ICCJ. Decizia nr. 1878/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1878/2008
Dosar nr. 752/1/200.
Şedinţa publică din 18 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii B.I. a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii a arătat că, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2125/C din 2 septembrie 2002, începând cu data de 1 septembrie 2002 a fost numit în funcţia de procuror în cadrul P.N.A.
A precizat că P.N.A. funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iar promovarea în funcţia de procuror la P.N.A., devenit în prezent D.N.A., justifică dreptul de a beneficia de gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea petentului B.I., privind recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În argumentarea acestei soluţii Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
-P.N.A. a fost înfiinţat, la nivel naţional, prin OUG nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. Chiar dacă în prezent D.N.A. funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuţii, competenţă, organizare, funcţionare şi salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];
- D.N.A. are o structură de organizare şi un stat de funcţii şi de personal distincte, separate de cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.
- competenţa efectuării urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie aparţine direcţiei, astfel că nu poate fi ridicată problema validităţii actelor procedurale întocmite de procurorii specializaţi care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ;
- încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupţie s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute iniţial în art. 6, art. 8 şi art. 9 din OUG nr. 43/2002 şi apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcţii superioare de execuţie, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată şi completată prin OUG nr. 179/1999, cât şi în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004, se face prin concurs. Nici unul dintre procurorii care au solicitat recunoaşterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a funcţionat, nu a fost promovat şi nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcţii de execuţie la parchetul respectiv;
- dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „doar prin numirea la D.N.A." ar crea o situaţie discriminatorie în raport cu toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susţină concursuri, eludând în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs, împrejurarea că legiuitorul nu a înţeles să facă o excepţie de la aceeaşi regulă rezultând şi din dispoziţiile OUG nr. 43/2002, care stabilea, în mod expres, în art. 30, că dispoziţiile Legii nr. 92/1992, inclusiv cele referitoare la promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin examen/concurs, se aplică şi în cazul P.N.A.;
- legiuitorul a prevăzut în mod expres, comprehensibil, faptul că, la încetarea activităţii în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, fiind constituit în acest scop, prin OUG nr. 100/2007, un fond de rezervă de 50 posturi de procuror, număr ce se poate actualiza anual prin hotărâre a Guvernului;
- salarizarea procurorilor D.N.A. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul procurorul B.I. solicitând să se constate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 317/2004,republicată, coroborat cu art. 304 C. proc. civ. şi potrivit principiului activităţii legii şi succesiunii legilor în timp, că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate, în considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că motivarea ei constă într-o înşiruire de aspecte care ţin, în cel mai bun caz, de managementul resurselor umane din cadrul parchetelor şi nu de raţionamentul juridic şi rigoarea abordării, care ar trebui să caracterizeze o hotărâre a unui asemenea organism. Practic, susţine recurentul, motivarea hotărârii constă în invocarea unor texte care nu au relevanţă directă asupra problemei pusă în discuţie, fără a fi abordată problema de fond, anume că a dobândit gradul profesional respectiv prin efectul legii, în condiţiile şi sub imperiul Legii nr. 92/1992 şi a OUG nr. 43/2002 care nu condiţionau numirea de promovarea unui examen, ci prevedeau alte criterii de selecţie.
Recurentul a făcut referire şi la evoluţia în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcţii de execuţie şi organizarea structurii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, concluzionând că principiul activităţii, aplicarea normelor juridice în timp şi interpretarea logică şi sistematică a acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în cadrul P.N.A., în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv, în acelaşi sens pronunţându-se şi instanţa supremă prin deciziile nr. 1112 şi 1113 din 21 februarie 2007.
Intimatul C.S.M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la D.N.A.
În susţinerea acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele hotărârii recurate, concluzionând că numirea procurorilor la D.N.A. le conferă dreptul de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
Cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurent, s-a susţinut că deciziile respective nu au caracter obligatoriu în cauzele similare deduse judecăţii, întrucât nu au fost pronunţate în cauze având ca obiect un recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare a problemei de drept supusă judecăţii.
Intimatul a depus la dosar o notă privind evoluţia profesională a recurentului şi nota întocmită de D.R.U.O. – Serviciul Resurse umane pentru Parchete cu privire la cererile formulate de 69 procurori care funcţionează sau au funcţionat în cadrul P.N.A., în prezent D.N.A., de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recursul este fondat.
Recurentul şi-a început activitatea în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi la data de 1 mai 1988, iar de la data de 1 februarie 1999 şi-a desfăşurat activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Începând cu data de 1 septembrie 2002, prin Ordinul nr. 2125/C din 2 septembrie 2002, recurentul a fost numit în funcţia de procuror în P.N.A., la nivel central, iar la data de 1 decembrie 2002, prin Ordinul nr. 2899/C/2002, a fost numit în funcţia de procuror inspector şef la Serviciul de inspecţie din cadrul P.N.A. În perioada 25 ianuarie 2005 - 24 mai 2005, acesta a activat ca procuror militar şef adjunct secţie la P.N.A., iar în perioada 24 mai 2005 – 5 ianuarie 2006 ca procuror militar în cadrul aceleiaşi structuri specializate, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari. În prezent recurentul activează ca inspector la C.S.M., fiind detaşat de la data de 5 ianuarie 2006.
Pentru dezlegarea problemei de drept ce vizează, în esenţă, dobândirea de către recurent a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se impune a fi avute în vedere condiţiile şi modalitatea de înfiinţare a P.N.A., în prezent D.N.A., normele legale în temeiul căror s-a realizat numirea recurentului, precum şi caracterul special al acestora.
P.N.A. a fost înfiinţat prin OUG nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, care îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi.
Iniţial P.N.A. a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general şi coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar în OUG nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reglementarea entităţii specializate în combaterea corupţiei a fost radical modificată prin OUG nr. 134/2005, care în art. 1 a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma D.N.A., structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a OUG nr. 134/2005, care a modificat dispoziţia legală menţionată în sensul înfiinţării D.N.A., ca structură cu personalitate juridică „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. D.N.A. este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului şef al direcţiei [art. 1 alin. (31) din OUG nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior).
Evoluţia legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcţii care îl compun.
Ordinul prin care recurentul a fost numit în funcţia de procuror la P.N.A. a fost emis de Ministrul Justiţiei, în temeiul art. 8 alin. (2), art. 9 din Legea nr. 503/2002 privind P.N.A. şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, bazată pe recomandarea Procurorului General al P.N.A. şi având consimţământul magistratului în cauză.
În temeiul art. 8 alin. (2) din OUG nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, procurorii P.N.A. erau numiţi iniţial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcţie cu acordul lor, iar la încetarea funcţiei, prin expirarea perioadei pentru care au fost numiţi ori datorită unor cauze neimputabile, aceştia aveau dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărei rezervare era obligatorie.
Pentru numirea procurorilor în P.N.A. era necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 9 din OUG nr. 43/2002, respectiv: calităţi profesionale deosebite, o bună reputaţie, o conduită morală ireproşabilă, pregătire specială în combaterea infracţiunilor de corupţie şi o vechime de 6 ani în funcţia de procuror sau de judecător.
Acest act normativ a instituit aşadar o procedură derogatorie de la dispoziţiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, care instituiau condiţia examenului pentru promovarea în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel şi parchetele de pe lângă instanţe.
În acel context legislativ, numirea la P.N.A. a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în funcţia superioară de execuţie.
Distincţia pe care intimatul o face între noţiunea de „numire" şi cea de „promovare" nu ţine seama de terminologia utilizată de Legea nr. 92/1992 şi de condiţiile instituite pentru promovarea în funcţie sub imperiul respectivului act normativ, bazându-se pe prevederile legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcţie a recurentului (art. 43 din Legea nr. 303/2004 şi art. 87 din Legea nr. 303/2004).
La data intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraţilor şi organizarea judecătorească magistraţii aflaţi în funcţie au fost consideraţi, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care au fost numiţi.
Susţinerea intimatului nu poate fi acceptată, de altfel, nici din perspectiva noului cadru legislativ, întrucât art. 87 din Legea nr. 303/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcţie de execuţie, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită prin art.43 din Legea nr.303/2004, care implică o selecţie a candidaţilor prin prisma unor condiţii şi calităţi profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiei de procuror la D.N.A.
În concluzie, înfiinţarea şi reorganizarea P.N.A. au fost fundamentate pe raţiuni de politică a justiţiei în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană şi de eficientizare a luptei împotriva corupţiei, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ţinută morală şi de performanţă a procurorilor specializaţi în combaterea infracţiunilor de corupţie.
În aceste condiţii, numirea procurorilor specializaţi potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Sub acest aspect, Înalta Curte mai constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor ce reglementează cariera magistraţilor", prin respectiva hotărâre fiind recunoscut gradul profesional al unui procuror.
În cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit la D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile procedurii speciale instituită de lege, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878/2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la a cest nivel în ierarhia parchetelor.
Aceeaşi concluzie se impune şi în virtutea principiului disciplinei jurisdicţionale, consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., în raport cu practica deja existentă la nivelul acestei instanţe.
Pentru admiterea cererilor de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul procurorilor numiţi la P.N.A./D.N.A., au fost reţinute anterior şi argumente ce vizează dreptul comunitar, în sensul că „admiterea tezei intimatului echivalează cu încălcarea unor principii generale al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, etc., principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene".
Or, o soluţie contrară, fără argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi, potrivit art. 26 din Legea nr. 303/2004, ar genera divergenţe de jurisprudenţă care ar avea ca efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O.
Prin urmare, susţinerea intimatului în sensul că această jurisprudenţă nu este obligatorie va fi înlăturată, rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care în această materie judecă în primă şi ultimă instanţă, fiind acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei" şi nicidecum de a accepta astfel de divergenţe, a căror existenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este, în sine, contrară principiului securităţii raporturilor juridice, care rezidă implicit din toate articolele convenţiei şi constituie un element fundamental al statului de drept .
Raportat la existenţa unor raţiuni şi obiective specifice, avute în vedere la înfiinţarea actualului D.N.A., Curtea urmează să înlăture şi apărarea intimatului în sensul că recunoaşterea gradului profesional solicitat de recurent ar crea o situaţie discriminatorie în raport de toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public, care, pentru a promova la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie să susţină un concurs.
În jurisprudenţa sa constată, C.E.D.O. a reţinut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăresc un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (ex. Cauza Beian contra României, hotărârea din 6 decembrie 2007).
Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de corupţie, materializată în adoptarea unor acte normative cu caracter special şi înfiinţarea D.N.A. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar dobândirea ipso facto a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către procurorul numit la D.N.A., care exercită, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul respectivei structuri, se încadrează în limitele unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.
Faţă de cele expuse, Curtea apreciază că hotărârea atacată este nelegală, motiv pentru care, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborate cu art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, va admite recursul, dispunând anularea acesteia, în parte, în ceea ce îl priveşte pe recurent şi va obliga intimatul C.S.M. să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.I. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează în parte hotărârea atacată în ceea ce îl priveşte pe B.I.
Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască recurentului gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1874/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1884/2008. Contencios → |
|---|
