de buget, situaţia reclamantului P.I. urmând a fi expusă distinct, în examinarea recursului declarat de pârâtul-recurent I.G.P.R.
Faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat şi competenţele acestuia la care a făcut referire prima instanţă, constând în întocmirea fişei financiare care se ataşează la expunerea de motive sau nota de fundamentare în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor bugetare, repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, deschiderea creditelor necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exerciţiu bugetar, etc., nu prezintă nici o relevanţă în speţă, atâta timp cât potrivit prevederilor art. 28 lit. d)-e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 15 alin. (1) şi art. 48 alin. (2) din aceeaşi lege, acestea se realizează pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi, respectiv, la propunerea acestora.
Întrucât acest pârât-recurent nu este nici parte în raportul de drept material dedus judecăţii în mod greşit curtea de apel a stabilit în sarcina sa obligaţia de a asigura fondurile necesare pentru efectuarea plăţii drepturilor solicitate, în absenţa calităţii procesuale pasive a respectivei autorităţi.
Pentru considerentele expuse, acest recurs va fi admis, modificându-se hotărârea atacată, în parte, în sensul respingerii acţiunii formulate de toţi cei patru reclamanţi ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Calitatea procesuală pasivă a tuturor celorlalţi pârâţi, inclusiv I.G.P.R., a fost reţinută prin raportare la calitatea lor de ordonatori de credite, care implică obligaţia de a întocmi proiecte de buget şi de a achita drepturile băneşti ale reclamanţilor, fără a se face vreo referire la aspectele invocate de acest din urmă pârât circumscrise situaţiei speciale a reclamantului P.I., respectiv traseului său profesional.
Pentru a se reţine această calitate, este necesară existenţa identităţii între persoana pârâtului, în speţă a I.G.P.R., care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale cu privire la acţiunea acestui reclamant şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Din actele dosarului rezultă că instanţa care a pronunţat hotărârea atacată a fost sesizată prin declinare de competenţă, ca urmare a disjungerii acţiunii celor patru reclamanţi dispusă în dosarul nr. 613/109/2007 al Tribunalului Argeş, motivat de faptul că aceştia sunt angajaţi ai unor instituţii centrale.
Prin cererea precizatoare depusă la 2 iulie 2007, în dosarul nr. 613/109/2007, reclamantul P.I. a solicitat acordarea primei de vacanţă şi a sporului de fidelitate pentru perioada 1 ianuarie 2004-1 iunie 2006, iar la termenul din 28 noiembrie 2007, prin scriptul ataşat la dosarul nr. 1844/109/2007, a precizat că solicită obligarea I.G.P.R. la plata respectivelor drepturi, iar a pârâţilor M.I.R.A şi M.E.F. la asigurarea fondurilor necesare efectuării plăţii.
În perioada astfel indicată, reclamantul P.I. nu a avut raporturi de muncă cu pârâtul-recurent I.G.P.R., fiind angajat al I.P.J Argeş şi I.P.J Satu-Mare, împrejurare necontestată în speţă.
Raportat la această situaţie de fapt, în considerarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, obligaţia de plată a drepturilor solicitate de acest reclamant revin inspectoratelor judeţene de poliţie în cadrul cărora a activat în perioada respectivă, inspectorate care au personalitate juridică distinctă şi ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, calitate în care sunt cei abilitaţi să utilizeze credite bugetare repartizate, în condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002.
În consecinţă, dată fiind neîndeplinirea condiţiei privind existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, se impune modificarea, în parte, a hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei invocate de I.G.P.R., cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului P.I. şi faţă de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, aceeaşi soluţie impunându-se în privinţa pârâtului, M.I.R.A. în condiţiile în are s-a solicitat obligarea acestuia la asigurarea fondurilor necesare efectuării plăţii respectivelor drepturi de către pârâtul-recurent căruia nu-i revenea nici o obligaţie legală în acest sens.
Pe fondul cauzei, în adoptarea soluţiei de admitere a acţiunii celorlalţi reclamanţi faţă de instituţiile la care au fost încadraţi în perioada în discuţie, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă, hotărârea atacată fiind în concordanţă şi cu jurisprudenţa unitară a Înaltei Curţi în această materie.
De altfel, problema de drept ce vizează aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 şi acordarea primelor de concediu pentru perioada în care a operat suspendarea acestui drept, în baza unor acte normative succesive contrare dispoziţiilor art. 53 din Constituţia revizuită şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., a format obiectul recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dezlegarea dată acesteia fiind obligatorie pentru instanţe.
Argumentele reţinute în adoptarea respectivei soluţii justifică şi pretenţiile aceloraşi reclamanţi privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005, suspendarea exercitării dreptului reglementat prin art. 6 din OG nr. 38/2003 fiind dispusă în condiţii similare.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3), coroborate cu art. 304 pct.9 C. proc. civ., va admite ambele recursuri, modificând în parte hotărârea atacată în modalităţile anterior arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.E.F. şi M.I.R.A., I.G.P.R. împotriva sentinţei nr. 116/F-C din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, hotărârea atacată.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale-pasive invocată de pârâţii M.E.F. şi I.G.P.R.
Respinge acţiunea formulată de reclamanţii P.I., C.C., C.V. şi C.M.D. împotriva pârâtului M.E.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Respinge acţiunea reclamantului P.I. împotriva pârâţilor I.G.P.R. şi M.I.R.A., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1737/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1739/2008. Contencios → |
|---|
