ICCJ. Decizia nr. 2099/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2099/2008
Dosar nr. 1534/59/2007
Şedinţa publică de la 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2007, SC A.S.G. SRL Jimbolia a solicitat, în temeiul art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 2003 modificată şi republicată, şi a art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei nr. 557 din 23 august 2008 emisă de D.G.F.P. Timiş prin care s-a atras răspunderea solidară a societăţii reclamante pentru debitul de 2.243.835 RON datorat de SC A.J.T. SA Jimbolia.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că împotriva deciziei respective a formulat contestaţie, că odată cu emiterea acesteia organul fiscal a procedat la luarea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor sale, că, în baza somaţiei nr. 19.030 din 10 octombrie 2007 Administraţia Finanţelor Publice Jimbolia a declanşat executarea silită pentru întreg debitul, procedând la poprirea conturilor sale bancare.
S-au mai invocat următoarele argumente:
- societatea are ca obiect de activitate cultura vegetală având în lucru aprox.4.000 ha. teren agricol şi având un număr de aprox. 60 angajaţi;
- este cunoscut că aceste societăţi obţin venituri numai sezonier, la recoltarea şi valorificarea acestei producţii, precum şi faptul că reluarea ciclului agricol, respectiv înfiinţarea de noi culturi pentru anul agricol 2007 necesită sume importante de bani şi în condiţiile în care producţia anului agricol 2006/2007 nu a fost valorificată, nu este în posesia sumelor pentru care s-a început executarea silită.
În plus, în raport cu condiţiile speciale ale acestui an, cu secetă şi producţii mici, executarea societăţii (prelevarea integrală şi imediată a veniturilor obţinute în acest an agricol) ar face imposibilă reluarea ciclului agricol ceea ce ar duce ca aprox.4.000 ha. teren să rămână nelucrate şi cca.400 persoane care au teren în arendă la societate să rămână fără venituri din arendă.
S-a mai susţinut că prin înfiinţarea popririi societatea se află în imposibilitate de a-şi achita obligaţiile proprii (impozite pe salarii, TV, impozite locale, plăţi către arensai, etc.), că a achitat o parte din debitul solicitat, respectiv suma de aproximativ 180.000 RON înainte de începerea executării silite şi că, aşa cum rezultă din procesele-verbale anexate, s-a procedat la înfiinţarea unui sechestru asigurător pe mai multe imobile proprietatea societăţii, în valoare totală de aprox. 47.000.000 RON, astfel că sunt asigurate garanţiile pentru recuperarea debitului.
Pârâta D.G.F.P. a judeţului Timiş a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, obligarea reclamantei la plata unei cauţiuni, şi în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat pentru neîndeplinirea condiţiile prevăzute de lege.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 319 din 4 decembrie 2007, a dispus suspendarea executării deciziei nr. 557 din 23 august 2007 până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ, reţinând, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a mai reţinut că în cauza dedusă judecăţii, reclamanta a contestat în procedură prealabilă decizia nr. 557 din 23 august 2007 prin care pârâta D.G.F.P Timiş i-a atras răspunderea solidară pentru un debit de 2.243.835 RON datorat de debitoarea SC A.J.T. SA Jimbolia.
Având în vedere caracterul executoriu al creanţelor fiscale pârâta a pornit deja executarea silită împotriva reclamantei prin luarea de măsuri asigurătorii, somaţie de plată şi prin poprirea conturilor bancare ale acesteia, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Totodată, având în vedere aceste constatări şi faptul că reclamanta este o societatea comercială cu activitate în domeniul agricol, cu un personal angajat în număr de 60, că este antrenată în contracte de arendă cu aproximativ 400 persoane, instanţa de fond a admis cererea apreciind-o ca întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinându-se şi achitarea cauţiunii stabilită în condiţiile art. 7231 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta D.G.F.P. Timiş, invocând dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ. precum şi cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Mai înainte însă de a examina motivele de recurs, Înalta Curte va examina, conform art. 137, C. proc. civ. excepţiile invocate.
Astfel, referitor la excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată în raport cu data comunicării hotărârii atacate - 18 decembrie 2007, data înregistrării recursului - 20 decembrie 2007 şi dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării unui act administrativ poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Referitor la excepţia nulităţii recursului, având în vedere dispoziţiile art. 14 şi 28 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 3021, 304 şi 306 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată, în raport cu motivele de recurs formulate în cauză precum şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ.
De altfel, în dezvoltarea motivelor sale de recurs, chiar dacă acestea nu sunt strict structurate potrivit prevederilor art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit şi cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a admis cererea de suspendare.
Se susţine că intimata-reclamantă nu a dovedit că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu atât mai mult cu cât criteriul valorii debitului contestat nu are relevanţă în cauză.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este cunoscut că, de regulă, actul administrat se bucură de prezumţia de legalitate fiind executoriu ex officio (din oficiu), legiuitorul acceptând totuşi, în situaţii strict şi limitativ prevăzute, posibilitatea suspendării executării acestuia.
Astfel, conform art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 actul administrativ fiscal poate fi suspendat dar numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii care a emis actul atacat.
Prin art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul statuează că sintagma ”pagubă iminentă” semnifică „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” , iar potrivit lit. t) al aceluiaşi alin. sintagma „cazuri bine justificate” semnifică „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Or, în cauză, Înalta Curte constată că, pe de o parte, că din probele sumare administrate în cauză nu rezultă îndeplinirea acestor condiţii, iar, pe de altă parte, că instanţa de fond nu a a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) teza ultimă, C. proc. civ., având în vedere că începerea executării şi limita debitului stabilit în sarcina societăţii nu sunt de natură, prin ele însele, de a justifica suspendarea executării, fără a se face dovezi măcar cu privire la cifra de afaceri a acesteia (ca principal element de reliefare a puterii economice) şi la cele susţinute de parte.
Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, va admite recursul şi rejudecând pricina, pentru considerentele arătate în cele ce preced, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată, în baza dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 14 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile de tardivitate şi nulitate a recursului.
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Timiş împotriva sentinţei civile nr. 319 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2094/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2100/2008. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
