ICCJ. Decizia nr. 1873/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1873
Dosar nr. 358/1/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea depusă la Consiliul Superior al Magistraturii, F.B.C. a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie a dobândit efectiv şi gradul profesional corespunzător funcţiei.
Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 68 de procurori de la D.N.A., printre aceştia aflându-se şi recurenta F.B.C.M.
În motivarea Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reţinut în esenţă, faptul că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi la D.N.A. ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, situaţie care reprezintă „o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent" şi „reprezintă un drept câştigat cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale".
De asemenea, s-a arătat că salarizarea procurorilor de la D.N.A. corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.B.C.M., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că a fost numită la Direcţia Naţională Anticorupţie prin Hotărâre C.S.M. cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că fiind o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte a dobândit de drept şi gradul profesional corespunzător funcţiei exercitate.
În susţinerea motivelor de recurs, recurenta a invocat practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, (deciziile nr. 1112 din 21 februarie 2007, nr. 1113 din 21 februarie 2007).
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând faptul că recurenta a fost numită la D.N.A. în funcţia de procuror la Serviciul Teritorial Craiova că trebuie făcută distincţia între „numirea" procurorilor la D.N.A. şi „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţii pentru care legea prevede condiţii şi proceduri diferite.
A mai subliniat şi faptul că deşi funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. este o structură distinctă, are personalitate juridică proprie, cu atribuţii, competenţă, organizare şi salarizare stabilite prin lege specială, iar promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condiţiile prevăzute de art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată.
Pentru aceste motive, s-a arătat că numirea procurorilor la D.N.A. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta realizându-se doar conform dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 304/2004, republicată, Legea nr. 303/2004 şi OUG nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Intimatul a mai precizat şi că dispoziţiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.N.A. sunt norme de excepţie, supuse unei interpretări restrictive iar procurorii numiţi la D.N.A. revin, la încetarea activităţii, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurentă, intimatul C.S.M. susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Analizând recursul formulat de F.B.C.M., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 304 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în cauza de faţă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Prin OUG nr. 43/2002 s-a înfiinţat la nivel naţional, Parchetul Naţional Anticorupţie, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României.
Ulterior, prin OUG nr. 102 din 24 octombrie 2003, aprobată prin Legea nr. 26 din 5 martie 2004, art. 1 alin. (1) din OUG nr. 43/2002 s-a modificat în sensul că P.N.A. funcţionează pe lângă I.C.C.J., ca Parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie.
Prin OUG nr. 134 din 29 mai 2005, P.N.A. a fost reorganizat ca structură autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, schimbându-şi denumirea în Departamentul Naţional Anticorupţie iar ulterior devenind Direcţia Naţională Anticorupţie prin Legea nr. 54/2006.
Astfel, recurenta a fost numită în funcţia de procuror la D.N.A. prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ulterior interviului susţinut şi avizului favorabil de numire în funcţie emis de Secţia pentru procurori a C.S.M.
Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 54/2006, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.
Rezultă aşadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituţiei promovării procurorilor şi cele ale instituţiei numirii acestora.
Având în vedere modalitatea de înfiinţare a D.N.A. şi de numire a procurorilor în cadrul D.N.A. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurenta a fost numită, în condiţiile legii speciale (Legea nr. 54/2006), la D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.N.A. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la Parchetul Naţional Anticorupţie, structură similară D.N.A., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene".
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constând în deciziile invocate de recurentă, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
Rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei", iar menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale.
Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat şi va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce o priveşte pe recurentă şi, în consecinţă, va obliga C.S.M. să recunoască gradul profesional dobândit prin numirea la D.N.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.B.C.M. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează în parte hotărârea atacată în ceea ce o priveşte pe recurenta F.B.C.M.
Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la recunoaşterea gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2008.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1870/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1877/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
