ICCJ. Decizia nr. 2149/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2149/2008
Dosar nr. 1600/33/2007
Şedinţa publică din 28 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ, înregistrată la data de 14 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul S.V. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii nr. 21193 din data de 16 mai 2007 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acţiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică şi nelegală şi se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamantul a mai arătat în motivarea acţiunii sale că din înscrisurile prezentate şi din declaraţiile martorilor audiaţi pârâta trebuia să reţină calitatea sa de persoană care este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supus de către autorităţile care s-au instaurat în urma Diktatului de la Viena.
Prin sentinţa civilă nr. 72 din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S.V. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
A dispus anularea hotărârii nr. 21193 din 16 mai 2007 emisă de către pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1944 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că refugiul reclamantului şi a familiei sale s-a datorat unor persecuţii de natură etnică, care îl îndreptăţesc la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Se reţine din declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă, martori care astfel cum au declarat şi au dovedit prin prezentarea legitimaţiei sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000 fiindu-le recunoscute drepturile de către pârâtă, coroborate cu înscrisurile prezentate în probaţiune, împrejurarea că reclamantul împreună cu familia acestuia au părăsit localitatea de domiciliu, comuna Aiton, judeţul Cluj şi s-au refugiat în comuna Cut, judeţul Alba, având în vedere tratamentul la care au fost supuşi, respectiv jignirile adresate de către jandarmii maghiari şi respectiv faptul că tatăl reclamantului a fost bătut de către aceştia.
Depoziţiile martorilor audiaţi au relevat că părăsirea localităţii de domiciliu a avut loc în luna septembrie 1944 iar întoarcerea în localitatea de domiciliu a avut loc în primăvara anului 1945.
De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuţiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia sa.
Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond în beneficiul reclamantului S.V., se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312(1) teza a doua C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 72 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2148/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2150/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
