ICCJ. Decizia nr. 1813/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1813
Dosar nr. 4862/2/200.
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 2087 din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, a admis acţiunea formulată de reclamantul Dumitrescu Marin şi a obligat pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative la plata drepturilor băneşti reprezentând sporul de fidelitate pentru lunile ianuarie-martie 2005 in salariul de bază pentru anii 2004 şi 2005 precum şi prima de concediu aferentă anilor 2004-2005, actualizate în raport de rata inflaţiei.
Totodată, a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerul Economiei şi Finanţelor şi 1-a obligat pe acesta să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, poliţistul, la plecarea în concediu primeşte o primă egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, iar pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională i se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. A mai reţinut că aplicarea acestor norme legale a fost suspendată succesiv în perioada 2004-2006 prin legile bugetare, dar suspendarea exerciţiului unui drept nu echivalează cu însăşi înlăturarea acestuia.
A mai constatat că aceste drepturi sunt derivate din dreptul de remunerare a muncii care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică, deoarece s-ar încălca prevederile constituţionale din art. 16 alin. (l), art. 41 şi art. 53 din Constituţia României.
A motivat instanţa de fond că pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor trebuie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plăţii drepturilor acordate, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 500/2002, având în vedere că această instituţie are obligaţia de a elabora proiectul bugetului de stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, Ministerul Economiei şi Finanţelor critică sentinţa instanţei de fond, reiterând excepţiile invocate în faţa primei instanţe, şi anume inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie şi lipsa calităţii procesuale pasive, arătând că obligarea acestei instituţii la alocarea fondurilor către M.I.R.A. nu este motivată şi nu are fundament legal. Susţine că ordonatorul principal de credite este instituţia angajatoare a reclamantului, potrivit dispoziţiilor OG nr. 22/2002, care face propunerea către Ministerul Economiei şi Finanţelor, instituţie cu atribuţii în elaborarea bugetului de stat, conform Legii nr. 500/2002, neexistând raporturi legale sau contractuale între acest minister şi reclamant.
Recursul este întemeiat.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304l C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Instanţa de fond s-a pronunţat fără a reţine lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, între acest pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate şi reclamantă. Or, numai existenţa unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorităţi sau instituţii publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu, ce constituie obiectul acţiunii în speţa de faţă, este un drept de natură salarială.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, se va reţine, de asemenea, că în mod greşit a fost admisă aceasta de către instanţa de fond.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanţie, Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi autorităţile pârâte nu există un raport juridic obligaţional, atribuţiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menţionat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt şi autorităţile pârâte - n.r.) au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Economiei şi Finanţelor propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „Ministerul Economiei şi Finanţelor examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă hotărăşte Guvernul".
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii acţiunii reclamantului faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; de asemenea, va fi respinsă, pentru acelaşi motiv, şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, formulată de către pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, ca fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 2087 din 11 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa recurată, şi respinge acţiunea formulată de reclamantul D.M. şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1812/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1817/2008. Contencios → |
|---|
