ICCJ. Decizia nr. 1887/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1887/2008
Dosar nr. 7055/2/200.
Şedinţa publică din 14 mai 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 9 octombrie 2007, reclamanta M.M. a chemat în judecată Guvernul României şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, solicitând anularea HG nr. 1039 din 28 octombrie 2007 prin care s-a dispus trecerea sa din funcţia de prefect al municipiului Bucureşti în cea de subprefect a aceleiaşi localităţi, cerând totodată suspendarea executării acestei măsuri şi repunerea în funcţia de prefect.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că măsura dispusă este nelegală şi netemeinică, fiind emisă cu încălcarea principiului mobilităţii înalţilor funcţionari publici care se poate realiza, potrivit HG nr. 341/2007 numai în condiţiile legii, în scopul şi limitele prevăzute de acea hotărâre, sub sancţiunea nulităţii.
Reclamanta a precizat că modificarea raporturilor sale de serviciu prin trecerea dintr-o funcţie publică în alta, nu se înscrie între modalităţile expres prevăzute de HG nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, actul atacat încălcând principiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 referitoare la stabilitate, legalitate, imparţialitate, obiectivitate şi transparenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 24 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în majoritate, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că actul atacat indică temeiul de drept a măsurii dispuse, respectiv art. 19 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 188/1999, trecerea reclamantei din funcţia publică de prefect în funcţia publică de subprefect al aceleiaşi localităţi dispunându-se cu respectarea principiului mobilităţii înalţilor funcţionari publici, prin aplicarea prevederilor art. 95 din legea privind Statutul funcţionarilor publici şi art. 29 din HG nr. 341/2007.
Instanţa a constatat că hotărârea emisă de Guvernul României nu încalcă principiile transparenţei şi legalităţii, fiind dispusă pentru eficientizarea activităţii instituţiei prefectului şi avându-se în vedere interesul public, respectiv rolul instituţiei prefectului pentru procesul de reformă şi calitatea acestui înalt funcţionar public de reprezentant al Guvernului în teritoriu.
Instanţa a mai reţinut că măsura dispusă nu reprezintă o retrogradare şi nici o sancţiune disciplinară, întrucât nu s-a imputat reclamantei săvârşirea vreunei abateri disciplinare şi nici nu s-a contestat legalitatea numirii sale, ci doar s-a decis punerea în practică a principiului mobilităţii înalţilor funcţionari publici, Decizia nefiind condiţionată de acordul persoanei în cauză.
Prin încheierea din aceeaşi dată, 24 ianuarie 2008, instanţa a admis cererea reclamantei privind rectificarea încheierii de şedinţă din 10 ianuarie 2008, în sensul că a constatat lipsa notei de fundamentare de la dosarul cauzei, în timpul concluziilor orale ale reprezentantului Guvernului României şi a solicitat depunerea actului.
De asemenea, instanţa a respins cererea formulată de pârâtul Guvernul României privind rectificarea aceleiaşi încheieri, precum şi excepţia decăderii din probă, invocată de reclamantă.
Împotriva sentinţei şi a încheierii din 24 ianuarie 2008 a formulat recurs reclamanta M.M., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a arătat că instanţa a greşit, nereţinând nelegalitatea actului contestat, care nu cuprinde în fapt, motivarea măsurii dispuse, rezumându-se să indice un text de lege ce ar reprezenta o justificare suficientă a hotărârii de guvern.
Reclamanta a criticat sentinţa şi sub aspectul constatării eronate că prin măsura dispusă nu ar fi fost încălcate principiile transparenţei, legalităţii şi mobilităţii, deşi nu s-a motivat în care dintre cazurile de mobilitate se încadrează noţiunea de „trecere" din funcţia de prefect în cea de subprefect şi nici în ce mod se realizează prin această măsură eficientizarea activităţii instituţiei prefectului.
În realitate, a susţinut reclamanta, măsura a fost dispusă în mod discreţionar şi abuziv, reprezentând o adevărată retrogradare din funcţie cu un evident caracter politic, fiind luată fără a se analiza rezultatele profesionale obţinute ca prefect.
Astfel, a mai arătat reclamanta, au fost încălcate principiile stabilităţii, legalităţii, imparţialităţii, obiectivităţii şi transparenţei prevăzute la art. 3 din Legea nr. 188/1999, retrogradarea din funcţie dispunându-se fără nici un motiv concret, fără imputarea unei activităţi necorespunzătoare sau a unei abateri disciplinare. De asemenea nu au fost respectate nici prevederile art. 28 alin. (1) din HG nr. 341/2007, potrivit cărora mobilitatea înalţilor funcţionari publici se poate realiza şi poate fi dispusă numai în condiţiile legii, în scopul şi limitele expres prevăzute de hotărârea de guvern, sub sancţiunea nulităţii acestei măsuri.
Reclamanta a mai invocat greşita respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, deşi cererea îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 14 cu referire la art. 15 din Legea nr. 554/2004, privind existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa unei pagube.
Critica privind încheierea de şedinţă din 24 ianuarie 2008, vizează atitudinea instanţei care, în timpul dezbaterilor pe fond a cerut reprezentantului Guvernului României să depună la dosar nota de fundamentare, act ce nu a fost comunicat reclamantei şi care nu mai putea fi administrat, potrivit art. 167 alin. (2) C. proc. civ. Instanţa de fond ar fi trebuit, susţine în recurs reclamanta, să dispună decăderea pârâtului din proba cu acte, ce fusese încuviinţată la 22 noiembrie 2007, astfel încât, respingerea acestei solicitări apare ca nelegală.
Reclamanta a invocat şi încălcarea dreptului său la apărare prin admiterea de către instanţa de fond a depunerii notei de fundamentare după începerea dezbaterilor pe fond, act de altfel nevalabil, în lipsa mai multor elemente de fond şi de formă.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, sentinţa criticată reflectă analiza corectă a probelor administrate şi interpretarea justă a prevederilor legale incidente în cauză, reţinând în mod întemeiat că Guvernul României, prin emiterea actului administrativ contestat, şi-a exercitat dreptul de apreciere, în limitele conferite de lege şi nu în mod abuziv şi arbitrar cum a susţinut reclamanta.
În acest sens, Curtea reţine că instanţa de fond a analizat pertinent susţinerile şi apărările părţilor, în raport cu specificul raporturilor de drept administrativ, punând în balanţă, pe de o parte, interesul public al bunei funcţionări a instituţiilor statului, pe care pârâţii au obligaţia să îl ocrotească, în limitele propriilor competenţe prevăzute de dispoziţiile legale, iar pe de altă parte, conţinutul dreptului sau al interesului legitim privat căruia i s-ar fi putut aduce atingere.
Astfel, instanţa, constatând inexistenţa unei vătămări produse reclamantei într-un drept sau interes legitim, a decis în mod întemeiat asupra legalităţii hotărârii de guvern de trecere a unui înalt funcţionar public într-o altă funcţie de conducere în cadrul aceleiaşi instituţii.
Curtea reţine că instanţa de fond a analizat în mod judicios contextul în care a fost emisă hotărârea atacată, la adoptarea măsurii dispuse, care implică şi o componenţă subiectivă, fiind luate în considerare nu numai competenţa, performanţele profesionale sau integritatea reclamantei, ci şi aptitudinile acesteia de comunicare în teritoriu ca reprezentant al Guvernului României, urmărindu-se creşterea gradului de eficientizare a activităţii instituţiei prefectului în municipiul Bucureşti.
Criticile aduse sentinţei cu privire la legalitatea actului administrativ nu sunt fondate, elaborarea hotărârii de guvern prin care s-a dispus modificarea raporturilor de serviciu ale reclamantei având la bază prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) art. 87 şi art. 93 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici, precum şi dispoziţiile art. 27-30 şi art. 33 din HG nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici.
Potrivit acestor prevederi, înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă disponibilitate la numirile în aceste funcţii, necondiţionându-se mobilitatea de acordul acestor funcţionari la mutarea de pe o funcţie publică în alta. Dispoziţiile legale aplicabile acestei categorii de funcţionari publici nu consfinţesc dreptul unei persoane de a fi păstrată într-o anumită funcţie sau pe un anumit nivel ierarhic, oportunitatea modificării raporturilor de serviciu urmând a fi apreciată de cel căruia îi revine competenţa legală de numire în funcţie, în scopul şi în limitele prevăzute de lege.
Astfel cum a reţinut instanţa de fond, în preambulul hotărârii sunt indicate temeiurile de drept ale trecerii reclamantei din funcţia de prefect în cea de subprefect, iar motivele luării acestei măsuri sunt prevăzute în nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, întocmită de Ministerul Internelor şi Reformei administrative, respectiv eficientizarea activităţii instituţiei şi interesul public, neavând suport susţinerile privind nerespectarea principiilor care stau la baza exercitării funcţiei publice .
Astfel cum a reţinut instanţa de fond, actul atacat, care modifică raporturile de serviciu ale reclamantei nu reprezintă o sancţiune disciplinară, prin măsura dispusă neurmărindu-se retrogradarea reclamantei, ori vătămarea unui drept subiectiv legitim, ci eficientizarea activităţii instituţiei prefectului.
Referitor la criticile privind respingerea cererii de suspendare a executării hotărârii atacate, acestea nu au suport legal, neaflându-ne în prezenţa unui caz bine justificat cum impun prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât timp instanţa de fond a reţinut legalitatea şi temeinicia actului administrativ atacat.
În raport de motivele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat împotriva sentinţei pronunţate.
Aceeaşi soluţie se impune şi faţă de criticile aduse încheierii datate 24 ianuarie 2008, fiind corectă soluţia de respingere a cererii reclamantei de decădere a Guvernului României din proba constând în nota de fundamentare ce a însoţit proiectul de hotărâre iniţiat de Ministrul Internelor şi Reformei Administrative şi însuşit ulterior de executiv, proba fiind admisă anterior, iar necesitatea depunerii înscrisului rezultând şi din dezbateri.
Nici critica privind încălcarea dreptului la apărare prin depunerea notei de fundamentare în timpul dezbaterilor nu este întemeiată, reclamanta având timp util la dispoziţie pentru a studia înscrisul şi posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta apărările, având în vedere faptul că instanţa de fond a dispus repunerea cauzei pe rol şi amânarea judecăţii cu două săptămâni.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge ca nefondat şi recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 24 ianuarie 2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1884/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1889/2008. Contencios → |
|---|
