ICCJ. Decizia nr. 1890/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1890/2008
Dosar nr.2979/118/200.
Şedinţa publică din 14 mai 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 1610/CA/2006 reclamantul D.G. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să-i elibereze Certificatul de confirmare a titlului de doctor şi la recuperarea drepturilor legale de care a fost privat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în şedinţa din 21 iunie 2004 a susţinut teza de doctorat în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, membrii comisiei special constituite hotărând în unanimitate acordarea titlului de doctor in domeniul Agronomie si calificativul de „foarte bine".
Dosarul de doctorat împreună cu hotărârea comisiei au fost înaintate C.N.A.T.D.C.U. de pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în vederea confirmării. Prin adresa nr. 18320 din 4 octombrie 2006, Ministerul Educaţiei şi Cercetării i-a comunicat reclamantului faptul că nu acordă aviz favorabil dosarului acestuia pentru confirmarea titlului ştiinţific de doctor.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 5 din HG nr. 37 din 25 ianuarie 1999.
Prin încheierea nr. 12 din 11 ianuarie 2007 Tribunalul Constanţa a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâtul fiind o autoritate publică centrală.
La cererea Curţii, reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 43.722,84 lei, echivalentul a 13.412 Euro, cu titlu de daune materiale şi 10.000 Euro, daune morale.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că acţiunea reclamantului este neîntemeiată.
În motivare s-a precizat că la data înscrierii reclamantului la doctorat erau în vigoare dispoziţiile Hotărârii nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 privind titlurile ştiinţifice în Republica Socialistă România.
Hotărârea nr. 2910/1967 a fost abrogată prin HG nr. 301/1996, ce a fost la rândul ei abrogată prin HG nr. 590/1997.
Potrivit art. 35 alin. (1) din HG nr. 590/1997, prevederile prezentei hotărâri se aplică integral doctoranzilor înmatriculaţi începând cu data de 1 ianuarie 1993, alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că pentru doctoranzii înmatriculaţi înaintea adoptării hotărârii, programul individual de pregătire nu se modifică.
Doctoranzii au dreptul să întrerupă programul de pregătire individuală singură dată, pentru motive întemeiate, pentru o perioadă de maxim un a potrivit art. 25 alin. (1).
Reclamantul s-a înscris la doctorat în data de 1 aprilie 1995, Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti, Facultatea de Medicină Veterinară. La data de 29 mai 1995 a fost aprobat în şedinţa Consiliu profesoral Planul individual al activităţii de pregătire al reclamantului, potrivit căruia acesta trebuia să prezinte referatul cu tema „sinteza bibliograf asupra condiţiilor pedogeneice din Podişul Carasu, proprietăţile solului care influenţează tehnologiile", în februarie 1996 şi referatul cu tema „proprietăţile solului care influenţează tehnologiile şi producţiile culturilor agricole în Podişul Carasu", în februarie 1999.
Or, reclamantul a prezentat cele două referate în martie 2003 respectiv septembrie 2003, cu depăşirea stagiului de pregătire, motiv pentru care pârâtul nu a acordat aviz favorabil dosarului acestuia pentru confirmarea titlului ştiinţific de doctor.
Reclamantul a formulat precizări prin care a arătat că în speţă aplicabile dispoziţiile HG nr. 37/1999, care a abrogat HG nr. 590/ 1997.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 733/CA din 24 octombrie 2007 a respins ca nefondată acţiunea formulată de D.G.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data înscrierii reclamantului la doctorat erau în vigoare dispoziţiile Hotărârii nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 privind titlurile ştiinţifice în R.S.R., iar potrivit acestui act normativ durata stagiului de pregătire la doctorat era de cel mult 4 ani cu posibilitatea de întrerupere şi decalare a termenului şi condiţia ca perioadele de întrerupere cumulate, să nu depăşească 2 ani.
Or, în cauză, reclamantul s-a înscris la doctorat în data de 1 aprilie 1995 la Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti şi teza de doctorat a fost susţinută în data de 21 iunie 2004.
Prin urmare, s-a constatat că nu au fost respectate termenele prevăzute de HG nr. 37/1999 şi nici măcar cele aprobate de conducerea I.O.D., astfel că nu are nici o relevanţă faptul că membrii comisiei de doctorat în urma susţinerii tezei, au acordat reclamantului titlul de doctor, deoarece potrivit art. 3 alin. (2) din HG nr. 37/1999 pentru a primi titlul ştiinţific de doctor, doctoranzii trebuie să îndeplinească toate obligaţiile programului de doctorat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D.G., criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, următoarele:
- cauza dedusă judecăţii se subordonează HG nr. 37/1999, art. 39 alin. (2) care a abrogat toate hotărârile invocate de pârâtă, respectiv HG nr. 2910/1967, HG nr. 301/1996 şi HG nr. 590/1997, precum şi principiului autonomiei universitare, în temeiul căruia Biroul Senatului U.S.A.M.V. a aprobat derogarea de la termen pentru susţinerea celui de-al doilea referat şi a tezei de doctorat, în baza situaţiei reale cunoscută în agricultură;
- motivarea instanţei de judecată în sensul că la data înscrierii la doctorat a reclamantului erau în vigoare dispoziţiile HG nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 este greşită, deoarece la data înscrierii la doctorat aceste acte normative erau abrogate, iar actul normativ în baza căruia i s-au impus condiţiile de participare era HG nr. 37/1999;
- instanţa de judecată a interpretat greşit dispoziţiile art. 16 alin. (2) din HG nr. 37/1999 şi a nesocotit aprobarea Biroului Senatului Universităţii nr. 6831/2003 şi adeverinţele nr. 1341/2004 şi nr. 2158/2004 eliberate de U.S.A.M.V. Bucureşti din conţinutul cărora rezultă clar, cert şi ferm că stagiul de pregătire ca doctorand a început la data de 1 aprilie 1995 şi s-a încheiat la 21 aprilie 2004, conform art. 7 alin. (1) din HG nr. 37/1999;
- având în vedere titlul lucrării de doctorat şi specificului acestei discipline, referatul al doilea cu tema „Proprietăţile Solului care influenţează tehnologiile şi producţiile culturilor agricole în Podişul Carasu" nu putea să-şi atingă obiectivele finale întrucât concluziile acestuia trebuiau să se raporteze la producţiile obţinute în câmpurile experimentale, eşalonat pe o perioadă de cinci ani consecutivi pentru a fi mai concludente, edificatoare şi cu un pronunţat caracter de recomandări tehnice corespunzător temei de cercetare.
Or, în Dobrogea, în perioada anilor 1999-2003 a fost secetă excesivă şi persistentă, ce a afectat culturile agricole mergând până la compromiterea totală a acestora.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul D.G. a început stagiul de pregătire ca doctorand la data de 1 aprilie 1995. Această împrejurare rezultă din Planul individual al activităţii de pregătire aprobat în şedinţa Consiliului profesoral din 29 mai 1995.
La data înscrierii la doctorat erau în vigoare dispoziţiile Hotărârii nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 privind titlurile ştiinţifice în R.S.R.
Hotărârea nr. 2310/1967 a fost abrogată prin HG nr. 301/1996 abrogată la rândul ei prin HG nr. 590/1997.
Prin HG nr. 37/1999 s-a abrogat şi HG nr. 590/1997 privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului. Potrivit art. 39 alin. (2) din HG nr. 37/1999, pentru doctoranzii înmatriculaţi după data de 1 ianuarie 1993, termenul limită pentru susţinerea tezei de doctorat este în conformitate cu această ultimă hotărâre.
În concluzie, speţa de faţă se raportează la dispoziţiile HG nr. 37/1999.
Cu aplicabilitatea acestui act normativ este de acord şi recurentul-reclamant prin motivele de recurs formulate. Contestă însă modul în care a fost interpretat art. 16 alin. (2) din HG nr. 37/1999.
Art. 16 alin. (2) stabileşte durata programului de pregătire a doctoranzilor la cel mult 2 ani în sistemul cu frecvenţă şi cel mult 4 ani în sistemul fără frecvenţă. Durata programului de pregătire este definită ca fiind perioada cuprinsă între data înmatriculării ca doctorand şi data susţinerii publice a tezei.
Această perioadă, mai prevede HG nr. 37/1999 în art. 7, poate fi întreruptă şi în consecinţă, decalată, pentru motive temeinice cu aprobarea conducerii I.O.D. cu condiţia ca perioadele de întrerupere anulate să nu depăşească 2 ani.
În cauză, recurentul-reclamant, înscris aşa cum s-a arătat mai sus, la data de 1 aprilie 1995, şi-a susţinut teza de doctorat la data de 21 iunie 2004.
Se constată aşadar, depăşirea cu mult a termenelor reglementate de art. 7 din hotărâre, ori pentru a primi titlul ştiinţific de doctor, doctoranzii trebuie să îndeplinească toate obligaţiile programului de doctorat [art. 3 alin. (2) din HG nr. 37/1999].
Prima instanţă s-a pronunţat corect şi în ceea ce priveşte aprobarea dată de conducerea universităţii de a prezenta teza până la sfârşitul anului 2003. Atâta timp cât reclamantul, conform adeverinţei emisă, a susţinut teza de doctorat în data de 21 iunie 2004, această aprobare nu poate constitui mijloc de apărare cu privire la depăşirea duratei programului de pregătire reglementat de lege.
Nici seceta excesivă şi persistentă despre care vorbeşte reclamantul nu poate fi luată în considerate de instanţă ca motiv de depăşire a termenelor reglementate de HG nr. 37/1999, deoarece excede cadrului legal nefiind reglementată de normele invocate aplicabile.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G. împotriva sentinţei civile nr. 733/CA din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1889/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1892/2008. Contencios → |
|---|
