ICCJ. Decizia nr. 2093/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2093/2008
Dosar nr. 2202/33/2007
Şedinţa publică de la 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj , secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 55 din 17 ianuarie 2008 a anulat, ca netimbrată, acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, având ca obiect anularea deciziei nr. 145 din 4 iunie 2007, emisă de pârâtă.
Instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, s-a stabilit, în sarcina reclamantei, obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 RON şi timbru judiciar în valoare de 0,3 RON, obligaţie căreia nu i s-a conformat deşi a fost citată cu menţiunea timbrării.
Pe cale de consecinţă, s-a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 coroborat cu art. 20 alin. (1) şi (3) din aceiaşi lege şi s-a dispus anularea acţiunii ca netimbrată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 3041 C. proc. civ. şi solicitând casarea în întregime a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului s-a susţinut că adresa corectă a societăţii este, din anul 2005, în oraşul Bistriţa strada A.I. şi se află înscrisă pe plicul cu care s-a înaintat acţiunea către Curtea de Apel Cluj, astfel încât numai din eroare de dactilografiere s-a menţionat în cererea de chemare în judecată vechea adresă din Bistriţa, Calea M.
În acest context, recurenta a susţinut că, deşi la dosarul cauzei procedura de citare, cu menţiunea timbrării, a părut a fi îndeplinită, în realitate nu a primit niciodată această citaţie şi prin urmare nu a avut cunoştinţă despre obligaţia impusă de instanţă, în speţă fiind astfel incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să cuprindă printre altele, denumirea şi sediul părţilor, iar în conformitate cu prevederile art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului unei părţi, în timpul judecăţii, trebuie, sub sancţiunea neluării ei în seamă, adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar şi comunicată părţii potrivnice prin scrisoare recomandată.
Rezultă aşadar, din coroborarea celor două texte de lege că reclamanta avea obligaţia indicării corecte a adresei sediului său, în acţiunea depusă la instanţa de fond, neputând să invoce în beneficiul său propria culpă, constând într-o greşeală de dactilografiere.
Totodată se constată că, faţă de obligaţia impusă prin art. 82 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 89 C. proc. civ., referitoare la necesitatea de a aduce la cunoştinţa instanţei orice nouă adresă, numai prin petiţie adresată acesteia, la dosar, plicul de trimitere indicând o altă adresă decât cea menţionată în acţiune, nu reprezintă o dovadă a încunoştinţării instanţei cu privire la adresa unde reclamanta poate fi citată ,adresa la care partea doreşte să i se comunice actele de procedură neputând fi indicată decât în formule prevăzute de lege, respectiv prin acţiunea introductivă de instanţă sau ulterior, prin petiţie scrisă depusă la dosar.
Faţă de aceste considerente, constatând că, potrivit dispoziţiilor art. 304 şi 3041 nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii de fond, instanţa va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SRL Bistriţa împotriva sentinţei civile nr. 55 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2092/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2094/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
---|