ICCJ. Decizia nr. 2107/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2107/2008
Dosar nr. 7625/2/2006
Şedinţa publică de la 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la 1 august 2006 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC I.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., anularea răspunsurilor formulate prin adresele din 23 iunie 2006 şi din 6 iunie 2006 emise de pârâtă şi obligarea acesteia să înregistreze în baza de date preţurile de import dovedite ca fiind reale prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi prin decizii administrative jurisdicţionale irevocabile.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, deşi există peste 50 de soluţii irevocabile în favoarea sa prin care se constată corectitudinea preţului declarat în vamă, autoritatea vamală a apreciat ca fiind relevant un preţ de import substanţial mai mare decât cel real, condiţionând eliberarea mărfurilor din vamă de achitarea unei garanţii vamale oneroase. Cererea reclamantei de introducere în baza de date pentru marfa cafea verde nedecofeinizată cod T a puţului cuprins între 400 - 1450 45 D/tonă în funcţie de ţara de origine a fost respinsă de către pârâtă cu adresa din 6 iunie 2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2099 din 11 septembrie 2007 a respins atât excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii cât şi acţiunea formulată de reclamanta SC I.I. SRL Otopeni, judeţul Ilfov în contradictoriu cu pârâta A.N.V., ca neîntemeiate.
În motivarea soluţiei de fond s-a reţinut că dispoziţiile legale invocate de către reclamantă nu reglementează obligaţia autorităţii de a introduce în baza de date o anumită informaţie, aceste operaţiuni administrative constituind atributul exclusiv al autorităţilor vamale. Ca atare, răspunderea pârâtei nu poartă asupra informaţiilor utilizate pentru fundamentarea analizei de risc, ci asupra rezultatului acestei analize.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta SC I.I. SRL Otopeni, judeţul Ilfov, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
1. Instanţa fondului nu a soluţionat toate capetele cererii introductive de instanţă fiind analizat doar petitul prin care s-a solicitat obligarea pârâtei să înregistreze în baza de date preţurile de import dovedite ca fiind reale şi omisă cu desăvârşire examinarea legalităţii adreselor a căror anulare s-a solicitat prin petitul nr. 1.
2. Instanţa fondului s-a aflat într-o profundă eroare când a afirmat că dispoziţiile legale nu reglementează obligaţia autorităţii de a introduce în baza de date o anumită informaţie.
3. Instanţa fondului a omis să analizeze şi prevederile Acordului pentru aplicarea art. III GATT, respectiv art. 2 pct. 3 şi art. 3 pct. 3 potrivit cărora, dacă se constată mai mult de o valoare de tranzacţie a mărfurilor identice/similare, valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie cea mai scăzută.
4. Instanţa se mai înşeală şi când afirmă că răspunderea pârâtei nu poartă asupra infirmaţilor utilizate pentru analiza de risc ci exclusiv asupra rezultatului acestei analize.
5. Posibilitatea de selectare a sursei bazei de date de către pârâţi trebuie exercitată în mod obiectiv şi nu subiectiv, iar refuzul manifestat de acceptare a unei valori de import dovedită judecătoreşte ca fiind reală depăşeşte limitele oportunităţii şi puterii discreţionare a autorităţii administrative.
6. Soluţia instanţei nu ar depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 este abilitată să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
7. Faţă de împrejurarea că pârâta nu a invocat nici un moment faptul că admiterea acţiunii ar echivala cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, instanţa a acordat altceva decât s-a cerut depăşind cadrul procesual stabilit de părţi şi încălcând prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. ca de altfel şi pe cele ale alin. (4) din acelaşi text, deoarece nu a pus în dezbaterea părţilor o asemenea chestiune.
8. Instanţa fondului a schimbat şi înţelesul lămurit al cererii reclamantei referindu-se la datele a căror introducere în baza de date a fost solicitate ca la o serie de informaţii particulare, deşi s-a solicitat să fie avute în vedere exclusiv preţurile dovedite ca fiind reale prin hotărâri judecătoreşti şi administrativ jurisdicţionale, indiferent care este valoarea acestora.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei, sistematizate în funcţie de legătura lor logică şi circumscrise, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., examinând totodată cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., casarea unei hotărâri se dispune şi pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ., obligă instanţa să procedeze în primul rând la calificarea juridică exactă a acţiunii şi în funcţie de această calificare să verifice condiţiile de admisibilitate, în toate cazurile urmând a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, cu respectarea principiului disponibilităţii consacrat prin dispoziţiile alin. (6) din acelaşi text.
Obiectul pricinii asupra căreia instanţa trebuie să se pronunţe cu respectarea acestui principiu, este cel stabilit prin cererea de chemare în judecată şi nu prin probele administrate, prin susţinerile reclamantului în justificarea pretenţiilor ori a pârâtului prin întâmpinare, acestea urmând a fi examinate pentru adoptarea soluţiei asupra obiectului cererii deduse judecăţii, hotărârea trebuind să cuprindă şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
În speţă, respectând aceste dispoziţii legale şi principiile astfel cosacrate, prima instanţă a adoptat soluţia de respingere a acţiunii reclamantei în întregul său şi reţinând în mod corect că cele două adrese indicate de reclamantă nu sunt acte administrative, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin acestea fiind exprimat în realitate refuzul autorităţii pârâte de efectuare a unei operaţiuni administrative, a procedat la examinarea temeiniciei acţiunii prin raportare la dispoziţiile legale incidente în materia suspusă cenzurii sale.
De asemenea, reţinerea în considerentele hotărârii a unui argument subsidiar, în sensul că în opinia instanţei o dispoziţie cu privire la obligativitatea selectării datelor invocate de reclamanţi pentru fundamentarea analizei de risc ar echivala cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin trasarea unei sarcini executivului, fără ca pârâta să fi invocat o astfel de împrejurare nu poate fi circumscrisă încălcării dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (6) C. proc. civ., cum prinde recurenta şi prin urmare, motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în speţă.
Pe de altă parte, abstracţie făcând de aceste considerente, se impune şi precizarea că art. 304 pct. 6 C. proc. civ. vizează numai situaţiile de plus petita şi ultra petita, în caz de minus petita, săvârşită printr-o hotărâre definitivă - situaţie care, oricum, nu se regăseşte în speţă - partea având la dispoziţie procedura prevăzută de art. 2812 C. proc. civ., pentru completarea hotărârii, neexisntând un drept de opţiune între recurs şi respectiv procedură, precum şi calea de atac extraordinară a revizuirii, conform art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu vizează pretinsa schimbare a „înţelesului lămurit al cererii reclamantei”, fiind incident numai atunci când instanţa, interpretând greşit „actul” dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Or, în speţă, raportat la obiectul acţiunii reclamantei, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau a conţinutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanţa examinând, în limitele învestirii, obiectul cererii deduse judecăţii.
3. Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie, nefiind incident în speţă nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, H.G. nr. 287/2005 a instituit procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă potrivit prevederilor art. 77 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 141/1997 privind C. vam. al României, în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) din hotărâre, între care şi acelea în care pentru determinarea valorii în vamă pe baza valorii de tranzacţiei este necesară prezentarea unor date sau justificări suplimentare referitoare la exercitarea şi realitatea valorii declarate.
Scopul determinării valorii în vamă, rezultat din aceste prevederi legale, este acela de înlăturare a concurenţei neloiale şi a posibilităţilor subevaluări a mărfurilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 287/2005, numai atunci când, la momentul efectuării formalităţilor vamale de import, se constată că valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea art. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII al GATT, chiar dacă s-ar proceda la amânarea determinării definitive a valorii în vamă, biroul vamal va aplica prevederile art. 2-7 din acord, în ordinea prevăzută de acesta, valoarea în vamă astfel determinată având caracter definitiv.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 3 şi art. 3 pct. 3 din acelaşi acord invocate de reclamanta-recurentă, dacă, în aplicarea prezentului art., se constată mai mult de o valoare în vamă a mărfurilor identice/similare, valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie cea mai scăzută.
În scopul aplicării H.G. nr. 287/2005, activitatea vamală va utiliza o bază de date în materie de evaluare ca instrument al analizei de risc, astfel cum se prevede prin art. 7, dispoziţie preluată şi de H.G. nr. 973/2006, care a abrogat H.G. nr. 287/2005.
Prin Ordinul circular nr. 1/2005, vicepreşedintele A.N.V. a aprobat Instrucţiunile de aplicare a H.G. nr. 287/2005, reglementând prin pct. 3 (4) 2.1 baza de date a autorităţii vamale care este constituită de Centrul Informaţii vamale din cadrul A.N.V., având ca surse de constituire, în principal, pe cele enumerate la lit. a)-j).
În raport cu toate aceste prevederi legale, prima instanţă a concluzionat în mod corect că în sarcina autorităţii vamale nu a fost instituită obligaţia de a introduce în baza de date o anumită informaţie solicitată de o persoană interesată, chiar bazată pe hotărâri judecătoreşti sau decizii administrative jurisdicţionale irevocabile pronunţate în anumite cazuri concrete când s-a recurs la o amânare a determinării definitive a valorii în vamă, baza de date fiind creată şi actualizată pe baza analizei de risc proprii a A.N.V.
Reclamanta-recurentă a efectuat importuri de cafea verde nedecofeinizată declarând în vamă preţuri mult mai mici decât toţi ceilalţi importatori care introduc în ţară aceeaşi marfă, din aceeaşi zonă geografică şi în aceleaşi condiţii de livrare, iar în aplicarea art. VII din Acordul GATT autoritatea vamală a impus recurentei cea mai scăzută valoare de tranzacţie declarată de importatorii de cafea rezultă din baza sa de date.
Interesul recurentei în prevenirea altor litigii pentru ipoteza în care va reuşi să mai practice preţuri mult mai mici decât toţi ceilalţi importatori de cafea provenită din aceleaşi ţări de export, - astfel cum sunt actualizate în baza de date constituită, fiind omogene şi foarte apropiate unele de altele - nu poate fi contestat, însă acesta nu este protejat de vreo dispoziţie legală care să constituie temeiul instituirii în sarcina pârâtei a obligaţiei de a introduce în propria bază de date în materie de evaluare, ca instrument a analizei de risc, a unor date la solicitarea agenţilor economici, cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.I. SRL Otopeni, judeţul Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 2099 din 11 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2106/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2109/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
